Timp de 28 de ani spus FAMILIEI și PRIETENILOR că e OARBĂ, dar A MINȚIT dintr-un MOTIV ȘOCANT! 30 de ani mai târziu SOȚUL a avut un șoc să afle CE ASCUNDEA femeia cu care își trăia viața. Uite DE CE riscă să intre LA ÎNCHISOARE

În urmă cu 28 de ani, Carmen Jiménez, din Spania, Madrid, a orbit din cauza unei răni serioase la ochi. Cel puțin asta a spus ea tuturor, inclusiv familiei. De ce i-a mințit pe toți? Motivul este cu adevărat de necrezut.

Femeia în vârstă de 57 de ani a dezvăluit recent faptul că vederea ei este perfectă, fapt care i-a lăsat pe toți membri familiei într-un șoc profund, chiar dacă bănuiau de mult că ceva nu e în ordine referitor la boala ei. Soțul femeii a spus reporterilor că se machia mereu perfect și că uneori o surprindea încercând să se uite la televizor cu colțul ochilor, dar nu a recunoscut niciodată că vede, până acum.

De ce ar vrea cineva ca toți cunoscuții să creadă că e oarbă timp de aproape trei decenii? Iată ce spune chiar Carmen: ,,Mă epuiza să recunosc mereu oameni noi pe stradă și să mă opresc să spun mereu bună, nu am fost niciodată o persoană foarte sociabilă, și a mă preface că sunt oarbă a fost modul perfect prin care am putut evita multe responsabilități sociale”, conform site-ului Hay Noticia.

În afară de faptul că a trebuit să explice familiei cum și de ce i-a mințit zeci de ani, Carmen acum ar putea avea chiar și probleme legale pentru că s-a înregistrat ca persoană oarbă și a și primit ajutor social din partea statului pentru acest tip de dizabilitate.

Știrea despre minciuna uriașă și atât de ciudată a devenit virală pe site-urile spaniole, atât în Europa, cât și în America de Sud, a apărut peste tot, dar eu nu sunt convins că este complet reală. Cum ar putea cineva să se prefacă că e orb și să nu își dea nimeni seama? Guvernul nu testează oamenii înainte de a le da ajutor pentru o dizabilitate? Știrea a apărut pe ,,Hay Noticia”, apoi a fost preluată de toate site-urile ca pe o poveste adevărată. Dacă se dovedește a fi reală, va fi cu siguranță cel mai nebunesc lucru pe care l-a făcut cineva…

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*