Tatăl a fost fotografiat privindu-și copiii mâncând, dar când s-a aflat povestea lor o lume întreagă s-a cutremurat. Uite ce le făcea el de fapt copiilor:

Tatăl a fost fotografiat privindu-și copiii mâncând, dar când s-a aflat povestea lor o lume întreagă s-a cutremurat. Uite ce le făcea el de fapt copiilor:

Jhunnel Sarajan este un agent imobiliar din Philipine care a postat recent această imagine pe pagina lui de Facebook.

Povestea din spatele fotografiei a făcut înconjurul lumii, iată de ce.

Imaginea arată un tată care și-a adus fiicele într-un restaurant de tip fast-food, le-a cumpărat mâncare și le urmărește mâncând.

Numele tatălui este Ryan Arebuabo, el are vârsta de 38 de ani și stă pe un scaun de plastic portocaliu, privindu-și fetele, Rose Ann (8 ani) și Rose Mae (6 ani) în timp ce își devorează puiul prăjit comandat de el. Mai târziu Sarajan a aflat că bărbatul le-a adus acolo pentru a sărbători faptul că fetița cea mică a avut o reușită la școală.

Ryan Abobuebo in Tondo Manila is a stroke victim who is trying to make a difference in the lives of his two daughter. Jonathan Cellona, ABS-CBN News

Cazul lor a atras atenția unei lumi întregi și de când a fost pusă imaginea pe Facebook, sute de oameni și-au oferit ajutorul. Adevărul din spatele imaginii este acesta: tatăl este înfometat, nu-și permite să cumpere ceva și pentru el, așa că pur și simplu își privește fericit fetele mâncând, el este fericit pentru că a putut să le cumpere măcar lor această mâncare mai specială.

În urmă cu patru ani, Arebuabo a suferit un atac cerebral care l-a lăsat parțial paralizat și cu dificultăți de vorbire. De atunci el nu a mai putut să vândă porumb fiert prin cartier, așa că soția lui l-a părăsit și i-a luat fetițele.

Ryan Abobuebo in Tondo Manila is a stroke victim who is trying to make a difference in the lives of his two daughter. Jonathan Cellona, ABS-CBN News

Deși nu a putut să-și convingă soția să se întoarcă la el, în cele din urmă a câștigat custodia copiilor. Toți trei locuiesc într-o zonă săracă din Tondo, Manila, iar principalul lor venit este ajutorul social, dar, pe lângă acesta bărbatul încearcă zilnic să vândă cât mai multe mici obiecte din spatele unui mic chioșc improvizat. Vestea bună este că mulți oameni l-au ajutat deja pe acest tată după ce i-au aflat povestea!

Sarajan a scris următoarele cuvinte alături de imagine: ,,Nu mi-am putut reține emoția când i-am văzut în restaurant. Aceasta este o fotografie care arată iubirea unui tată. O imagine a dăruirii de sine”.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Citeste si:
„Soțul meu a plecat din România la muncă în străinătate. În lipsa lui, am trăit o poveste de amor cu alt tip. Bărbatul meu a aflat că l-am înșelat, iar eu am rupt-o definitv cu amantul…” A dus o viață eșuată de atunci, dar e ireal ce i s-a întâmplat după 18 ani: „într-o dimineaţă, m-am…”

Bună Adela,
Citesc mereu sfaturile şi poveştile tale. Acum sunt chiar eu într-o dilemă şi am nevoie de ajutorul tău….
În urmă cu 18 ani, pe când soţul meu lucra în străinătate, am trăit o frumoasă poveste de dragoste cu un alt bărbat. Eram tânără, 23 ani, iar el 29. Un bărbat chipeş, atent, afectuos ,dar care abia se eliberase din puşcărie.

Îi cunoşteam familia, el era un băiat bun care ajunsese acolo din greşeală. Ne înţelegeam perfect în toate privinţele. Dar s-a reîntors soţul meu şi am încheiat povestea. Ne-a fost greu amândurora, el ne urmărea, asculta la uşa cum soţul meu se purta urât.
Într-o seară, m-a luat furat şi m-a dus la el acasă. Dimineaţă când am fugit de la el, ai mei nu m-au mai primit, soţul meu schimbase yala la uşă, deja căuta avocat pentru divorţ.

Le-am explicat că eu nu am vrut, că m-a luat cu forţa şi că acum am reuşit să fug de la el, pentru că nu vreau să–mi pierd copilul, care atunci avea 2 ani. Soţul meu m-a iertat, dar n-am mai avut o căsnicie frumoasă. De fapt, nici înainte nu ne înţelegeam prea bine. Lui, i-am spus să nu mă mai caute, că îmi iubesc copilul şi nu vreau să-l pierd. Îmi spunea că îmi face el alţii, câţi vreau. Dar nu am acceptat. Copilul meu era viaţa mea.

Timpul a trecut…. Ne-am revăzut întâmplător, în fugă, pe stradă, după 4 ani. Mi-a spus că are o fetiţă, o creşte singur că mama a fugit. Apoi nu am mai ştiut nimic de el. Am divorţat, am stat singură, am încercat să îmi refac viaţă, am ieşit cu alţi bărbaţi, am mai avut o relaţie de 7 ani. Cu alte cuvinte…o viaţă eşuată.

De multe ori m-am gândit la el. Îmi aminteam ceea ce am trăit cu el: râsetele, muzica, mâncarea, momentele pline de pasiune dintre noi. Aş fi dorit să ştiu ce mai face, dacă îi e bine, dar nu l-am mai văzut, n-am mai ştiut nimic de el. Nu aveam cunoştinţe comune, familia lui s-a mutat. Îl căutăm în fiecare bărbat de pe stradă, tresăream când vedeam pe cineva care îi semăna. De multe ori am încercat să-l caut pe Facebook, dar, ciudat, nu îmi aminteam numele de familie. Pur şi simplu nu mi-l aminteam. Am încercat combinaţii de litere, dar…. parcă mi se făcuse spălare de creier.

Aşa au trecut 18 ani. Zilele trecute, într-o dimineaţă, m-am trezit cu numele lui complet în minte! Nu-mi venea să cred şi nu înţeleg de ce. Aşa. deodată… Imediat am intrat pe Fb şi l-am găsit. Era neschimbat. Un pic mai împlinit, dar la fel de chipeş. Am stat ore întregi şi m-am uitat la poze. M-am hotărât cu greu să-i trimit cerere de prietenie, dar…am făcut-o! Mi-a acceptat. I-am trimis mesaj „După atâţia ani te-am găsit!” Apoi am început să vorbim. Plângeam şi îi scriam. Ne-am amintit tot ceea ce am trăit împreună. Şi el a avut o viaţă dificilă, eşecuri, rămânând singur. Fetiţa şi-a luat-o mama înapoi prin instanţă, dar el are grijă să nu-i lipsească nimic… El munceşte în Germania şi eu în Anglia.

În ziua în care eu m-am trezit cu numele lui pe buze, el mă visase noaptea. Era nedumerit: de ce tocmai pe mine? După atâţia ani? De unde şi până unde eu? Acum vorbim zilnic. Ne povestim vieţile. Dorim amândoi să ne revedem, să retrăim pasiunea. Sau poate chiar mai mult… Suntem amândoi singuri. Nu ne mai poate opri nimic. Copii sunt mari acum.

Îmi doresc enorm să îl văd, să ne iubim iar, să nu-l mai pierd! Dar mi-e teamă. Au trecut anii peste noi. Mi-e teamă că nu va mai fi la fel. Acum te întreb pe tine. Crezi că vom putea relua firul poveştii noastre? Vom putea retrăi sentimentele de altădată? Sau poate e doar curiozitatea după atâţia ani? El spune că vrea iar să mă simtă în braţe, să ne iubim iar nebuneşte, că sunt la fel de frumoasă şi mă vrea lângă el. Eu simt acelaşi lucru, dar mi-e teamă că lucrurile nu vor mai fi la fel.

Adela răspunde
Draga mea,
Dacă spui că ați trecut prin atâtea, ce rost are să mai păstrezi frici? Ai dreptate să ai îndoieli că va mai fi ”ca la început” – n-are cum să fie. Dar va fi… ca acum. N-ai de unde să afli cum va fi dacă nu vei avea curajul de a avea experiența. Dacă tot te-ai gândit atâția ani la el, dacă tot ți-ai pus atâtea speranțe în această reîntâlnire, eu zic să-i dai o șansă. Cine știe, poate va fi cu noroc.

Și, dacă nu, măcar știi adevărul. Măcar nu mai visezi la cai verzi pe pereți. De ce să nu încerci? În definitiv, nu mai datorezi nicio explicație nimănui. Evident, trebuie să pornești din start cu ideea că e un experiment, să nu ai așteptări exagerate. Fii deschisă, caldă, plină de speranță, dar fii pregătită să suporți realitatea dacă nu este așa cum ți-ai imaginat. În toți acești ani, tu ai proiectat asupra acestui personaj toate dorințele tale frumoase, cele mai mărețe așteptări.

Trebuie să fii conștientă că e posibil ca persoana reală să fie un pic diferită de cea din imaginația ta. Însă faptul că tu ți-ai amintit numele lui exact în ziua în care el te-a visat, mi se pare un semn care vă transmite mesajul universului că, totuși, mai aveți o șansă. Depinde numai de voi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*