„Mă numesc Daniela și am 20 de ani. Sunt într-o relație de șapte luni cu băiatul ce-mi place de ani de zile. Se comportă OK, totul pare perfect, dar el are o problemă la pat: …”

Dragă Adela,
Mă numesc Daniela și am 20 de ani. Sunt într-o relație de șapte luni cu băiatul ce-mi place de ani de zile. Am copilărit cu el, apoi eu am fost plecată timp de aproape cinci ani. Exact după ce am plecat din țară, el a luat legătura cu mine spunându-mi că îi plac și când vin în țară să îl caut. Ei bine, nu i-am dat niciun răspuns, dar de atunci am ținut legătura și el s-a comportat de parcă aveam o relație. În aștia cinci ani a avut relații cu fete și îmi spunea despre ele, dacă avea probleme cu ele, îmi spunea tot.

De când am venit în țară, acum șapte luni, avem o relație. El spune că mă iubește, a făcut deja planuri să ne mutăm împreună, să ne căsătorim, să facem nunta. Se comportă OK, totul pare perfect, dar el are o problemă la pat: amorul durează foarte mult și vrea de multe ori pe zi și eu nu pot atâta. Câteodată cred că este cu mine doar pentru asra și el a avut multe relații în timp ce se presupunea că mă iubește pe mine, în acești ani.

Adela răspunde:

Dragă Daniela,
O să fii uimită, dar pentru unii bărbați, amorul reprezintă o dovadă de iubire. Mai ales dacă vrea și să vă căsătoriți. Faptul că el vrea foarte mult, arată că este un bărbat viril, foarte bine dotat. Faptul că ție nu-ți place atât de mult, poate să însemne mai multe lucruri. În primul rând, nu e de ajuns ca un bărbat să fie ”echipat” de la natură cu multă energie și dorință, el trebuie să învețe și cum să-și folosească acest ”echipament”. Pe scurt, trebuie să știe cum să facă o femeie fericită, să se gândească și la ea, nu numai la el. Poate că el e atât de atent la dorințele lui, încât nu are răbdare să afle ce ți-ar plăcea și ție, și de aceea nu mai ai chef să continui atât de mult cât ar vrea el.

Pe de altă parte, e posibil ca tu să nu ai suficientă energie sexuală cât să-i acoperi lui nevoile. Atunci, va trebui să devii mai senzuală, și asta se poate obține prin mai multe metode. Prima – cea mai simplă – este ca el să fie un amant atât de bun, încât să te facă să-ți dorești tu mai mult și mai mult. A doua, este să te deschizi tu față de tot ce înseamnă erotism: filme, cărți, mâncare, afrodisiace. Luate în doze mici și neapărat să îți facă plăcere. Nu forța deloc, ca să nu obții efectul contrar. Și, cel mai important: fă-o pentru tine, n-o face pentru el. E bine că ai întâlnit un asemenea bărbat ca să poți să-ți dai seama cât de mult te poți dezvolta, chiar și în domeniul sexual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*