Un băiețel a înduioșat un magazin întreg cu dorința lui de Crăciun

Crăciunul nu este despre cadouri sau despre mâncare. Crăciunul înseamnă altruism și generozitate. Un băiețel a demonstrat adulților că spiritul Crăciunului nu a murit.

“Lucrez de câțiva ani într-un supermarket. Sunt obișnuită cu tot felul de clienți, mai ales în preajma sărbătorilor.

Anul acesta, un băiețel la vreo 8 ani se tot învârtea în raionul de decorațiuni de Crăciun. M-am dus să îl ajut, nu părea a fi însoțit, așa că mi s-a părut cam ciudat.
– Pot să te ajut cu ceva?
– Vreau un brad frumos, globuri, beteală și lumințe pentru brad. Le iau pentru vecinul meu.
– Nu sunt cam multe pentru un vecin?

– Păi, tatăl lui a murit și anul acesta nu serbează Crăciunul. Mi-am spart pușculița și mami mi-a dat 200 de lei ca să le fac o bucurie.
Aproape mă luase plânsul.
– Hai să te ajut. Alegem ce ai nevoie. Poate găsim și niște jucării la raionul de jucării, să vorbesc cu responsabilul de acolo.

– Vecinul meu e prietenul meu cel mai bun și mai are doi frați. Anul acesta, toate cadourile pe care le primesc de la Moș Crăciun o să i le dau lui. I-am cerut lui Moș Crăciun și un XBox, dar s-ar putea ca Moșu să fie cam ocupat.
– Sunt sigură că Moș Crăciun o să aibă grijă de toată lumea.
L-am ajutat pe băiețel să aleagă tot ce voia. Am vorbit cu șeful meu și acesta i-a oferit 50 % reducere la tot ce a cumpărat.

Mama lui a venit și l-a luat din magazin. Ne-a mulțumit pentru ajutor și ne-a povestit de vecinii lor. Capul familiei murise într-un accident la începutul lunii decembrie și familia era încă în doliu. Era mândră de fiul ei care s-a gândit la vecinii lui. Ne-a povestit că le-a cumpărat copiilor vecinilor un Xbox și că fiul ei va primi și el unul. Doar e Crăciunul.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*