„Pe Mihaela am întâlnit-o pe centură, se prostitua. Atât de șocat am fost de ce-am văzut, încât era să intru într-un copac. Am coborât din mașină, iar la scurt timp eram în garsoniera ei. Ce s-a întâmplat după câteva ore mi-a schimbat viața..”

O iubesc prea mult ca sa-mi pese de trecutul ei
M-am insurat in urma cu doi ani cu Mihaela, fara sa le acord atentie amicilor mei, care radeau de mine si ma faceau prost pe la spate. Eu stiam una si buna: trebuia sa fiu cu Mihaela, simteam ca ne va fi bine impreuna! Nu m-am inselat deloc!

Iesisem cu Sergiu, cel mai bun amic al meu, in oras, la o bere. La un moment dat, incins, i-am marturisit ca am de gand sa ma insor.
— Cu cine, ma? a intrebat el, curios.
— Cum cu cine? Cu Mihaela! Suntem impreuna de cateva luni si ne intelegem extraordinar!
— Bai, te-ai ticnit? Dintre atatea fete frumoase, taman ea ti-a cazut cu tronc? Doar nu e niciun secret ce face, toti barbatii din oras o cunosc…

Era revoltat, dar nu-mi pasa. stiam ca Mihaela, la numai douazeci si patru de ani, avea deja multa experienta intr-ale amorului, traind de pe urma celei mai vechi meserii din lume. Poate, privita din afara, dorinta mea parea o nebunie, insa eu eram decis sa imi urmez glasul inimii, indiferent de protestele celor din jur. De aceea i-am raspuns lui Sergiu:

— Am sa ma insor cu ea, asta e decizia mea! Daca vrei sa ramanem prieteni, o vei respecta si nu vei mai aduce vorba niciodata de ocupatia ei din trecut.
— Stai, ba, nu te supara pe mine… Am vrut doar sa iti atrag atentia ca vei fi aratat cu degetul si luat la misto de toti cei care, vrei, nu vrei, au avut de-a face, de-a lungul vremii, cu Mihaela…

Luasem in calcul acest risc, dar imi facusem planul ca, dupa nunta, sa imi iau nevasta si sa ma stabilesc intr-un oras mare, in care nimeni sa nu ne cunoasca trecutul. Pentru ca aveam si eu un trecut, nu numai ea.

Saracia in care se scalda familia mea si lipsa de perspective din orasul natal m-au convins, la un moment dat, sa iau drumul Italiei, ca sa ma pricopsesc. Nimerisem intr-o gasca (daca nu ar fi mai corect sa o numesc „banda”) de neispraviti romani si basarabeni, adunati de prin te-miri-ce locuri, intr-o localitate din apropierea Romei. Desi aveam putini bani la mine, nu imi faceam griji prea mari, fiindca stiam de la Silviu, cel care ma indemnase sa plec, ca voi munci de cum aveam sa ajung in Italia.

— Bine ai venit in Paradis, flacau! m-a intampinat Silviu, cu bucurie in glas, cum m-a vazut. Spala-te, mananca si odihneste-te, pentru ca, peste cateva ore, vei intra direct in paine. sefu’ e un basarabean si, daca te tii de treaba, vei castiga bani frumosi.

Cat am mancat, am aflat ca voi munci intr-un atelier auto, dar numai noaptea, „pentru a nu-i deranja pe turisti”, dupa cum mi s-a explicat. De fapt, autoturismele pe care le „reparam” erau, fara exceptie, furate, cosmetizate si expediate spre tara noastra, dar asta am descoperit mai tarziu… Cum pe mine nu ma interesau astfel de „amanunte”, dorind doar sa fac bani ca sa-mi deschid propria afacere in tara, nu am pus prea multe intrebari. Dar…

Dupa mai putin de doua luni de cand incepusem munca, filiera traficantilor de masini a cazut in mana politiei. Eu, care munceam efectiv in atelier si care primeam doar firimituri din afacere, am scapat cel mai usor, fiind expulzat acasa, cu interdictia de a mai iesi peste granite timp de cinci ani.

in scurta perioada in care am fost plecat, am cunoscut-o pe Ilinca, o fata extrem de frumoasa, iubita sefului meu. Nu stiu ce a determinat-o sa se apropie de mine, dar ea, la un moment dat, a inceput sa mi se confeseze, pe zi ce trecea, cu tot mai mare incredere. inainte cu doar cateva zile de a fi arestati, mi-a marturisit ca traieste un adevarat calvar:

— Sunt in mare pericol. Esti ultima mea speranta… Mihail ma suspecteaza ca ciripesc despre ce face si ma ameninta cu moartea… Nu mai are incredere in mine, e tot mai nervos si imi pune cutitul la gat tot mai des… As vrea sa il las, dar nu ma scapa nicio clipa din ochi. L-am rugat sa ma lase sa ies cu tine la cumparaturi si aproape ca l-am convins… Te rog sa accepti, ca, dupa aia, ma descurc singura.

— Ce vrei sa faci?
— Sa scap de el si de afacerile lui nenorocite!
— Dar ma va acuza pe mine de complicitate, i-am raspuns, ezitant.
— Daca vrei, fugim impreuna, am destui bani… Gandeste-te la propunerea mea. Nu vei regreta daca ma ajuti… Sa stii ca nu numai eu sunt in pericol, ci toti cei care lucreaza cu el.
— in pericol? Ce pericol?

— Lasa asta, mai multe nu pot sa-ti spun acum. Te rog doar sa ma ajuti si n-o sa-ti para rau!
Desi imi era teama, gandul ca Ilinca ar putea pati ceva rau m-a facut sa accept sa o ajut. Nu stiu daca eram chiar indragostit de ea, dar, de multe ori dupa ce Ilinca mi se confesa, ma cuprindea un fel de disperare ca nu o pot ocroti, ca nu-i pot schimba soarta in bine. imi era draga, nu numai pentru ca era frumoasa, dar si pentru ca o simteam trista si nefericita.

Din pacate, nu am mai apucat sa o salvez de Mihail. Sau, cel putin, asa cred… Cu o zi inainte de arestarea noastra, am auzit-o certandu-se rau de tot cu asa-zisul ei iubit, dupa care… A disparut de parca ar fi inghitit-o pamantul. Am tot intrebat in stanga si-n dreapta de ea, dar toata lumea dadea din umeri. Silviu, amicul care ma bagase in toata povestea asta, m-a sfatuit sa nu mai pun intrebari si sa-mi vad de treaba, daca nu vreau sa am probleme.

Ce sa cred? Ca Ilinca reusise sa fuga? Ma indoiesc, caci Mihail ar fi tunat si fulgerat si si-ar fi pus huidumele pe urmele ei! Atunci? Mai era o varianta, ca tipul se tinuse de cuvant si o redusese la tacere, dupa cum o amenintase… A doua zi, am fost arestati cu totii si am pierdut orice contact cu ei.

Interdictia de a parasi tara nu prea m-a afectat si oricum ma convinsesem ca nici prin strainatate nu umbla cainii cu covrigi in coada. M-am angajat in orasul meu natal, la un atelier de reparatii auto, si am cautat sa ma feresc de probleme, caci imi ajunsesera cele din Italia.

Pe Mihaela am cunoscut-o in timp ce faceam proba unei masini de-abia reparate. Ea era „la datorie”, pe marginea soselei, iar de la distanta mi s-a parut ca este… Ilinca. Atat de socat am fost de asemanare, incat era cat pe ce sa intru intr-un copac. Nu va spun ce-a fost la gura proprietarului masinii, care se afla pe scaunul din dreapta… M-a injurat cat pentru o viata intreaga, dupa care m-a dat jos si m-a lasat acolo, la marginea soselei:
— Du-te dracului de prost, parca n-ai mai vazut femei in viata ta! Ramai aici, sa te saturi, tampitule!

Eu nu-mi reveneam din soc. Credeam ca fata din fata mea era Ilinca. in cateva secunde, mi-a trecut prin minte un intreg scenariu: „Probabil ca basarabeanu’ nu i-a facut nimic… Sigur ea a spus tot politiei de-acolo, ca sa-si salveze pielea, si de-aia a disparut brusc inainte de a fi saltati…”

Mihaela – asa cum o chema – m-a readus insa repede cu picioarele pe pamant. Cand a inceput sa vorbeasca, m-am convins ca nu poate fi Ilinca:
— Ce-ai patit, frumosule? Esti pe invers si nu ati cazut la pret? Eu sunt Mihaela. Hai, vino sa te consolez, nu te costa mult… Da’ stai putin, unde sa te bucur, daca nu ai masina?!

M-am strambat. Niciodata nu mi-am imaginat ca o femeie poate fi atat de vulgara. Cu toate astea, pe langa dezgust, simteam si un alt sentiment nedefinit, parca de mila, nu stiu sigur. Oricum, ceva nu ma lasa sa plec de acolo. Trebuia sa ma lamuresc despre ce e vorba, mai ales ca fata imi amintea puternic de Ilinca…

Vorba si privirea ei imi erau straine. Era parca si o idee mai scunda decat Ilinca, dar trasaturile fetei si formele trupului parca erau ale ei.
— Ia zi-mi, cat castigi tu de obicei intr-o zi ca asta?
— Cateodata, mai mult, cateodata, mai putin… De pilda, azi, pana la tine, nu am avut noroc de niciun musteriu.
— iti dau eu bani pe ziua de azi, dar vreau sa vii cu mine. Vreau sa stam putin de vorba. Iei si tu o pauza, ce zici?
— Ma duci si la restaurant?
— Te duc!
— Atunci, merg! a zis, luandu-ma de brat.

Am luat o ocazie, ne-am intors in oras si am intrat intr-un restaurant linistit, unde am mancat si am vorbit toata dupa-amiaza. Mihaela, dupa ce s-a convins ca nu am nevoie de serviciile ei, s-a relaxat si a renuntat la comportamentul de dama iesita la agatat. Parea o cu totul alta persoana: o tanara uimita si curioasa de felul ciudat in care ma comportam.

— Ia spune-mi, de ce te prostituezi? am intrebat-o, la un moment dat.
— Vrei sa stii adevarul sau doar asa, o poveste lacrimogena?
— Ori adevarul, ori nimic!

Asa am aflat ca, in urma cu cinci ani, Mihaela si sora ei, orfane de mici si crescute de o matusa alcoolica, pe care nu o interesa soarta lor, au fost ademenite sa plece in Italia. Lucrurile s-au complicat in timp, ele au fost despartite si s-au pierdut una de cealalta. Mihaela, dupa ce a „muncit” vreo doi ani intr-un bordel clandestin, a fost ajutata de un roman sa fuga inapoi, acasa, si de atunci isi castiga existenta din ceea ce stia sa faca.

— Nu o duc chiar asa rau. Am o garsoniera inchiriata in oras, nu depind de nimeni si castig atat cat am nevoie. Am reusit chiar sa termin liceul la seral, pentru ca nu vreau sa traiesc asa toata viata. Vreau ca, intr-o zi, sa fiu mandra de mine, sa nu mai fiu ceea ce sunt acum. si poate ca Dumnezeu ma va ajuta sa aflu ceva si de sora mea, Ilinca… imi este foarte dor de ea si sper sa o gasesc.

Cand am auzit-o, am inmarmurit. Ilinca era numele fetei pe care o cunoscusem in Italia… Posibilitatea ca Ilinca si Mihaela sa fie surori mi se parea absurda, iar faptul ca eu le cunoscusem pe amandoua, cu atat mai incredibil! Dar coincidenta de nume si de locuri era prea mare. Apoi, mai era si asemanarea dintre ele…

in mintea mea se facea incet, incet, lumina. Acum intelegeam de ce nu-mi mai putusem dezlipi ochii de la fata asta, de ce ma aflam acolo, langa ea. Poate ca era un semn al sortii, poate ca-mi era predestinata. Dar inca nu-mi venea a crede tot ceea ce mi se intampla. Trebuia sa ma lamuresc.

— Zici ca pe sora ta o cheama Ilinca? Ce-ai zice daca ti-as da vesti despre ea?
— Tu?! Nu te-as crede! E imposibil! De unde s-o stii tu pe sora mea? m-a intrebat ea, intrigata, dar si cu o licarire de speranta in priviri. De ce ma minti?
— Nu te mint. Am cunoscut-o pe sora ta, semana foarte tare cu tine….
— Da, asa este! Of, ce dor mi-e de ea! Mi-era tare mila de ea, de suferinta ei, de sperantele ei, dar m-am gandit ca e mai bine sa afle adevarul, decat sa-si petreaca restul vietii cautandu-si zadarnic sora.
— Nu stiu sigur, dar cred ca sora ta a fost omorata… Acum vreo doi ani… in Italia, de un basarabean care era seful unei bande…

I-am povestit totul. Mihaela ma privea ingrozita si, minute in sir, nu a fost in stare sa articuleze niciun cuvant. Apoi, a inceput sa planga in hohote. Suferea ingrozitor: „Ilinca mea draga… Te-a omorat, criminalu’! Jur sa il gasesc si in gaura de sarpe de s-ar ascunde, jur sa te razbun…”, nu mai contenea sa murmure.

Disperarea ei m-a cuprins si pe mine. Am luat-o in brate si am plans-o impreuna pe Ilinca. Am ramas acolo mult timp si am continuat sa vorbim despre Ilinca. Spre seara, am rugat-o pe Mihaela sa uite tot ce a trait pana atunci si sa se marite cu mine.

— Asta nu se poate… Cum sa te insori cu o prostituata pe care o cunoaste intreg orasul? Esti singurul om bun pe care l-am intalnit pana acum si nu as vrea sa te fac de rusine… Cu prostitutia, aveam de gand s-o termin oricum, dar pe tine nu te pot acoperi de rusine, acceptand propunerea ta de a fi impreuna…
— Asculta-ma bine: nu te voi lasa singura! Simt ca trebuie sa fiu langa tine si ca noi doi putem duce o viata frumoasa. Te lasi de ceea ce faci si te mariti cu mine!
— si gura lumii? Nu pot accepta… Vreau sa incep o viata noua, departe de aici, undeva unde sa nu ma stie nimeni. iti multumesc pentru propunere, dar ma descurc si singura.
— Ai dreptate. Aici, ne-ar fi greu sa scapam de rautatile celor din jur. Sunt de acord sa plecam in alta parte.

Mihaela nu a mai spus nimic, doar a clatinat din cap a neincredere. Eu am luat-o de mana si am condus-o pana la garsoniera ei. Acolo, ne-am iubit cu dor si disperare… Dimineata, la plecare, i-am reamintit ca ne vom casatori in curand, am rugat-o sa fie cuminte si sa ma astepte pana vin de la serviciu. Eram hotarat sa nu o pierd, imi era draga si, poate, o iubeam si pentru ca am pierdut-o pe Ilinca.

Parerea lui Silviu, pe care am redat-o la inceput, era impartasita de aproape toti cei carora le-am destainuit intentia mea de a ma casatori cu Mihaela. O mare surpriza mi-a facut insa mama:
— Faci cum crezi tu, mai, copile! Daca ti-e draga, ia-o de nevasta! A suferit destul pana acum si nu cred ca se mai intoarce la apucaturile de dinainte. Crezi ca altele sunt mai bune ca ea? Ce a fost a fost, important e sa va fie bine in viitor!

Aprobarea mamei mi-a dat curaj sa ies cu fruntea sus in lume, sa fac nunta in toata regula si sa o imbrac pe Mihaela in rochie alba de mireasa. Mult nu au mai tinut nici barfele, asa ca am renuntat la ideea de a pleca din oras, pentru a ne ascunde trecutul. Acum suntem o familie obisnuita, ne intelegem foarte bine si, mai presus de orice, ne iubim. Sotia mea nu mi-a dat niciodata prilej de gelozie. si nici nu imi va da, stiu asta.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*