„Numele meu este Ana, am 23 de ani, iar șeful meu mă atinge în trecere pe talie, pe mâna… totul pe ascuns. El are reputaţie de mare crai, că aşa ar proceda cu femeile, dar totul pe ascuns. Nu vreau să îmi pierd locul de muncă și…”

Dragă Adela,
Îmi plac sfaturile tale şi sper că mă poţi ajuta şi pe mine. Să spunem că numele meu este Ana, am 23 de ani, iar managerul meu are 25 de ani, tinerel, frumuşel, plin de şarm.

Lucrăm împreună aproape zilnic, flirtăm la locul de muncă, mă atinge în trecere pe talie, pe mâna, ne zâmbim…. totul pe ascuns. El are reputaţie de mare crai, că aşa ar proceda cu femeile, dar totul pe ascuns. Mă deranjează că nu pare să îşi asume ceea ce face, parcă mereu este în gardă. Şi atunci când ne scriem mesaje pe telefon, el este rece, sec, profesional, nu lasă să se vadă nimic neobişnuit, probabil pentru a nu exista vreo dovadă că s-ar da la mine.

A fost plecat în vacanţă şi m-a sunat să verifice dacă totul e bine… totul sub pretext profesional. Ciudat este că în prezenţa altor bărbaţi uneori parcă vrea să îşi marcheze terioriul, mă mănâncă din priviri, vine aproape de mine. Azi aşa, mâine aşa… până când ne-am sărutat într-o seară la sfârşit de program.

Mi-a spus că ne vedem mai târziu, iar eu am aşteptat un mesaj de la el, un telefon să ne întâlnim, dar nu am primit nici măcar un semn. A doua zi, aceleaşi priviri cu subînţeles la muncă, aceleaşi atingeri, aceeaşi replică cum că trebuie să ne vedem mai pe seară… Şi din nou, niciun semn de la el după ce am terminat programul de lucru. Sunt foarte confuză, ce fel de joc face? Nu vrea relaţie serioasă, dar nici pentru o aventură nu se implică prea mult. Nu îl înţeleg şi nu ştiu cum să mă mai port cu el.

Nu vreau să îmi pierd locul de muncă şi nu vreau nici să fiu la dispoziţia lui oricând. Eu visez la o relaţie cu el. Încerc să mă ţin tare, îl evit cât pot, mă retrag câţiva paşi înapoi când vine prea aproape de mine, dar îmi e foarte greu, mă domină total, privirea lui mă înmoaie… Există vreo şansă să îi bag minţile în cap şi să îl fac să mă vrea cu adevărat lângă el? Dacă nu, ajută-mă să ies din jocul asta şi să îi arăt că sunt o femeie demnă, că nu mă voi culca cu el.

Adela răspunde:
Dragă Ana,
Dacă ar fi vrut să te aibă, nu te-ar fi amânat atâta. Există această tipologie a amantului la bărbați, care îi face pe unii să nu se poată abține de la a face gesturile despre care povestești. El pur și simplu se hrănește din această tensiune amoroasă pe care o creează între voi, nu are nevoie de mai mult. Foarte probabil nu e conștient de efectul devastator pe care îl are asupra ta. Cu siguranță că te place, dar, dintr-un motiv necunoscut, încă nu vrea o relație cu tine. Știu că și tu îl placi – altfel nu aveam acest dialog.

Însă cu asemenea comportament, nu știu dacă merită să te implici. Riști să ieși rănită și să suferi mai mult decât e nevoie. Spui că nu vrei să-ți pierzi locul de muncă. Totuși, dacă ar fi posibil să-ți găsești ceva mai bun, poate că acesta ar fi un bun pretext ca să-ți cauți. Așa poți verifica și dacă te place cu adevărat. Dacă pleci și te caută, înseamnă că dorește să aibă o relație cu tine. Dar, la cum mi l-ai descris, slabe speranțe.

Părerea mea este că nu trebuie să-ți umpli mintea numai cu el. Dacă ai putea să ieși și cu alți băieți, poate găsești unul mai responsabil, ar fi perfect. Atunci, toată agitația lui te-ar lăsa rece și l-ai privi ca pe un cintezoi caraghios cu prea multă energie, cu care nu știe ce să facă.

Tu ce parere ai? Ce sfat i-ai oferi? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Citeste si:
„Soțul meu a plecat din România la muncă în străinătate. În lipsa lui, am trăit o poveste de amor cu alt tip. Bărbatul meu a aflat că l-am înșelat, iar eu am rupt-o definitv cu amantul…” A dus o viață eșuată de atunci, dar e ireal ce i s-a întâmplat după 18 ani: „într-o dimineaţă, m-am…”

Bună Adela,
Citesc mereu sfaturile şi poveştile tale. Acum sunt chiar eu într-o dilemă şi am nevoie de ajutorul tău….
În urmă cu 18 ani, pe când soţul meu lucra în străinătate, am trăit o frumoasă poveste de dragoste cu un alt bărbat. Eram tânără, 23 ani, iar el 29. Un bărbat chipeş, atent, afectuos ,dar care abia se eliberase din puşcărie.

Îi cunoşteam familia, el era un băiat bun care ajunsese acolo din greşeală. Ne înţelegeam perfect în toate privinţele. Dar s-a reîntors soţul meu şi am încheiat povestea. Ne-a fost greu amândurora, el ne urmărea, asculta la uşa cum soţul meu se purta urât.
Într-o seară, m-a luat furat şi m-a dus la el acasă. Dimineaţă când am fugit de la el, ai mei nu m-au mai primit, soţul meu schimbase yala la uşă, deja căuta avocat pentru divorţ.

Le-am explicat că eu nu am vrut, că m-a luat cu forţa şi că acum am reuşit să fug de la el, pentru că nu vreau să–mi pierd copilul, care atunci avea 2 ani. Soţul meu m-a iertat, dar n-am mai avut o căsnicie frumoasă. De fapt, nici înainte nu ne înţelegeam prea bine. Lui, i-am spus să nu mă mai caute, că îmi iubesc copilul şi nu vreau să-l pierd. Îmi spunea că îmi face el alţii, câţi vreau. Dar nu am acceptat. Copilul meu era viaţa mea.

Timpul a trecut…. Ne-am revăzut întâmplător, în fugă, pe stradă, după 4 ani. Mi-a spus că are o fetiţă, o creşte singur că mama a fugit. Apoi nu am mai ştiut nimic de el. Am divorţat, am stat singură, am încercat să îmi refac viaţă, am ieşit cu alţi bărbaţi, am mai avut o relaţie de 7 ani. Cu alte cuvinte…o viaţă eşuată.

De multe ori m-am gândit la el. Îmi aminteam ceea ce am trăit cu el: râsetele, muzica, mâncarea, momentele pline de pasiune dintre noi. Aş fi dorit să ştiu ce mai face, dacă îi e bine, dar nu l-am mai văzut, n-am mai ştiut nimic de el. Nu aveam cunoştinţe comune, familia lui s-a mutat. Îl căutăm în fiecare bărbat de pe stradă, tresăream când vedeam pe cineva care îi semăna. De multe ori am încercat să-l caut pe Facebook, dar, ciudat, nu îmi aminteam numele de familie. Pur şi simplu nu mi-l aminteam. Am încercat combinaţii de litere, dar…. parcă mi se făcuse spălare de creier.

Aşa au trecut 18 ani. Zilele trecute, într-o dimineaţă, m-am trezit cu numele lui complet în minte! Nu-mi venea să cred şi nu înţeleg de ce. Aşa. deodată… Imediat am intrat pe Fb şi l-am găsit. Era neschimbat. Un pic mai împlinit, dar la fel de chipeş. Am stat ore întregi şi m-am uitat la poze. M-am hotărât cu greu să-i trimit cerere de prietenie, dar…am făcut-o! Mi-a acceptat. I-am trimis mesaj „După atâţia ani te-am găsit!” Apoi am început să vorbim. Plângeam şi îi scriam. Ne-am amintit tot ceea ce am trăit împreună. Şi el a avut o viaţă dificilă, eşecuri, rămânând singur. Fetiţa şi-a luat-o mama înapoi prin instanţă, dar el are grijă să nu-i lipsească nimic… El munceşte în Germania şi eu în Anglia.

În ziua în care eu m-am trezit cu numele lui pe buze, el mă visase noaptea. Era nedumerit: de ce tocmai pe mine? După atâţia ani? De unde şi până unde eu? Acum vorbim zilnic. Ne povestim vieţile. Dorim amândoi să ne revedem, să retrăim pasiunea. Sau poate chiar mai mult… Suntem amândoi singuri. Nu ne mai poate opri nimic. Copii sunt mari acum.

Îmi doresc enorm să îl văd, să ne iubim iar, să nu-l mai pierd! Dar mi-e teamă. Au trecut anii peste noi. Mi-e teamă că nu va mai fi la fel. Acum te întreb pe tine. Crezi că vom putea relua firul poveştii noastre? Vom putea retrăi sentimentele de altădată? Sau poate e doar curiozitatea după atâţia ani? El spune că vrea iar să mă simtă în braţe, să ne iubim iar nebuneşte, că sunt la fel de frumoasă şi mă vrea lângă el. Eu simt acelaşi lucru, dar mi-e teamă că lucrurile nu vor mai fi la fel.

Adela răspunde
Draga mea,
Dacă spui că ați trecut prin atâtea, ce rost are să mai păstrezi frici? Ai dreptate să ai îndoieli că va mai fi ”ca la început” – n-are cum să fie. Dar va fi… ca acum. N-ai de unde să afli cum va fi dacă nu vei avea curajul de a avea experiența. Dacă tot te-ai gândit atâția ani la el, dacă tot ți-ai pus atâtea speranțe în această reîntâlnire, eu zic să-i dai o șansă. Cine știe, poate va fi cu noroc.

Și, dacă nu, măcar știi adevărul. Măcar nu mai visezi la cai verzi pe pereți. De ce să nu încerci? În definitiv, nu mai datorezi nicio explicație nimănui. Evident, trebuie să pornești din start cu ideea că e un experiment, să nu ai așteptări exagerate. Fii deschisă, caldă, plină de speranță, dar fii pregătită să suporți realitatea dacă nu este așa cum ți-ai imaginat. În toți acești ani, tu ai proiectat asupra acestui personaj toate dorințele tale frumoase, cele mai mărețe așteptări.

Trebuie să fii conștientă că e posibil ca persoana reală să fie un pic diferită de cea din imaginația ta. Însă faptul că tu ți-ai amintit numele lui exact în ziua în care el te-a visat, mi se pare un semn care vă transmite mesajul universului că, totuși, mai aveți o șansă. Depinde numai de voi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*