Lumea muzicii din România, în DOLIU: „S-a stins una dintre cele mai cunoscute voci. Dumnezeu să îl ierte!”

Astăzi, e zi de doliu în lumea muzicii de la noi, după ce un artist cunoscut a încetat din viaţă. Anunţul morţii sale a fost făcut de unul dintre apropiaţii săi, care este şi primar. Familia şi prietenii sunt în stare de şoc şi se roagă acum pentru sufletul său.

Interpretul Aurel Şeran a murit astăzi la vârsta de 63 de ani. Cunoscut artist a suferit un infarct miocardic la primele ore ale dimineţii şi, din păcate, el nu a mai putut fi salvat. Vestea tristă a fost dată de primarul Ineului, Călin Abrudan.

“Astăzi s-a stins una dintre cele mai cunoscute voci ale Judeţului Arad. Oraşul Ineu a pierdut un interpret, un om de valoare. Aurel Şeran, născut în 1954, a plecat astăzi dintre noi. Sincere Condoleanţe şi Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!”, a anunţat Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu, potrivit livearad.ro.

 

Tânăr de 19 ani, prins conducând cu peste 200 kilometri/oră, pe Autostrada A1

Un tânăr de 19 ani din Giurgiu a fost prins conducând cu 214 kilometri la oră pe Autostrada A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, tânărul din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, are permis de conducere de un an şi cinci luni.

El a fost prins sâmbătă în timp ce conducea un autoturism, pe Autostrada A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, cu viteza de 214 km/h.

Apoi, el a fost filmat în timp ce depăşea pe banda de urgenţă.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amenda de 2.175 lei şi i-a fost suspendat permisul pe o perioadă de 150 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*