europe_usagirls

Top 10 diferente intre Europa si America

Chiar daca distanta fizica dintre Europa si America nu este una tocmai uriasa, masurabila fiind in cateva mii de kilometri de-a latul Atlanticului, obiceiurile de orice fel ale locuitorilor celor doua continente difera precum ziua de noapte. Un pic surprinzator, dat fiind faptul ca America a fost colonizata de popoare europene, care au importat aici cultura si traditiile Batranului Continent. Se pare, totusi, ca, odata cu trecerea timpului, toate acestea au dobandit cumva o culoare locala, diversificandu-se si evoluand diferit fata de cum au facut-o “acasa”, in Europa. In cele ce urmeaza, ne vom opri asupra celor mai evidente dintre multele distinctii care ii despart, dimpreuna cu Oceanul, pe europeni de nord-americani.

10. Guvernarea

Se zice ca guvernele americane si cele europene nu ar putea fi mai diferite intre ele nici daca formatorii lor le-ar fi construit deliberat urmand acest scop. Si, culmea, se pare ca americanii chiar s-au organizat in acest sens. Nefiind foarte incantati de persecutiile la care guvernele europene supuneau gruparile religioase minoritare, primii pelerini care au atins tarmurile Americii au propovaduit individualismul si libertarea de exprimare in cadrul noului guvern ce avea sa gestioneze Lumea Noua – o ipocrizie, daca ne gandim la numeroasele persecutii pe care ei insisi le-au provocat nativilor americani. Sa privim cateva diferente guvernamentale evidente, intre Uniunea Europeana si SUA, fiind extrem de laborioasa trasarea unor asemenea paralele intre toate tarile continetului european si Statele Unite ale Americii.

Europa: Parlamentul European este ales direct, o data la 5 ani, prin alegeri generale, libere si secrete, in cadrul Uniunii Europene. Parlamentul European este reprezentantul intereselor celo 450 de milioane de locuitori ai UE. Alaturi de Consiliul Uniunii Europene, formeaza puterea legislativa bicamerala a institutiilor Uniunii si este descris ca una dintre cele mai puternice legislaturi ale lumii. In acest parlament exista sapte grupuri politice si o serie de deputati independenti. Deputatii din Europarlament provin din circa 160 de partide politice diferite, in care acestia sunt membri in tarile lor de origine. Parlamentul European, care numara in prezent 732 de deputati, este asa-numita camera a reprezentantilor cetatenilor UE, in timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE. Totusi, puterile celor doua entitati guvernamentale sunt limitate in ce priveste administrarea interna a statelor membre. Acestea sunt autonome in gestionarea chestiunilor nationale, in multe privinte. De asemenea, inca nu exista un lider al Uniunii Europene, care sa indeplineasca functia de presedinte al statelor membre.

SUA: Guvernul Federal al Statelor Unite este corpul guvernamental al SUA care indeplineste rolurile stabilite de Constitutie, asignate in cadrul federatiei statelor individuale. Guvernul federal are trei ramuri: executiva, legislativa si judecatoreasca. Printr-un sistem de separare a puterilor in stat, fiecare dintre aceste ramuri are un oarecare grad de autonomie, dar si autoritatea de a regla celelalte doua ramuri, fiind in acelasi timp reglata, la randul sau, de ele. In plus, puterile guvernului federal, ca intreg, sunt limitate de Constitutie, lucru care le ofera o oarecare autonomie statelor individuale, acestea supunandu-se totusi legilor majore ale SUA, dar permitandu-si directii organizatorice proprii. De asemenea, statele nu au identitate nationala distincta, nu au presedinti, ci guvernatori, si sunt toate oranduite de Washington, districtul rezidential al guvernului federal, prin puterea constitutionala a unui presedinte unic. Practic, diferenta majora, atat de constiinta populara, cat si de guvernare intre SUA si UE, este aceea ca Statele Unite ale Americii sunt privite ca o tara, fragmentata in regiuni administrative, in timp ce UE este considerata, inca, o conventie de alaturare pe temeiuri economice, turistice, militare, sociale, a unor tari de sine statatoare, independente si cu identitati bine definite.

9. Televiziunea

Pana nu cu foarte mult timp in urma, o diferenta substantiala intre televiziunea europeana si cea americana consta in faptul ca americanii se bucurau de un numar colosal de canale tv, care erau receptionate pe tot intinsul SUA, gratie omogenitatii si limbii comune, in timp ce in Europa, oamenii din diferitele tari aveau acces numai la cele cateva posturi tv nationale sau locale. De ceva timp, si in Europa aceasta tendinta de izolare a glisat usor spre moda pachetelor cu sute de programe, majoritatea straine, atat gratie unei comunicari si colaborari sporite intre natiuni, cat si tehnologiei tot mai avansate.

O alta diferenta majora care se anunta in domeniul televizual intre Europa si SUA o reprezinta adoptarea, de catre BBC, una dintre cele mai puternice companii de televiziune din lume, de origine britanica, finantata din bani publici, a unui sistem de transmisie tv de tipul free-to-air, care presupune accesul gratuit, prin unde, la semnal tv si vizionarea fara plata a diferitelor posturi, printe-un mecanism similar cu receptionarea posturilor de radio. Totodata, majoritatea serialelor si filmelor de succes televizate in Europa sunt de origine americana, in vreme ce putinele productiile europene preluate in SUA, sunt adesea modificate si adaptate, astfel incat sa fie mai seducatoare pentru privitorii americani. Practic, originalul este alterat si adecvat mediului.

8. Obiceiurile culinare

Este mai probabil sa ii gasim pe europeni servind masa in familie, asezati ceremonios, dar relaxat, in jurul mesei, decat pe majoritatea americanilor, pentru care ritualul ingurgitarii nu este tocmai unul sacru, de impartasit cu cei dragi, ci o activitate de fond, desfasurata fie pe fuga, la un fast-food, fie comod, scufundati in fotoliu, dinaintea televizorului. Tocmai de aceea, lanturile de fast-food nu sunt la fel de populare pe Batranul Continent, precum sunt in State. Totusi, in ultimii ani, in unele tari europene, putinul timp liber si comoditatea a inceput sa indrepte oamenii spre fast-food-uri, spre mancare gata facuta sau semipreparata. Recunoastem, desigur, aceasta noua moda si in stilul nostru de viata.

O alta diferenta majora la capitolul mancare, consta in faptul ca in Europa supermarketurile sunt mult mai putin numeroase decat in America, un mare numar de europeni cumparandu-si inca hrana zilnica din piete sau de la chioscuri. Aceste magazine chiar fac parte din appeal-ul pe care il exercita Europa fata de americanii care calatoresc in Batranul Continent. O alta diferenta intre Europa si America, legata de obiceiurile culinare, este acela ca la o masa normala americanii au obiceiul de a servi ca pe un fel de mancare distinct salata, in timp ce aceasta, fie lipseste de pe masa europeana fie este privita ca o garnitura a felului principal.

7. Psihologia shoppingului

Intr-un oras tipic american, cumparaturile inseamna o plimbare relaxata, explorarea oricarei cladiri de ale carei bunuri si servicii cineva are nevoie si achizitionarea acestora. America dispune de o supraabundenta de supermaketuri precum Wal-Mart, Target, Meijer si de shop-uri uriase, precum Lowe’s. Americanilor le place sa aiba la discretie si la indemana tot ceea ce le trebuie, iar acesta este tocmai motivul care a contribuit major la desfiintarea magazinelor mici, afaceri de familie.

Pe de alta parte, livrarea la domiciliu a cumparaturilor este, inca, foarte comuna in numeroase tari U.E., in timp ce se intalneste numai ocazional in SUA. Europenii prefera magazinele in aer liber, cu o varietate uriasa de mancaruri disponibile in fiecare locatie, potrivita specificului acesteia. In sfarsit, in Europa se intalnesc mai multe magazine la colt de strada decat mall-uri.

6. Banii

Arhicunoscuta moneda americana – dolarul – este universala pe intreg teritoriul S.U.A. Bancnotele americane au avut dintotdeauna culoarea verde, cu insertii negre si imprimari simple, reprezentand figurile unor presedinti si pe cele ale unor personalitati cu insemnatate istorica, alaturi de care s-ar afla, zic unii, simboluri oculte si mesaje ascunse, de sorginte masonica. 16 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat si ele o moneda unica, euro, ceea ce reprezinta un avantaj important in vederea consolidarii si a omogenizarii Uniunii Europene.

Trecerea la euro s-a dovedit a fi, insa, anevoioasa si a provocat dificultati economice natiunilor europene, in special prin cresterea simtitoare a preturilor. Tocmai din acest motiv, 10 dintre statele membre U.E. nu sunt pregatite sa faca pasul la euro (in vreme ce Marea Britanie are un statut special, neluand in calcul schimbarea lirei sterline), de unde rezulta si diferenta majora in ceea ce priveste sistemele monetare ale SUA si Europei, o diferenta care va mai dura probabil in jur de 10 ani.

5. Limba

America are o limba unica si universala pentru intregul sau teritoriu – engleza americana. In schimb, in Europa exista mai multe limbi si dialecte decat state. Ca rezultat, majoritatea europenilor studiaza in scoli cel putin o limba straina, in speta engleza. Alte limbi populare in spatiul U.E. sunt franceza, spaniola, germana si italiana.

Limba engleza este vorbita in majoritatea marilor orase europene; in unele cazuri, cum este cel al Olandei, fiind intrebuintata chiar mai corect si mai conform cu regulile lingvistice si gramaticale, decat in tarile a caror limba oficiala este. Cu siguranta nu se poate vorbi, inca, despre o limba specifica spatiului european, desi, probabil ca, odata cu trecerea anilor, omogenizarea spre care tinde Batranul Continent va conduce la adoptarea unei limbi oficiale, cel mai probabil engleza.

4. Sporturile

Pentru americani, nimic nu este mai adecvat unui weekend reusit decat stationarea, in compania prietenilor si a catorva beri, in fata televizorului, pentru a urmari cum echipa preferata isi umileste adversarul. In SUA, cele mai populare sporturi, care aduna milioane de fani (si de dolari!) de pe tot cuprinsul continentului nord-american sunt baseball-ul, fotbalul american, basketball-ul, hokey-ul si cursele de masini. Cateva castroane cu bunatati bogate in colesterol, un loc bun intr-un fotoliu comod si tipetele directionate catre tv sunt ceea ce ii caracterizeaza pe fanii sporturilor din America.

In Europa, cele mai apreciate sporturi sunt fotbalul, tenisul si rugby-ul. Dar diferenta cu adevarat majora consta in implicarea pasionala a fanilor si a suporterilor in ceea ce se intampla pe teren. In plus, acestia prefera sa isi sustina echipa favorita de la fata locului. Manifestarile salbatice si violente ale multimilor europene in cazul unei decizii defavorizante a arbitrilor sau in cazul esecului echipei preferate sunt de natura sa ii faca pe fanii americani nici macar sa nu se mai gandeasca la sportul preferat. Europenii sunt cu adevarat frenetici atunci cand este vorba de sport, se duc pe stadioane si in tribune, scandeaza, distrug, calatoresc impreuna cu echipele favorite si se implica trup si suflet in fenomenul sportiv.

3. Bucataria

Bucataria americana, cu toata varietatea si diversitatea ei, isi datoreaza insasi existenta restului lumii. Cu exceptia cartofului si a porumbului, pana si semintele din pamant, care cresc in culturi agricole, sunt datorate altor tari. Tendintele culinare ale americanilor sunt simple: daca poate fi prajit, il vor manca. De asemenea, daca poate fi produs in masa si servit alaturi de cartofi prajiti, vor face si asta cu bucurie. Americanii sunt indragostiti de fripturile lor, de hamburgerii lor, de hotdog-urile si de chipsurile lor. Toate, inmuiate in diferite sosuri.

La europeni, lucrurile sunt, dupa cum stim, mult mai complexe. Acestia sunt niste gurmanzi rafinati, care se bucura intotdeauna de o specialitate exotica. In plus, absolut fiecare natiune in parte are o bucatarie proprie, diversificata si specializata, o constiinta bine dezvoltata a talentului gastronomic national si, mai ales, o mandrie in aceasta directie, in Europa putandu-se vorbi de o adevarata istorie culturala culinara. De asemenea, se considera ca mancarea este, in general, mai sanatoasa si mai naturala decat in SUA.

2. Consumul de bauturi alcoolice

Bautura alcoolica preferata a Americii este berea. Americanilor le place sa importe, sa exporte si sa sustina micile marci de bere, care in State sunt, efectiv, cu miile. Nu lipseste din S.U.A. nici comunitatea consumatoare de vin, aflata, in general pe coasta de vest, in California, desi si alte state, precum Michigan, dispun de podgorii. In unele state americane, vanzarea alcoolului dupa miezul noptii este ilegala. Duminica, americanii nu au voie sa cumpere alcool dupa ora 17:00, iar daca este sarbatoare, nimic dupa 14:00. In baruri si localuri se poate consuma alcool, cata vreme asta se intampla in incinta localului, pana la ora 2 a.m. De asemenea, varsta minima pentru a face acest lucru este, in general, 21 de ani.

In ceea ce ii priveste pe europeni, si ei beau in egala masura cu americanii bere si vin, insa varsta de la care bautul este permis variaza de la tara la tara. Unele tari listeaza doua limite de varsta: una pentru a putea cumpara vin si bere si una pentru bauturi spirtoase, gen vodka sau wisky. Legile din ambele parti par destul de atente cu privire la consumul de alcool in randul minorilor si mai ales in privinta sofatului in stare de ebrietate. O diferenta majora aici este aceea ca multe familii europene le ofera copiilor vin la masa, adesea cu apa, ideea consumului de alcool fiind privita mult mai lejer in Europa decat in America.

1. Viata de zi cu zi

Cu toate ca americanii si europenii (cu exceptia britanicilor) conduc pe partea dreapta a drumului, exista totusinumeroase reguli rutiere diferite intre cele doua continente. Cea mai evidenta este aceea ca legislatia auto americana le permite masinilor sa se intoarca la lumina rosie a semaforului, in timp ce in Europa acest lucru este interzis. De asemenea, soclurile de intrare ale stecherelor si prizele, sunt diferite in SUA, fata de cele din Europa. Prizele europene au in general doua „coarne” circulare, in timp ce americanii au trei coarne plate. Curentul nostru este bifazic, de 220 volti, la o frecventa de 50 Hz, in timp ce acela al americanilor este de 120 volti, la 60 Hz. De asemenea, luminile se sting de la intrerupator in Europa in sens invers celui in care se sting in America. Nu trebuie, totodata, neglijata problema nuditatii in cele doua parti de lume, cel putin in ceea ce priveste expunerea ei publica. Daca in Europa, spre exemplu, ziarele abunda in fotografii si subiecte cu trimitere sexuala fara a fi o problema, o asemenea indrazneala ar atrage, cu siguranta, in SUA, o napasta de neimaginat asupra proprietarului si a directorului editorial al publicatiei.

O alta diferenta este aceea ca, in timp ce europenii cauta sa isi petreaca vacantele in mari centre urbane, in zone aglomerate si cat mai intens turistice, americanii pleaca in salbaticie, in zonele impadurite si muntoase, cu rulote sau corturi, spre locuri si activitati apropiate de natura si de animale. De asemenea, in timp ce Europa isi neglijeaza tot mai mult padurile si habitatele naturale, periclitand zeci si sute de specii, in SUA exista programe extrem de riguroase si de respectate de prezervare a naturii si de protejare a vietii salbatice.

Exista, asadar, numeroase diferente intre Europa si SUA, dar ele tin, in cele din urma, mai mult de nuanta si de suprafata, decat de esenta si fond. Difera, daca putem spune asa, „machiajul” pe care cele doua il poarta, si nu atat de mult fizionimiile si fundatiile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*