Misterul a fost dezvăluit! De ce țipă femeile în timpul actului

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun bărbații este legată de țipătul femeii din timpul actului sexual.

Doi cercetători au ținut să facă publice informații cu privire la acest subiect delicat. În urma numeroaselor studii efectuate, aceștia au descoperit lucruri negândite de bărbați.

Mai exact, în 2011, profesorul Gayle Brewer, de la Universitatea Centrală din Lancashire, şi profesorul Colin Hendrie, de la Universitatea din Leeds, au făcut o cercetare pe acest subiect.

În urma sondajului realizat cu ajutorul a 71 de femei s-au aflat lucruri uimitoare despre țipătul acestora din timpul actului sexual.

Astfel, 66% dintre femei au specificat că au gemut pentru a grăbi lucrurile pentru partenerul lor, în timp ce 87% dintre femei au spus că au făcut acest lucru pentru a crește stima de sine a partenerilor. Mai este și o altă categorie, aceea a femeilor care țipă în timpul intimității cu partenerul pentru că sunt plictisite sau oboste.

4 cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile

Femeile se pot declara fericite fiindcă au posibilitatea să experimenteze câteva tipuri de orgasm, spre deosebire de bărbați. Dar pentru acest lucru trebuie să aibă experienţă şi să-şi cunoască foarte bine corpul.

Click! îți spune care sunt cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile.

Trăirea orgasmului și senzațiile percepute diferă de la o femeie la alta, deci putem spune că orgasmul are zeci de forme cu atât de multe senzații. În acest articol veți descoperi cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile.

Cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile: 1. Clitoridian

Femeile ajung mult mai repede la orgasmul clitoridian, decât la cel vaginal și din acest motiv este preferat de cele mai multe femei.

 

Clitorisul poate fi stimulat cu limba, cu degetele sau cu tot felul de jucării speciale pentru acest punct erogen. În foarte multe situații, după atingerea orgasmului clitoridian, femeia dorește să fie penetrată mai profund și astfel poate fi obținut și orgasmul vaginal. Așadar, cele două sunt strâns legate.

Cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile: 2. Anal
Este obţinut în timpul penetrării anale, iar femeile care au experimentat acest tip de orgasm susţin că senzaţiile sunt diferite faţă de celelalte tipuri de orgasm. Înainte de a începe penetrarea anală, zona trebuie să fie foarte bine excitată, relaxată şi lubrifiată foarte mult. Penetrarea trebuie făcută cu mişcări lente, nu bruşte, sau puteţi folosi tot felul de jucării pentru anus.

Cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile: 3. Al punctului G
Punctul G poate fi localizat în momentul în care femeia este foarte bine excitată și va beneficia de orgasme intense, dacă este stimulat cum trebuie. Expertii susțin că este situat pe peretele frontal al vaginului, în spatele osului pubian, la 3-5 cm de la intrarea în vagin. Atunci când femeia este excitată, punctul G se umflă şi îşi dublează diametrul, aşa că se poate simţi la atingere. Poate fi stimulat cu degetul sau cu jucării speciale.

Cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot avea femeile: 4. Vaginal
Se poate obține prin penetrare normală, prin masturbare sau prin folosirea unor jucării , cum ar fi: dildo sau vibrator. Senzaţiile simţite de femei în timpul orgasmului vaginal sunt diferite pentru fiecare. În timp ce unele ajung să aibă orgasm imediat, altele reușesc asta mult mai greu. Din acest motiv, femeia trebuie să fie foarte bine excitată și lubrifiată, iar expertii recomandă încercarea mai multor poziții, până se ajunge la climax.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*