Viaţa unei prostituate. „Un client mi-a pus atât de multă cocaină în părţile intime, că am făcut supradoză”

Era la doctorat la o facultate de prestigiu din Statele Unite ale Americii când a început să-și vândă trupul. Simțea că nu mai face față și că nu poate finaliza studiile, așa că a ales să se mute înapoi în orașul natal, Londra, unde știa că îi va fi mai ușor să își găsească o slujbă.

Planul era unul aparent calculat, însă când a ajuns înapoi acasă, nu a mai ținut cont de el. A început să își dea economiile pe băutură și droguri, iar la un moment dat a fost dată afară din locuință pentru că nu plătise chiria. Disperată, a început să bată străzile cartierului Soho, unde s-a întâlnit, întâmplător, cu unul dintre dealerii ei.

„M-a întrebat dacă vreau să cumpăr droguri. I-am spus că nu, explicându-i că într-un fel drogurile mă aduseseră în situația în care eram. Mi-a spus: «Pot să te ajut să faci niște bani. Hai să mergem în cluburi și facem un târg: tu le faci sex oral, iar eu le vând niște cocaină»”, a povestit femeia, cunoscută sub pseudonimul Polly Trope, pentru Cosmopolitan.

Primul client

Polly a acceptat, însă la un moment dat, când dealerul ei vorbea cu altcineva, a fost abordată de un alt bărbat. Acesta a fost cel care a dus-o pentru prima dată într-un bordel. „Nici nu îmi mai păsa atunci. Am avut un client în seara aia și am făcut 200 de lire. Din fericire, a fost foarte ușor cu el; voia doar să se uite la mine și să mă atingă puțin. Era foarte prietenos și părea puțin rușinat că se afla acolo”, a mai relatat femeia.

La început nu avea prea mulți clienți, pentru că încă nu își cumpărase ținute provocatoare ca celelalte femei de la bordel. Însă pe parcurs a început să fie aleasă de bărbați cu vârste între 25 și 55 de ani. „Marea majoritate erau căsătoriți, englezi de vârstă mijlocie care aveau slujbe bine plătite”, a explicat ea. „De obicei, stăteau ore în șir și cheltuiau foarte mulți bani fără să ceară prea multe lucruri de natură sexuală. Dar exista întotdeauna posibilitatea să devină agresivi”, a povestit.

Supradoza de cocaină

Pentru că erau înstăriți, majoritatea clienților ei se drogau cu cocaină. La un moment dat, un bărbat i-a oferit și ei, iar înainte să apuce să spună ceva a început să-i bage droguri în vagin. „Un tip lua 15 grame de cocaină în decursul a câteva ore. Într-o zi m-a întrebat dacă vreau și eu așa că am luat câteva linii… apoi a început să-și bage mâinile în vaginul meu și erau acoperite de cocaină, așa că luam mai multă pe calea aceea și am făcut supradoză. Dintr-o dată a început să-mi bată inima foarte puternic și transpiram abundent. Am încercat să plec, dar el a încuiat ușa. Când doamna de la bordel a bătut să ne spună că se terminase ora, a deschis și a plătit pentru încă o oră. A fost oribil”, a mărturisit Polly.

Femeia nu știa cu ce clienți are de aface atunci când mergea la hoteluri, și trăia permanent cu frica că va da peste mai mulți bărbați care aveau să o violeze în grup. „Mergeam la hoteluri și n-aveam idee ce aveam să găsesc după ușă. Eram mereu foarte speriată că urma să dau peste această petrecere uriașă cu bărbați și că vor face toți sex cu mine”, a mărturisit.

Bolile cu transmitere sexuală

A ajuns să ia chlamydia din cauza unui prezervativ rupt, însă a scăpat repede datorită serviciilor oferite de clinicile din Londra către prostituate. Ceea ce făcea o afecta psihic, iar diminețile de după le petrecea încercând să-și alunge suferința cu mese copioase sau cadouri pe care și le făcea singură. Banii pe care nu-i cheltuia pe „recompense” îi punea la bancă, să-și plătească datoriile.

În cele din urmă, Polly a reușit să obțină un job la un call center, iar atunci a limitat numărul de zile petrecute la bordel de la 7 la una singură. „Când m-am oprit a fost o decizie impulsivă. Nu aveam un plan B. Pur și simplu nu mai voiam să lucrez în industria sexului”, a explicat.

Reabilitarea

În prezent, Polly s-a reapucat de cursurile de doctorat, pe care este pe cale să le finalizeze, iar acum lucrează la o companie de turism a unui prieten. Au trecut patru ani de când a plecat de la bordel, și chiar a scris o carte despre experiența ei, numită: „Cured Meat: Memoirs of a Psychiatric Runaway”. „Cartea nu este numai despre experiența mea cu industria sexului. Abordează în profunzime și problemele mele de sănătate mintală, anorexia mea și dependența mea de droguri. Prietenii mei mi-au tot spus: «Ai fost într-un spital de nebuni, ai luat heroină, ai lucrat ca prostituată… cred că trebuie să scrii o carte despre viața ta!». Iar asta am și făcut”, a conchis femeia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*