Pe a o știe toată lumea. Iată cum arată soțul celei mai frumoase prezentatoare de știri din România.

Monica Dascălu este una dintre cele mai frumoase prezentatoare de ştiri din România, însă este o persoană care este destul de discretă atunci când vine vorba despre viața sa personală. Dacă te întrebai cum arată soțul știristei, ei bine, nu vei găsit pagina ei de Facebook plină cu poze de familie. O dovadă în plus că vedeta de la Pro preferă să nu își expună mediatic familia.

După o relație de cinci ani, Monica a devenit doamna Bejenariu în anul 2010. Acesta este numele pe care l-a preluat în acte, după ce s-a căsătorit cu Mihai, un avocat de succes din București, absolvent a doua facultăți: Dreptul și ASE-ul.
“Sunt emoționată și fericită pentru ca în acest weekend a avut loc unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața mea. M-am căsătorit cu iubitul meu Mihai. Am ales ca juramintele în fața lui Dumnezeu să le facem la Biserica Sfantul Spiridon și să-i avem alături de noi doar pe cei dragi: familia și prietenii noștri. Mi-aș fi dorit din tot sufletul ca mama mea să se bucure și ea de acest eveniment, dar am simțit ca de acolo de sus a fost alături de noi”, a declarat la acea vreme Monica Dascalu, la ProTV International.

“Eu sunt de părere că oa­me­nii trebuie să fie liberi, să fie ei înşişi şi neconstrânşi şi în ceea ce priveşte familia. Eu, îna­inte de căsătorie, am fost eu, după căsă­torie, sunt tot eu, iar Mihai, înainte de căsătorie, a fost el, iar după căsătorie, este el. Nici unul dintre noi nu a făcut nimic impus, forţat. Nu ne-am transformat, nu ne-am schimbat obiceiurile… Am fost noi înşine şi sun­tem noi înşine şi ne este bine împreună. Şi atât!”, a decrat Monica Dascălu într-un interviu pentru Formula-AS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*