Valentin S-A PRĂBUȘIT ieri dimineata. Părea sănătos, făcea mișcare și nimeni nu s-ar fi gândit că are probleme de sănătate. Eforturile medicilor au fost zadarnice, tânărul de doar 32 de ani s-a stins din viață.

Un militar din Botoșani a murit într-o sală de fitness. Tragedia a avut loc ieri dimineață, în timpul unui antrenament. Bărbatul s-a prăbușit din senin, după ce a alergat pe bandă. Medicii de la ambulanță, chemați de urgență, au încercat să-l resusicteze, însă eforturile lor au fost zadarnice. Valentin Căeru s-a stins la doar 32 de ani.

Militarul s-a dus ieri dimineață să se antreneze într-o sală de fitness din Botoșani. Și-a început încălzirea pe banda de alergat și, după doar 10 minute, s-a așezat pe o bancă ca să-și tragă răsuflarea.
Atunci, în ajutorul lui a sărit un paramedic ISU, dar și un medic pensionar, care se aflau la sală în timpul liber.

„Am crezut că a suferit o criză şi am încercat să îl aşezăm să îl ajutăm să respire. Dar imediat am sesizat că nu are puls şi am început manevrele de resuscitare, fiind chemată şi ambulanţa, care a ajuns imediat”, a precizat Ovidiu Anechitei, paramedic în cadrul SMURD Botoşani.
Medicii de la ambulanță au încercat să-l readucă la viață pe bărbat.

„La faţa locului erau deja tineri care începuseră manevrele de masaj cardiac. Noi am preluat şi continuat acste manevre, dar din păcate stopul cardio-respirator a fost ireversibil. Pacientul nu se ştia cu afecţiuni cardiace”, a precizat doctorul Cătălina Duhaniuc, medic în cadrul SJA Botoşani.

Din spusele apropiaților, militarul Valentin Căeru simțea o stare de oboseală în ultima perioadă. Din primele cercetări, Valentin Căeru ar fi suferit un accident vascular. Bărbatul era căsătorit și era tatăl unei fetițe de doi ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*