S-a aprobat reluarea activității de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Cu reguli noi!

Executivul a modificat, în şedinţa de joi, prin Hotărâre de Guvern, regulile de ridicare a maşinilor care staţionează neregulamentar pe carosabil, dar şi a celor parcate pe trotuare.

Conform expunerii de motive, „ridicarea vehiculelor trebuie să fie posibilă pentru toate situaţiile în care are loc o stanţionare neregulamentară”, nu doar pe partea carosabilă, ci şi de pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.

„Se propune abrogarea prevederii care permitea staţionarea autovehiculului pe trotuar, atunci când lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor era de cel puţin un metru. În multe situaţii, această prevedere a permis săvârşirea unor abuzuri şi, în general, desconsiderarea dreptului pietonilor la condiţii civilizate de deplasare pe drumul public”, se mai arată în expunerea de motive.

Administratorii drumurilor publice pot permite, cu avizul poliţiei rutiere, oprirea sau staţionarea, parţial ori total, a vehiculelor pe anumite zone ale trotuarelor, marcate şi semnalizate în mod corespunzător.

Potrivit modificărilor, ridicarea nu poate fi dispusă sau (dacă a fost dispusă) să înceteze executarea dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

„Deşi primul lucru pe care-l realizează agentul de poliţie este să verifice prezenţa unor persoane în vehicul, apar situaţii când o astfel de constatare nu este în mod obiectiv posibilă, mai ales dacă vehiculul are uşile blocate”, este argumentul Guvernului.

Mai mult, operaţiunea de ridicare va trebui întreruptă dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*