dftygujhgfdsadc

M-am despartit de iubitul meu si m-am urcat in tren spre Craiova. In compartiment a intrat un tanar…

„Mă despărțisem de iubit și am dat o fugă la Craiova! M-am urcat în tren, iar în compartiment a intrat un tânăr care m-a întrebat dacă e liber. La cât era de frumos, îmi venea să zic da în gura mare, dar mi-am adus aminte că-mi lipsește un dinte. Pare amuzant, dar ce-a urmat mi-a schimbat întreaga viața..” Așa ceva nici că am mai auzit :O

La toamnă va fi nuntă mare la noi în familie: mă mărit cu bărbatul pe care l-am cunoscut nici de jumătate de an, în tren, în drum spre sora mea, într-un moment foarte penibil pentru mine – tocmai ce-mi pierdusem un incisiv și nu voiam să scot o vorbă!

S-a întâmplat acum trei ani. Mă aflam în acceleratul care mă ducea la Craiova și mă instalasem confortabil în compartiment. Dar asta nu mă ajuta prea tare să mă simt mai bine, iar starea mea psihică era, ca să zic așa, în butoi. În primul rând, mă părăsise iubitul, cu o săptămână în urmă. Nu fusese o surpriză prea mare; simțisem eu că se întâmpla ceva de la o vreme: când eram împreună, părea cu gândul aiurea, se zgârcea la cuvinte și la gesturile de tandrețe față de mine.

Problema era o nouă iubire care-l acaparase fulgerător. Mi-a mărturisit-o în cele din urmă și am ajuns la singura concluzie firească: despărțirea. Ca să-mi treacă puțin supărarea, hotărâsem să schimb aerul și să plec câteva zile la Craiova, la sora mea. E o fire veselă, optimistă, ca și soțul ei, de altfel. Compania lor avea să-mi facă bine. Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, chiar în dimineața călătoriei îmi pierdusem un incisiv. Rămăsese în guma de mestecat. Medicul stomatolog mă avertizase de mult că o să-l pierd dacă nu-l tratez, dar eu, încăpățânată și temătoare, îi ocolisem de multă vreme cabinetul. Mă simțeam cumplit, ca o babă știrbă, îmi tot scormoneam cu limba locul gol, apăsând gingia sărăcită, până la durere. Dar „tratamentul” acesta era menit doar să-mi sporească starea de nervi.

In momentele astea, în care soarta își bătea joc de mine, a intrat în compartiment un tânăr fermecător, la vreo 30 de ani, înalt, bronzat, cu alură de sportiv.

— Bună ziua! E liber? m-a întrebat, afișând un zâmbet prietenos.

Primul meu impuls a fost să-i spun că da, dar brusc mi-am adus aminte că-mi lipsește un dinte, așa că am strâns buzele și m-am mulțumit să arăt cu brațul spre locurile goale din jurul meu. In timp ce-și punea rucsacul în plasa de bagaje, l-am măsurat din cap până-n picioare: era bine îmbrăcat, cu gust, și răspândea un parfum dis-cret. Fără să vreau, m-am trezit inspirând adânc. Da, era un parfum bun.

— Mergeți departe? m-a întrebat, așezându-se. Eu merg până la Craiova…

Am pus capul în pământ și am zis cu buzele la fel de strânse:

— Tot până la Craiova.

— Ca mine! s-a luminat tipul. Mă bucur că o să am o companie plăcută.

Am zâmbit, dar cred că era un zâmbet strâmb. Eram condamnată să stau cu gura închisă, să-mi țin buzele strânse ca o pungă. Iar mie-mi place să vorbesc, să cunosc oameni, fiindcă sunt o fire comunicativă. Mai ales dacă am în față un interlocutor atât de plăcut.

— Sunteți studentă? s-a străduit el să lege o conversație.

Am dat din umeri, întorcând capul spre fereastră. în altă situație i-aș fi răspuns imediat, m-aș fi lăsat antrenată în discuție cu mare plăcere.

— știți ce-mi place cel mai mult când călătoresc cu trenul? a continuat tipul, ignorând carența răspunsurilor mele. Faptul că mă simt ca la spovedanie. Poate fiindcă suntem aproape siguri că n-o să ne mai întâlnim niciodată, ne po-vestim viețile, ne dăm sfaturi. Ca la preot. Am dreptate, nu?

Era clar că aștepta un răspuns din partea mea. Dar golul acela dintre dinți mă împiedica s-o fac. M-am mulțumit să dau din cap, afirmativ. Pe urmă, m-am gândit că, dacă o țineam tot așa, cu datul din cap în locul unui răspuns sonor, articulat, coerent, riscam să fiu luată drept idioată sau, în cel mai bun caz, nesimțită. Așa că mi-am scos o car-te din geantă și m-am cufundat în lectură. De fapt, mă prefăceam că citesc, fiindcă gândul îmi zbura în altă parte.

Când a remarcat gestul meu, tânărul mi-a zis, dându-și brațele în lături:

— Bun, am înțeles. Mă scuzați, o să tac.
La un moment dat, el s-a ridicat și a ieșit din compartiment A revenit după vreo zece minute, cu două înghețate, pe care le luase de la vagonul-restaurant.

— M-am gândit că e foarte cald și n-ar strica o înghețată, mi-a spus el în timp ce-mi întindea înghețata. Luați-o, că nu e otrăvită. în orice caz, nu mai mult decât a mea…

Ca să mă convingă de afirmație, a mușcat din propria înghețată. De unde să ghicească, bietul de el, că eu nu de o toxiinfecție alimentară mă temeam, ci de simplul gest de a deschide gura… Am luat totuși înghețata, căci tipul aștepta răbdător, cu mâna întinsă, iar refuzul meu ar fi fost de-a dreptul o bădărănie. Nu pot să uit chinurile cumplite prin care am trecut atunci, încercând să ingurgitez înghețata aceea. Se scurgea din pricina căldurii, dar n-o puteam mânca repede. Așa că trebuia să fiu atentă să nu mă pătez.

— Mă înjurați în gând, nu? mi-a zis el, zâmbind. Vă întrebați cât o să vă mai plictisesc cu sporovăiala mea. Ar trebui să tac, știu, am promis. Dar vă văd supă-rată și nu vreau decât să vă înveselesc puțin. Dacă vă deranjez, spuneți-mi-o pe șleau, vă rog.

Din nou am fost nevoită să dau din cap, în semn că nu mă deranja. Dar asta nu l-a ajutat prea mult să lege o conversație cu mine. Simțeam că mă place, în ciuda muțeniei mele inexplicabile. Eram sigură că murea de curiozitate să afle de ce naiba nu deschid gura, dar nu îndrăznea să-mi pună vreo întrebare directă.

Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, eram pierdută, fiindcă n-aș fi îndrăznit nici eu să-i răspund pe șleau: „De felul meu, nu sunt mută, oligofrenă sau dereglată psihic. Dar s-a întâmplat să-mi pierd un dinte și să fiu știrbă și, prin urmare, jenant de inestetică. E o stare trecătoare, să știți.”.

Până ca interlocutorul meu să apuce să-mi pună, direct sau pe ocolite, întrebarea de care mă temeam, și să înfiripăm un dialog real, am ajuns la destinație. Dacă izbutisem tot drumul să-mi ascund „infirmitatea”, acolo, în gară, am comis o gafă care a dat totul peste cap. înainte să ies din compartiment, în vreme ce tânărul îmi cobora amabil geanta din plasa de bagaje, am aruncat o privire pe geam. Pe peron, chiar în dreptul meu, pe cine văd? Pe sora mea, care venise să mă aștepte la tren, deși nu ne înțeleseserăm astfel. Fără să stau pe gânduri, am strigat-o bucuroasă, în gura mare:

— Eva, Eva! Aici sunt!

Atunci am auzit lângă mine un hohot de râs, amuzat și prietenos în același timp, dar care m-a înghețat.

— Deci asta era! De ce nu mi-ai spus că din pricina asta nu vrei să-mi vorbești? m-a întrebat vecinul meu de compartiment. și eu care mi-am închipuit că nu-ți sunt simpatic…

— Nu-i adevărat, am bâiguit, îmbujorată de rușine.

— Dacă tot s-a elucidat misterul, atunci dă-mi voie să mă prezint: Cătălin Neagoe, medic stomatolog…

Nu m-am mai putut abține și am izbucnit în râs. Firește, acoperindu-mi gura cu mâna. Am coborât împreună din vagon. Acum chiar venise clipa despărțirii. Trebuia să spun ceva, orice, pentru ca despărțirea asta să nu fie definitivă. Doar nu degeaba îmi precizase Cătălin profesia lui. Să-i cer o consultație? Ar fi fost prea de tot. Cum avea să se îndrăgostească de mine după ce mi-ar fi umblat cu freza prin dinți? Din dilema asta m-a salvat Eva, în sensul că a pus capăt penibilei tăceri așternute între noi.

— Hai, Anca, ne așteaptă George în mașină!

Atunci mi-a venit inspirația.

— Unde vrei să ajungi, Cătălin? Te ducem noi cu mașina…

— Perfect, mulțumesc!

Ei bine, nu era de ajuns că ne aflaserăm în același timp, în același compartiment, nici că era stomatolog. în plus, era și vecin de bloc cu Eva și George.

— Eva, mi-a spus el, înainte s-o apuce spre scara alăturată aleii noastre, te rog, ia cartea mea de vizită. Te aștept mâine la cabinet. Te dau pe mâna colegei mele, face minuni fără durere, ai să vezi! Pe urmă, aș vrea să te văd zâmbind, dacă-mi dai voie…

I-am tot zâmbit de atunci, ba în Craiova, ba în București, până când am ajuns la concluzia că nu mai putem trăi unul fără celălalt și m-am mutat la el.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*