VESTE ȘOC în această dimineață. Anunțul despre Regina Elisabeta a II a Marii Britanii a fost făcut OFICIAL. Nimeni nu se aștepta ca așa ceva să se întâmple acum

PARADISE PAPERS. Regina Elisabeta a II-a, apropiaţi ai lui Trump şi ai premierului Canadei, pe lista „investitorilor” în paradisuri fiscale

Numele Reginei Elisabeta a Marii Britanii, ale unor apropiaţi ai preşedintelui SUA, Donald Trump, ai premierului Canadei, Justin Trudeau, precum şi numele unor vedete de top, Madonna sau Bono, sau ale giganţilor Apple, Facebook sau Twitter apar într-o nouă investigaţie privind paradisurile fiscale.

La 18 luni de la „pPanama Papers”, o nouă dezvăluire despre „optimizările fiscale” ale unora dintre cele mai potente financiar personalităţi din lume apar într-un nou scandal, denumit acum „Paradise Papers”. Peste 381 de jurnalişti, reprezentând 96 de media internaţionale, au avut acces la mai bine de 13 milioane de documente ale caei de avocatură britanice Appleby, obţinute de publicaţia Süddeutsche Zeitung, potrivit Le Figaro.

Regina Elisabeta a II ar deţine compania care îi administrează bunurile, numită Ducatul de Lancaster şi care a investit 7,5 milioane de dolari în foncuri de investiţii din Insulele Caiman. Acestea, la rândul lor, au investit într-un fond care contrrolează societatea Brighthouse care a fost în centrul unui mare scandal în Marea Britanie pentru că vindea produse în rate, cu dobândă de 99,9%, persoanelor cu venituri modeste.

Numele premierului canadei, Justin Trudeau, apare şi el citat în anchetă. Unul dintre apropiaţii săi, miliardarul Stephen Bronfman, care a contribuit cu mai bine de 27 de milioane de dolari în campania electorală din 2015, a investit, prin societatea Claridge, într-o structură financiară din Insulele Caiman, sustrăgându-se astfel de la plata a milioane de dolari taxe. Informaţia vine în contextul în care Trudeau a anunţat că una dintre priorităţile sale este lupta contra paradisurilor fiscale.

Secretarul american al Trezoreriei, Wilbur Ross, apare şi el citat în anchetă ca având legături de afaceri cu apropiaţi ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Acesta ar fi avut participaţii într-o societate de transport maritim de gaz lichefiat, Navigator Holdings, care făcea afaceri cu oligarhi ruşi vizaţi de sancţiunile impuse de administraţia americană. Potrivit New York Times, Wilbur şi-ar fi redus participaţia în societate după ce a preluat funcţia în februarie acest an, însă controlează 31% din ea, prin intermediul unor off-shore-uri.

Facebook et Twitter apar şe ele în documentele „Paradise Papers. Cele două companii ar fi primit fonduri substanţiale care ar fi provenit de la instituţii ruseşti conectate Kremlinului , prin intermediul unui asociat al ginerelui lui Trump, Jared Kushner.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*