„M-am dus la Sergiu, colegul meu. Voiam să-i cer o părere și cum secretara nu era, am intrat direct. Pe cine credeți că am găsit acolo? Pe Laura, soția mea! Ea şi Sergiu…” Asta nu-i nimic, mai grav ce-a urmat cu mama lui, cu alte trei femei:

Am fost un bărbat egoist. Nu m-am gândit decât la mine, să-mi fie mie bine, să fac eu ce vreau cu viața mea. Laura mi-a tot spus de zeci de ori, în cei nouă ani de când eram împreună, că viața noastră e searbădă şi că relația noastră se destramă, dar eu n-am avut timp s-o ascult şi să-i dau atenție, chiar dacă o iubeam, în felul meu. Aşa că, într-o bună zi, când lucram deja intens la teza de doctorat şi-mi petreceam cea mai mare parte din timp prin bi blioteci şi în fața calculatorului, am venit spre seară acasă şi am găsit un bilet lipit de ecranul calcu latorului:

„Nu are rost să mă cauți, nu am de gând să mă mai întorc. Găseşti mâncarea în frigider, iar de acum înainte, te priveşte! M-am săturat să tot aştept să fii pregătit pentru o viață normală de cuplu şi am găsit un bărbat care-şi doreşte de la viață aceleaşi lucruri pe care le doresc şi eu.“

Nu credeam că ceea ce mi se în tâmplă era adevărat. Am pus mâna pe mobil şi am sunat-o. Nu mi-a răspuns, fireşte, dar i-am lăsat, în câteva ore, zeci de mesaje. Zadarnic. Am sunat-o pe mama, i-am povestit ce am pățit şi am rugat-o să mă primească o vreme la ea. Eram unicul ei fiu, m-a primit, ce era să facă?!

— Ți-am spus să nu te însori până când nu te simți în stare să-ți asumi responsabilitatea unei familii! O femeie nu e o mobilă, trebuie să-i acorzi atenție… O înțeleg pe Laura, să ştii, şi mai bine las-o să-şi vadă de viața ei, dacă n-ai fost în stare s-o asculți la timp.

— Dar o iubesc, mamă! Cum să trăiesc fără ea?

— Dacă ai fi iubit-o cu adevărat, nu ai fi stat tot timpul cu nasul în cărți. Mai ții minte de când n-ați mai fost şi voi într-un concediu? De când n-ați mai ieşit într-o seară undeva? Te-a suportat prea mult, să ştii, eu n-aş fi rezistat atâția ani, te lăsam de mult în locul ei…

— Mulțumesc de înțelegere, mamă! Dacă nici propria mea mamă nu mă înțelege…

— Sper că n-ai venit să-mi plângi în poală, pentru că n-am timp de aşa ceva! De când am ieşit la pensie, am o mulțime de treburi, mă văd cu prietenele mele, mergem la masaj, la câte un restaurant bun… A, vezi că vine zilnic aici o fată, Ana, care face curat, calcă rufe, mă rog, se întreține biata de ea singură şi lucrează pe unde poate. Să nu-i faci zile fripte, are cheie, se descurcă. Tu vezi-ți de ale tale şi totul o să fie în regulă.

— Mai nou faci opere de caritate?

— Nu te priveşte pe tine ce fac cu banii mei! Fata e singură, n-are părinți sau alte rude apropiate şi se întreține singură la facultate. Să nu cumva să te iei de ea, că nu ştiu ce-ți fac, m-ai auzit?

Aveam 39 de ani şi locuiam din nou cu mama. Asta numai din comoditate, ca să nu-mi fac singur de mâncare şi, pe de altă parte, trebuie să recunosc, şi pentru că mi-era îngrozitor de urât în apartamentul în care locuisem atâta timp cu Laura. Am încercat să dau de ea de câteva ori, fără succes însă, aşa că am renun țat. M-am dus să vorbesc cu un fost coleg de facultate, care lucra la o editură şi îmi promisese că-mi publică lucrarea când e gata; Sergiu era singurul dintre colegii mei cu care mă mai vedeam din când în când. Îl plăcuse până şi Laura. Când am ajuns acasă, am găsit-o trebăluind pe Ana. Era tocmai în camera în care lucram eu şi-mi făcea ordine printre hârtii. M-am năpustit ca un nebun asupra ei.

— Cine ți-a dat voie să intri aici? Te-am rugat eu să-mi faci ordine prin lucruri? Dacă te mai prind că-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala, nu ştiu ce se întâmplă, să ştii!

— Dar n-am făcut nimic, am pus doar hârtiile mototolite în coşul de hârtii, n-ai decât să ți le pui pe pâine, dacă vrei! Mi-a spus doamna Vlaicu că nu prea eşti în apele tale, dar nu am crezut că poți fi aşa furios… Era praf de un deget peste tot, trebuia să-l şterg. N-ai decât să-ți faci singur curat de acum înainte şi nu e nevoie nici măcar să mă bagi în seamă, n-am nevoie de atenția ta.

„Ce nebun!“, am mai auzit-o mormăind în timp ce se ducea în altă cameră. O vreme n-am mai văzut-o. Nu m-a pârât maică-mii că m-am luat de ea, aşa că n-am avut niciun fel de probleme.

— Dragul meu, ştie tot oraşul că te-ai întors acasă. Cine crezi că m-a sunat azi? Nu-ți spun, ghiceşte!

— Habar n-am, mamă, şi, drept să-ți spun, nici nu mă interesează. Trebuie să-mi termin lucrarea, nu mă mai bate şi tu la cap!

— Ciufut mai eşti! Nu uita că aici e casa mea şi, dacă ai de gând să faci pe nebunul, mai bine întoarce-te la tine. Aici eu dictez. Prin urmare, m-a sunat Crina, prima ta iubire, e medic stomatolog şi e divorțată. Vrea neapărat să vă vedeți. Parcă spuneai că te doare o măsea. Ăsta cred că e cel mai bun prilej să reînnodați relația.

— Ce tot vorbeşti, mamă? Laura o să se întoarcă până la urmă acasă, nu mă interesează alte femei…

— Te înşeli amarnic, dragul meu. Laura nu se mai întorce la tine. M-a sunat acum două zile şi mi-a spus că vrea să divorțeze. Aşteaptă un copil şi nu e al tău. Bravo ei! Fata asta a ştiut întotdeauna ce vrea!

— Ce ai spus, mamă? Mai spune o dată…

— Cu dragă inimă: Laura divorțează pentru că e însărcinată cu copilul altuia. Acum ai înțeles?

— Stai că nu înțeleg… Tu eşti mama mea sau mama ei? În loc să-ți pară rău de mine, tu te bucuri pentru ea?

— Fireşte că mă bucur, dacă tu n-ai fost în stare să-i faci un copil, fata şi-a găsit unul care a vrut să i-l facă. Asta mi-a plăcut întotdeauna la ea: ştie ce vrea şi face orice ca să-şi atingă scopul.

— Prin urmare, mă înşela de o bună bucată de vreme, nu-i aşa?

— Uite ce este: Laura mi s-a plâns şi mie de multe ori că o tratezi ca pe o mobilă. E vina ta dacă şi-a căutat pe altul. Trebuia să te mai ocupi şi de ea, e femeie tânără, are şi ea nevoile ei…

— Şi cine e fericitul tată?

— Asta nu pot să-ți spun, mi-a zis că-ți spune ea.

— Dar ştii despre cine e vorba?

— Da, dar nu vreau să mă bag între voi. Vezi că-ți sună mobilul…

La telefon era Crina, prima mea iubită, care a vorbit preț de un sfert de oră fără oprire şi, până la urmă, am acceptat să ne vedem. M-am dus mai întâi la ea la cabinet, să-mi plombeze măseaua care mă înnebunea de câteva zile. Cu Crina, într-un fel, era foarte uşor. Vorbea numai ea tot timpul, iar eu mă puteam gândi la ale mele. Se mai întâmpla uneori să mă între be câte ceva. Atunci era mai greu, trebuia să găsesc un pretext, că n-am înțeles sau că n-am auzit bine, şi s-o rog să repete ceea ce mă întrebase. Uneori se plângea că nu o ascult, dar nu se supăra. Din ziua în care am acceptat s-o revăd, n-am mai putut să scap de ea. Mă suna de câte şase, şapte ori pe zi, deşi îi spusesem că sunt foarte ocupat. Venea fără să mă prevină, cică să mă vadă, iar mama era foarte încântată. De parcă Crina nu mi-ar fi fost de ajuns, m-am pomenit că începe să-mi facă curte, după o vreme, şi o altă vecină a mamei, divorțată, cu câțiva ani mai mică decât mine şi foarte fâşneață. Ea vorbea foarte puțin, dar a trecut foarte repede la acțiune. M-a chemat într-o zi la o cafea, iar eu m-am jenat s-o refuz. Îi schimbasem cu o zi înainte o roată la maşină şi a vrut, pasămite, să-mi mulţumeascț.

Am băuut cafeaua, că m-am pomenit în dormitor, cu ea goală în pat.

Am încercat eu să scap, dar nu mi-a mers. Cristina era foarte hotărâtă şi nu m-a mai scăpat din gheare. Ajunsesem să-mi petrec tot timpul încercând să scap de cele două, când de Crina, când de Cristina, iar Ana se amuza copios pe seama mea.

— Nici n-ai apucat să divorțezi bine, că ai devenit bărbatul ideal pentru o droaie de femei. Norocul tău! Unde mai pui că toate sunt frumoase, deştepte, educate, numai una şi una, muc şi sfârc, cum spun băieții de cartier. Brava!

— Cine te crezi să-ți bați joc de mine? Dacă mama face pe caritabila cu tine, ți-ai luat nasul la purtare? Cu mine nu-ți merge, să ştii!

N-am apucat să-mi termin bine vorbele, că nu ştiu ce s-a întâmplat cu calculatorul şi am pierdut un fişier întreg. Am crezut că turbez, mai ales că şi-aşa eram deja în întârziere.

— Uite ce-am pățit din cauza ta, ți-am spus să nu mai intri în camera asta!

— Mare scofală! Dacă te dai la o parte, rezolv eu problema…

— Te pomeneşti că te pricepi şi la calculatoare, nu numai la mătură!

— Nu sunt atât de proastă pe cât crezi tu! Hai, dă-te la o parte, să văd ce pot face! În câteva minute, mi-a recuperat fişierul.

— Acum, dacă tot ți-am rezolvat treaba, pot să-ți spun că mi-am permis să arunc un ochi pe lucrarea ta, e interesantă, dar extrem de plicticoasă, era să adorm citind-o. Şi mai e şi foarte lungă, nici n-o să aibă răbdare comisia s-o citească, o să-şi piardă răbdarea. Trebuia să foloseşti un stil mai antrenant.

— Asta e prea de tot! Cine naiba te crezi? De unde ai tu habar cum se scrie o lucrare? Nu crezi că ai o părere prea bună despre tine? Am înțeles că faci o nenorocită de facultate particulară, eşti studentă la 30 de ani, nici măcar n-ai învățat carte la timpul potrivit. Vezi-ți de treaba ta şi nu te mai băga unde nu-ți fierbe oala!

— Am vrut să te ajut, oricum recunoştința ta nu are limite, îți jur că nu mai intru aici, poți să şi crăpi!

A doua zi, m-am dus la Sergiu să-şi spună şi el părerea, era cel mai avizat şi, oricum, urma să fie editorul meu. Cum secretara era în altă încăpere, am intrat direct. Pe cine credeți că am găsit acolo? Pe Laura, soția mea! Ea şi Sergiu erau îmbrățişați…

— Tu eşti tatăl copilului? Nu ți-e ruşine? Ai abuzat de încrederea mea! Şi tu nu ți-ai putut găsi altul, tocmai pe el trebuia să-l alegi? Cât pot să fiu de prost, eu v-am făcut cunoştință… Halal nevastă şi halal prieten!

— Hai să fim sinceri, dragul meu… a început Laura

. — Nu mă lua cu dragul meu! V-ați bătut joc de mine. Unde naiba îmi mai public acum lucrarea?

— Vezi, pe tine asta te preocupă mai mult decât că am făcut un copil cu prietenul tău… Nu mă mai iubeşti de mult, altfel nu te gândeai la lucrarea ta.

— Da, poate ai dreptate, te-am neglijat atâția ani, mi-am imaginat că nu duci lipsă de nimic, dar nu m-am gândit că eu am fost absent mai tot timpul. Mă bucur pentru voi, poate el o să-ți dea ceea ce eu n-am fost în stare. Sper să fiți fericiți împreună.

Am ieşit din birou. Am uitat şi de lucrare, şi de tot. Peste câteva zile, m-a sunat Sergiu.

— E foarte bine, cu două mici observații: e interesantă, dar, în acelaşi timp, extrem de plicticoasă şi e foarte lungă, o să adoarmă toată lumea citind-o.

Sergiu nu făcea decât să repete cuvintele pe care mi le spusese Ana! Parcă vizionam un film. Doar n-o fi cunoscând-o şi pe ea? Ar fi chiar culmea!

— Trebuie puțin periată, pe ici, pe colo, şi încearcă un stil mai antrenant. Lumea are tot mai puțin timp pentru citit în ziua de azi şi, dacă îți prinzi cititorul de la primele pagini, păcat de atâta muncă, mi-a mai spus Sergiu.

M-am repezit la calculator, hotărât să şterg totul şi s-o las baltă. Eram sătul şi de lucrare, şi de modul lamentabil în care îmi eşuase căsnicia, dar şi de asiduitatea cu care mă curtau două femei deodată. Nici nu mai ştiam ce vreau. Am deschis calculatorul şi am găsit pe desktop un folder nou. Când l-am deschis, mi-am găsit cartea rescrisă de la un capăt la altul, dar într-un stil de-a dreptul captivant. Mi-a făcut mie însumi plăcere s-o citesc. Nu mai înțelegeam nimic.

— Mamă, azi nu vine Ana? Aveam o treabă cu ea…

— Cum, nu ştii? A plecat. S-a dus la nunta unei verişoare a ei, în Italia. Nici nu ştiu dacă se mai întoarce, se pare că vara ei i-a găsit un băiat. Dacă se plac, cred că rămâne acolo. Păcat, mă înțelegeam aşa de bine cu ea…

— De ce ai lăsat-o să plece, mamă?

— Tu chiar ți-ai pierdut mințile? Eşti om în toată firea şi te porți ca un copil răzgâiat. Cum era să n-o las? E viața ei!

— O iubesc, mamă. Abia acum îmi dau seama, m-am îndrăgostit de ea. Mi-a scris din nou toată lucrarea, exact cum trebuia – ce fată deşteaptă! – şi eu i-am vorbit ca unei proaste tot timpul. Este exact femeia de care am nevoie, mamă. Cred că e prima femeie din viața mea care mă înțelege.

— Atunci, n-ai decât să te lupți pentru ea, dragul meu! Mai descurcă-te şi singur şi mai mişcă-te şi tu dacă vrei să nu-ți treacă viața chiar degeaba…

Se pare că m-am trezit, totuşi, la timp. Laura s-a căsătorit cu Sergiu, au gemeni, o fată şi un băiat minunați. Cartea mea, închipuiți-vă, a avut un mare succes; de fapt, cartea rescrisă de actuala mea soție, Ana, care a terminat facultatea, a făcut un masterat şi acum se pregăteşte de doctorat. Între timp, l-a născut şi pe Mihnea, băiețelul nostru.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*