Viața de cuplu are 7 etape. Dacă am ști de ele, divorțurile ar fi cu 80% mai puține

Dacă toți oamenii ar cunoaște aceste șapte etape în relaţia de cuplu, rata de divorț ar fi mult mai mică. Kathlyn şi Gay Hendricks, cei care au scris The Conscious Heart (Inima conştientă), au depistat şapte astfel niveluri universale într-o relaţie de cuplu.

Putem învăţa ce atitudine să avem în faţa lor şi astfel să progresăm sau putem să le întoarcem spatele, însă riscăm ca relația să bată pasul pe loc.

1. Începutul

Cei doi se descoperă și găsesc potențialul pe care îl are relația. Începutul relației înseamnă noi posibilități. Aceasta e cea mai romantică perioadă, cea care a inspirat muzicienii și poeții. Problema cu acest nivel e că trece repede (statisticile spun ca durează maxim un an) și mulți ratează celelalte etape pentru că încearcă să regăsească mereu acest început.

2. Somnul

Este o etapă peste care parcă se așează un văl sau o ceață, când încep compromisurile făcute pentru a păstra o armonie cu partenerul. Este o perioadă în care se rupe contactul cu realitatea și ne cufundăm într-un fel de transă relaţională. Este important ca, pe parcursul acestei etape, să nu ne pierdem identitatea și să reușim să ne păstrăm propria personalitate în cadrul relației de cuplu.

3. Visul

În timpul visului intervine lupta pentru control. Fiecare dintre parteneri incepe să observe la celălalt lucruri care îl deranjează și apar tensiunea și reproșurile. Se instalează și obișnuința și banalitatea care nu fac decât să îi distanțeze pe cei doi.

În perioada visului e important să discerni propriile așteptări de ce îți poate oferi partenerului și să încerci să îl privești prin lentila realității, nu prin cea contorionată a propriilor dorințe. Oricine depășește etapa visului oferă relației șansa de a dura mai mult.

4. Trezirea din vis

Conflictele încetează și vălul de ceață se ridică. Fiecare dintre parteneri începe să își asume partea de responsabilitatea în cadrul relației. Se pierde lupta pentru dominanță și iubirea devine sentimentul predominant.  În această etapă, partenerii devin aliați.

5. Iubirea devine permanentă

Nu mai există certuri pentru banalități, planurile sunt comune și nu mai e importantă decât dragostea care ne unește. Atunci când facem parte dintr-un cuplu care a ajuns în această etapă, ne simțim protejați și gata de orice lupta.

6. Apare cooperarea

Cuplul are acum un scop comun și începe să urmărească același țel, devenind cu adevărat prieteni, pe lângă amorezi. Tensiuni și conflicte aproape că nu există.

7. Armonizarea profundă

Aceasta e ultima și cea mai importantă etapă la care aproximativ 5% din cupluri ajung. Relația e stabilă, prosperă și în continuă dezvoltare.

 Dacă ajungi să le conștientizezi și nu te blochezi într-una din ele, până la a șaptea, vei reuși să ai o relație care să dureze o viață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*