Octavian Strunilă şi Oana Botez s-au căsătorit degeaba… Uniunea lor NU este recunoscută. Nunta la malul mării nu a respectat nici o tradiţie, dar cu totul altul e motivul pentru care cei doi, nu sunt, cu adevărat, soţ şi soţie

După nouă ani de relaţie, Octavian Strunilă şi Oana Botez s-au căsătorit weekendul acesta. Întrucât şi-au dorit ca evenimentul să aibă loc la malul mării, nici un preot nu a acceptat să-i cunune, aşa că actorul a apelat la serviciile unui răspopit. Artistul nu a purtat costum de ginere, ci pantaloni şi cămaşă din in.

A ieşit soarele şi pe strada celebrului ”Stiven”, din telenovela ”Regina”! După ce ani de zile problemele locative i-au dat dureri de cap, iar administratorii au ”sărit” pe el ca nişte şacali pentru că a lăsat datorii uriaşe la întreţinere, iată că weekendul acesta Octavian Strunilă (35 de ani) a avut motive de fericire. Astfel, la nouă ani de relaţie cu frumoasa lui iubită, Oana Botez, femeia care i-a dăruit doi copii, celebrul cuplu a ajuns în faţa altarului. Impropriu spus ”altar”, deoarece cununia nu a avut loc în biserică, ci pe plajă, la 2 Mai.

În urmă cu doi ani, artistul şi bruneta lui au considerat că e vremea să se gândească şi la ei, aşa că au început să plănuiască acest moment, uşor, uşor, şi au ţinut ca nunta să fie specială, sau mai bine zis, atipică. Şi anume, pe malul mării, în haine lejere, nu încorsetaţi în rochia de mireasă tip sirenă şi costumul de ginere cu batistă în piept.

Pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a interzis preoţilor să oficieze căsătorii în afara lăcaşului de cult, Strunilă a fost nevoit să apeleze la serviciile unui ”preot privat” pentru a oficia momentul la malul mării, aşa cum a visat. O astfel de ceremonie însă nu egalează adevărata cununie religioasă şi nu este recunoscută.

Din păcate pentru miri, această cununie religioasă nu este recunoscută de Biserica Ortodoxă Română, deoarece este oficiată de un caterisit”, ne-a precizat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Mirii nu au ţinut cont de aceste aspecte şi s-au distrat la maximum, alături de naşii Paul Ipate şi Jojo şi de circa 100 de invitaţi. Cei doi miri au renunţat şi la tradiţii, aşa că nu s-a furat mireasa, nu s-a cântat ”ia-ţi mireasă ziua bună”, considerat imnul celor ce se mărită, şi nici sarmalele nu şi-au găsit locul în meniu. Strunilă şi proaspăta lui soţie au fost asistaţi de copiii lor, Sasha (5 ani) şi Equazella-Maria (8 ani).

Acum îl va năşi pe «Bobiţă»
Molipsit probabil de la amicul său, Mihai Bobonete s-a decis să o ducă şi el pe Cătălina la altar, pentru că cei doi nu au făcut decât cununia civilă, deşi sunt împreună de aproape două decenii. Acum, după ce Strunilă a pupat mâna popii, cum se zice, va putea să-i ducă la altar pe finii lor, Mihai şi Cătălina Bobonete, asta după ce acum 6 ani au fost naşi de botez pentru băiatul lui Bobiţă, micuţul Octavian (7 ani). Se pare că nunta cuplului Mihai şi Cătălina Bobonete este programată pentru luna iunie. După ce şi aceştia îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu, urmează cuplul Jojo – Paul Ipate, care au fost naşi pentru Strunilă, dar nu au “acte”. Octavian Strunilă, Mihai Bobonete şi Paul Ipate formează trio-ul de coşmar de la emisiunea “Jocuri de celebritate”, de la PRO TV.

Acuzat de adulter, Ștefan Popa a fost caterisit în 2013

Părintele Ştefan Popa, vestitul preot din Topraisar, a intrat în conflict cu Arhiepiscopia Tomisului, care îl ancheta pentru adulter. Popa se afla la a doua căsnicie, dar trăia în concubinaj cu o femeie cu care avea un copil. El şi-a recunoscut adulterul şi a înaintat o cerere prin care anunţa transferul la o mitropolie ortodoxă care nu ţine de Biserica Ortodoxă Română. Arhiepiscopia Tomisului l-a suspendat de la slujire, iar la începutul lunii septembrie 2013 l-a caterisit. De atunci, el s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil şi și-a ridicat o biserică în comuna Mihail Kogălniceanu, care poartă hramul „Sfântul arhidiacon Ștefan și Sfânta muceniță Sofia“.

Octavian și Oana Strunilă nu sunt singurele vedete care au stat în fața părintelui Popa. Alexandru Ciucu, furnizorul de produse vestimentare bărbătești al familiei regale a României, și cântăreața Alina Sorescu au cununat în vara 2016 o pereche de prieteni în Bulgaria, slujba fiind efectuată de același răspopit.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*