Medicul român care salveaza vieţi nenăscute a refuzat Germania şi a ales să profeseze în România: „Se poate face treaba şi la noi în ţară”

Un medic bucureştean, pregătit în Germania, ajută pacientele cu probleme să aducă pe lume copii sănătoşi.
Silviu Petrişor Iştoc (36 de ani), medic bucureştean specialist în obstetrică-ginecologie, a avut posibilitatea să rămână în Germania şi să profeseze acolo, dar s-a întors în ţară pentru că, spune el, „mi-am dat seama că sunt foarte multe lucruri pe care le iubesc la ţara mea, lucruri pe care le-am conştientizat abia când am plecat. În Germania am lucrat trei luni şi a fost de ajuns să-mi dau seama că se poate face treaba şi la noi în ţară”.

Numeroasele intervenţii chirurgicale invazive, dintre care două deosebit de complicate, de extirpare a unor uriaşe tumori uterine, i-au adus renumele de doctor care poate salva vieţi, unele încă nenăscute. Mai mult decât atât, îşi respectă meseria, dar şi pacientele sale, acordând tuturor o şansă, indiferent de condiţia socială sau de nivelul de educaţie. În urma intervenţiilor tânărului medic, multe femei au născut copii sănătoşi, deşi alţi doctori nu le mai dădeau anterior nicio şansă pentru a deveni mame.

„Cea mai mare satisfacţie o am atunci când fac lucruri pe care alţii le consideră imposibile, faptul că pot ajuta un om căruia i s-a spus în alte clinici că nu mai are nicio şansă.” a declarat medicul Silviu Iştoc.

Stiati ca la fiecare 6 ore, un medic pleacă din România?
Peste 10.000 de medici români lucrează în Germania, Franţa şi Marea Britanie, cele mai importante trei destinaţii spre care se orientează specialiştii români.

Peste 14.500 de medici români au solicitat de la Colegiul Me­di­cilor din România (CMR) actele necesare pentru a putea profesa în afara ţării în ultimii şase ani, cel mai mare „exod“ fiind în­re­gistrat în 2011, când aproa­pe 3.000 de doctori au fost interesaţi să plece din ţară. O socoteală simplă arată că, mai exact, la fiecare 6 ore un doctor român părăseşte ţara pentru a lucra în străinătate.

„Numărul documentelor solicitate in­clude atât certificatele de bună practică me­dicală (certificate de good-standing), cât şi adeverinţele pentru nonmembri. În primele nouă luni ale anului 2016 au fost eliberate 1.434 de documente necesare practicării medicinei în străinătate“, au precizat reprezentanţii Colegiului Me­dicilor.

Lipsa echipamentelor medicale perfor­mante, dar şi subfinanţarea sectorului medical se reflectă în numărul de medici care aleg an de an să plece din România pentru a pune în practică ce au învăţat în ţară în cadrul unor clinici din străinătate.

CMR deţine doar datele solicitărilor înregistrate, reprezentanţii instituţiei arătând că medicii pot renunţa la plecarea din ţară chiar dacă au cerut actele necesare. Cele mai multe solicitări primite în perioada 2010 – 2015 au venit de la cadre specializate în medicină generală, medicină de familie şi chirurgie generală, potrivit datelor Colegiului Medicilor.

Raportările care ajung la Colegiul Medicilor de la organizaţiile profesionale din alte state arată că ţările preferate de medicii care aleg să lucreze peste hotare sunt Germania (4.062 de medici români în prezent), Franţa (peste 4.000 de medici români) şi Marea Britanie (2.463 de medici în prezent), dar şi Belgia, Italia sau Spania.

„Dacă eşti umilit în fel şi chip în ţara ta, dar eşti valorizat şi respectat altfel în altă ţară, este foarte simplu: trebuie să te duci în altă ţară. La capitolul politică de sănătate, faptul că noi investim în pregătirea doctorilor pentru ţări mai bogate este din start un nonsens. Noi trebuie să ne pregătim doctorii pentru noi, nu să pregătim oameni la nivelul cel mai înalt pentru a-i catapulta prin altă ţară“, a spus Dan Ulmeanu, medic chirurg la Regina Maria.

Pentru medicii care nu vor să lucreze în sistemul public de sănătate există alternativa ofe­rită de sis­temul privat, o piaţă care a înre­gis­trat o evoluţie de la an la an.

„Nu se ocupă nimeni de salarizarea lor (a medicilor – n. red.) onestă. Eu lucrez într-un sistem privat. Atunci toţi ar trebui să lucreze în sistem privat? Pentru că nu ai acces la un sistem corect de evaluare justă a profesionalismului, trebuie să te duci undeva unde poţi fi corect evaluat“, a mai spus doctorul Dan Ulmeanu.

Salariul mediu net în sistemul de sănătate din România este de 2.076 de lei (470 de euro), aproape de media pe economie, după ce a crescut cu 30% în ultimul an, ritm dublu faţă de creşterea salariului mediu pe economie. Chiar şi aşa, un medic specialist în Germania poate ajunge la venituri de 4.000 de euro, iar nivelul ridicat de pregătire şi specializare creşte şi nivelul salarial.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Nu uita să DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*