Părinții lui aveau păduchi, îl băteau, îi vindeau jucăriile. Statul l-a dat spre adopție, dar a uimit pe toată lumea când, în prima zi, s-a dus la noii părinți și le-a întins o scrisoare. Atunci au înțeles părinții adoptivi ce trebuiau să facă

O postare de pe Facebook s-a dovedit a fi cu adevărat cutremurătoare, ținând cont de contextul în care a fost scrisă.

Ea aparține unui băiat din Oklahoma, SUA, și a fost postată de către organizația ,,Dreamcatchers for Abused Children”. Organizația este dedicată asigurării îngrijirii și sprijinului minorilor care au suferit abuz în cadrul familiei.

Așa se face că reprezentanții acestei organizații au decis să publice pe o rețea socială scrisoarea unui băiețel abuzat de către părinții biologici, aceasta fusese scrisă către părinții adoptivi, de la care copilul aștepta să primească o viață normală.

Băiatul scria ce și-ar dori să aibă în noua lui casă, dar este de fapt o mărturie despre viața pe care a dus-o în trecut.

Iată traducerea scrisorii:

„Lucruri pe care le vreau în familia mea:
Vreau mâncare și apă. Nu vreau să fiu lovit. O casă cu lumină și apă de băut. Nu vreau ca mami și tati să se certe sau să se bată. Nu droguri. Nu îmi omorâți animalele de companie. Vreau să fiu ajutat la teme. Haine curate. Fără păduchi și purici sau gândaci. Vreau o casă curată. Un pat cu așternuturi. Nu-mi vindeți jucăriile. Purtați-vă frumos cu mine. Nu vă îmbătați. Un televizor. Permiteți-mi să am jucării. Lucruri pentru școală. Niște pantofi frumoși. Propriul meu pieptene. Săpun. O casă drăguță unde să fiu în siguranță. Un radiator și o periuță de dinți.”


Si-a ingropat ambele sotii in acelasi mormant si a ascuns in piatra cu numele lor un mesaj secret. Cei care au descifrat codul, dupa 100 de ani, au inteles adevarul! Ce a scris barbatul acolo

Si-a ingropat ambele sotii in acelasi mormant si a ascuns in piatra cu numele lor un mesaj secret. Cei care au descifrat codul, dupa 100 de ani, s-au cutremurat!

Cele doua femei au murit la un interval de cativa ani distanta si barbatul nu s-a mai recasatorit.

Dr. Samuel Bean s-a nascut in Canada in 1842 si s-a casatorit cu prima nevasta in 1865. Din pacate, Henrietta a murit dupa doar 7 luni de casnicie. Dupa cateva luni, doctorul s-a recasatorit, cu o femeie pe nume Susanna, insa si aceasta a s-a imbolnavit si a murit.

Barbatul indurerat a comandat o piatra de mormant speciala, pe care se afla o grila cu 225 de caractere ce par sa nu aiba niciun sens, in spatele caruia a ascuns un mesaj secret.

Bean a murit in 1904 fara a dezvalui secretul codului, asa ca pasionatii de enigme au preluat aceasta sarcina.

In anii ’70, un barbat trecut de 90 de ani a reusit sa descopere cheia codului: literele trebuiau citite sarind 7 linii si 7 coloane, intr-un zig-zag haotic.
Iata ce scria in mesaj:

„In memoria Henriettei, prima sotie a lui S. Bean, doctor, care a murit la 27 septembrie 1865, la 23 de ani, doua luni si 17 zile si a Susannei, a doua sa sotie, care a murit la 27 aprilie 1867, la 26 de ani, 10 luni si 15 zile, doua sotii bune de care un barbat nu a avut parte. Au fost daruri din partea lui Dumnezeu, dar acum sunt in Rai.

Fie ca Domnul sa ma ajute sa le intalnesc acolo.

Cititorule, sa ne intalnim acolo!”

„Orfelinatul groazei”. Cadavrele a sute de copii si de bebelusi fara parinti, descoperite la un orfelinat. Au fost ascunse intr-o groapa secreta

Cadavrele a sute de copii fara parinti dintr-un orfelinat condus de maicute au fost ascunse intr-o groapa secreta

Cadavrele a peste 400 de copii orfani de diferite varste au fost descoperite intr-o groapa secreta din cimitir. Orfelinatul, care a functionat mai bine de 100 de ani, a fost condus de maicute catolice.

Institutia scotiana care cerceteaza abuzurile comise asupra copiilor, Scottish Child Abuse, a demarat o ancheta in cazul orfelinatului Smyllum Park din Lanark dupa ce in cimitirul din oras a fost descoperit un mormant anonim in interiotul caruia au fost descoperite peste 400 de cadavre de copii.

Se crede ca acestea au fost ingropate in perioada 1964-1981 cand orfelinatul, condus de „Fiicele Caritatii Sfantului Vincent de Paul”, a gazduit zeci de mii de copii fara parinti.

Fostul prim-ministru al Scotiei, Jack McConnel , a declarat pentru Sunday Post: „Este dureros ca s-au descoperit atat de multe cadavre de copii ingropate in morminte anonime. Dupa atatia ani de tacere, este momentul sa aflam adevarul despre ce s-a intamplat acolo”.

Reprezentantii organiziatiei „Fiicele Caritatii Sfantului Vincent de Paul” au declarat ca, de-alungul timpului, nu a existat nicio dovada a vreunui abuz savarsit in orfelinat.
Acheta celor de la Scottish Child Abuse continua, relateaza Metro.

Doi pensionari au donat unei școli un pian pe care îl aveau de 30 de ani, fără să știe ce era ascuns înăuntru

Au pierdut totul în scurt timp:

Doi soti din Marea Britanie traiesc un adevarat cosmar, dupa ce o fapta frumoasa pe care au facut-o se intoarce impotriva lor. Un pian donat unei scoli de catre un cuplu care l-a detinut timp de 30 de ani ascunde un mister greu de descifrat.

Graham si Meg Hemmings au donat vechiul pian din casa lor scolii din apropiere, dupa ce l-au detinut timp de 33 de ani. Cand scoala a incercat sa il foloseasca, acordorul a descoperit o adevarata comoara ascunsa sub clape: in saci cusuti de mana se aflau 913 sovereigni de aur si jumatati de sovereign, toti datand din secolul XIX si inceputul secolul XX. Comoara cantareste peste 6 kg si, fara sa fi fost autentificata, British Museum sustine ca valoarea „are potentialul de a schimba vieti”.

Din pacate, cei care l-au donat nu vor putea pretinde nicio lira sterlina, pentru ca de obicei, tot ce este considerat „comoara” este impartit intre proprietarul de drept, adica scoala, si cel care a facut descoperirea, acordorul, potrivit bzi.ro.


Poveste adevărată: „Tatăl mort mă vizita noaptea și îmi alina suferința. Simțeam că mă mângâie cineva pe cap. Am simțit o groază în suflet…” Ce s-a întâmplat în scurt timp

Victor a rămas fără tată la o vârstă fragedă și i-a dus dorul și a plâns nopți la rând, până când, într-o noapte, i s-a întâmplat un lucru care-ți va da fiori și ție, cititorule, dar mai ales lui. De atunci, puștiul a acceptat moartea tatălui și s-a împăcat cu ideea că nu va mai fi niciodată lângă el.

„Aveam 9 ani când tatăl meu a murit. Fratele meu avea 14 ani pe atunci și oricum el era mai apropiat de mama. Nici nu mai are rost să spun cât de tare am suferit și cât i-am simțit lipsa și cât mă rugam nopți la rând sa vină înapoi la noi. Ce s-a întâmplat, însă, într-o noapte, pe lângă faptul că mi-a dat fiori, m-a făcut să trec peste durerea pierderii sale și să-i accept lipsa.
Trecuseră vreo două săptămâni de când murise tata și m-am chinuit să mănânc ceva la cină, să nu o mai supăr pe mama, care oricum căzuse într-un fel de depresie. Apoi am mers în cameră și-am început iar să plâng. Să plâng de durere, să plâng de dorul lui, să plâng pur și simplu și să mă rog, cu ochii în lacrimi ca Dumnezeu să facă o minune și să mi-l aducă înapoi.

Am adormit, ca în fiecare seară, plângând. La un moment dat, m-am trezit pentru că simțeam că mă mângîie cineva pe cap. Am deschis ochii și nu se vedea nimeni. Am crezut că e fratele meu, care dormea în pat cu mine, dar el dormea dus. Am adormit la loc crezând că mi s-a părut. Apoi m-am trezit iar și, chiar după ce eram trez, cu ochii deschiși și înghețat de frică, nemișcat, simțeam cum mă mângâie cineva pe creștet.

Am sărit din pat și am aprins lumina. Nu era nimeni în cameră, fratele meu dormea în continuare, ușa era închisă, mama la ea în cameră. Mi-au venit în minte, atunci, toate serile în care mă rugam ca Dumnezeu să mi-l aducă înapoi pe tata. Și-am simțit o groază în suflet. O groază cum n-am mai simțit vreodată. Poate era el, tatăl meu, care venise să-mi aline suferința, poate mi s-a părut, deși parcă simt și acum mângîierea aceea stranie pe cap. Cert este că de atunci nu am mai cerut. în rugăciunile mele, ca tatăl meu să vină înapoi. Și am început să mă obișnuiesc cu ideea și, chiar dacă într-un mod bizar, șocant și inexplicabil, întâmplarea m-a ajutat să trec mai ușor peste moartea lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*