I s-a părut suspect că Manuel, bărbatul ei, când ajunge acasă merge direct în baie și își bagă toate hainele în coșul cu rufe murdare. Până într-o zi când a descoperit ce-i face soțul plecat. Culmea, chiar în același bloc unde locuiau

Căsnicia mea a trecut printr-un moment de răscruce. Am aflat că soțul meu m-a mințit timp de doi ani de zile, că, de fapt, nu se ducea să joace cărți cu prietenii lui, ci se băga în patul unei vecine!

Sunt mulți oameni care acceptă ca partenerii lor de viață să-i înșele, dar eu nu sunt de acord cu o astfel de relație, în care celălalt să umble în stânga și-n dreapta și apoi să vină acasă senin, iar soțul sau soția să se poarte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu chiar i-am zis lui Manuel, bărbatul meu:

— Pentru mine, căsnicia e sfântă! Dacă aflu vreodată că m-ai înșelat, să știi că te las și dacă avem zece copii! Ii iau cu mine și la revedere! N-am să accept niciodată să fiu umilită, batjocorită!

— Uită-te la mine! mi-a răspuns el, înfoindu-și pieptul ca un cocoș. Arăt eu ca unul care se duce cu alta? Eu pe tine te iubesc și pe tine o să te iubesc toată viața, eu nu sunt ca ăia!

Zicând „ăia”, a dat așa din cap, spre ușă. Care or fi fost „ăia” nu a specificat, oricum mesajul era clar: nu trebuia să-l bag în oală cu nimeni, oricum el era el, unic. Asta mi-a și plăcut la el, că era unic…

Când l-am cunoscut, în urmă cu 15 ani, abia ce terminasem liceul. Ieșeam cu un tip pe care mama mi-l prezentase ca fiind o partidă bună.

— E băiat bun, sufletist, are casă, vrea să-și ia și mașină și, în plus, o să te ia la Constanța, că are acolo o mătușă care vrea să-i lase lui toată averea. Trebuie doar să-l vadă în-surat, că nu vrea să închidă ochii fără să-l vadă la casa lui, însurat cu o fată bună. O să vezi, o să fie bine…

— Dar, mamă, e urât ca naiba, și mai e și prost crescut!

— Ei, lasă, că știi cum se zice, bărbatul trebuie să fie puțin mai fru-mos decât dracul, iar despre proastă creștere nu trebuie să-ți faci probleme, căci așa cum îl crești, așa îl ai, adică vreau să spun că îl poți forma tu așa cum vrei. și apoi, gândește-te că suntem și noi la o vârstă, te-am avut destul de târziu, mâine, poimâine închidem ochii și rămâi singură…

Nu era deloc genul de bărbat de care să mă îndrăgostesc. De milă, de silă, am acceptat să merg cu el la o plimbare, la un film. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi apărut Manuel… Probabil că m-aș fi măritat cu Marin, primul care mi-a făcut curte, dar nu aș fi fost fericită deloc.

De Manuel m-am îndrăgostit pe loc, a fost dragoste la prima vedere, o chestie reciprocă. Soarta ne-a scos în cale unul pe altul.. Eram în stația de autobuz când l-am văzut prima oară. Am simțit așa, un fior pe șira spinării. și au început să-mi tremure picioarele, că a trebuit să mă sprijin de zid.

Mai târziu, mi-a mărturisit și el că îl încercase aceeași stare. în noaptea aceea, l-am visat. și în următoarea, până când l-am reîntâlnit… O fi fost telepatie, nu știu, căci nu mă pricep la lucrurile astea. El a venit țintă la mine și m-a invitat la o plimbare prin parc, eu am fost în culmea fericirii, De atunci, nu trecea seară să nu ne întâlnim…

Mi-a fost și teamă de noile mele sentimente și nu am știut cui să povestesc ce simt. Cum mama a fost mereu confidenta mea, i-am zis ce se întâmplă cu mine. Ea m-a ascultat fără să mă întrerupă, apoi mi-a zis:

— Fetițo, dacă e așa, apoi omul acesta îți e jumătatea! Eu așa simt, deși nu l-am văzut. și vreau să știi că de-o fi să aveți o relație serioasă, apoi eu nu am să mă opun dragostei voastre. Căci noi o să închidem ochii, dar tu o să rămâi pe lumea asta. și dacă nu ți-e drag de cel cu care dormi în pat, apoi nici viața n-o să-ți fie dulce.

Ce o fi determinat-o pe mama să-și schimbe atitudinea nu știu… Nici eu nu am insistat, m-am bucurat că mă elibera într-un fel de acel om ursuz pe care mi-l destinase. și uite așa, la doar două luni de când îl cunoscusem pe Manuel, m-am măritat.

Nu am fost niciodată geloasă, căci am avut încredere în Manuel. De când ne-am căsătorit și până acum ceva timp, soțul meu părea același bărbat atent și protector, nimic din comportamentul lui nu mi-a dat de bănuit că-mi este infidel, și încă de doi ani de zile, după cum am aflat de curând! Nu mi-a dat niciun motiv de suspiciune și de aceea viața mea lângă el a fost frumoasă.

Nu am avut noi mulți bani, dar, totuși, ne descurcam bine, l-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune altceva, căci întotdeauna ne-am petrecut concediile la mare ori la munte și am avut tot ce ne trebuie.

După cum v-am zis, totul a fost minunat până când… Manuel a început să joace cărți… La început a fost așa, o chestie nevinovată, totul a por-nit de la un chef cu colegii lui de serviciu.

Eram cu toții la munte, într-un weekend. Firma la care lucrează el organizează astfel de ieșiri, câteodată. Ei fac un fel de seminarii, dar vin și familiile, așa că e bine pentru toată lumea: firma își face treaba, dar și angajații se destind, căci sunt cu persoanele dragi la munte. E o chestie tare deșteaptă. Ei bine, la un asemenea chef, căci noaptea se face petrecere mare, Manuel al meu s-a așezat la masa de joc.

— Hai, nevastă, dă-mi și mie niște bani, ca să nu mă fac de râs aici… mi-a zis el.

Era cu chef! Am râs și i-am dat niște bani, niște mărunțiș, căci jucau mai mult simbolic. Asta a fost prima oară când l-am văzut jucând cărți.

A stat atunci toată noaptea la poker și, spre dimineață, când a venit în cameră, am văzut că era surescitat.

— Le-am luat toți banii! Dacă jucam pe sume adevărate, apoi acum ne puteam lua casă! Fraier am fost că nu am jucat pe miză reală, că am avut un noroc…

— Da, norocul începătorului! Hai, mai bine culcă-te, că ți-au ieșit ochii de la atâta învârtit cărți!

Asta a fost tot, atunci. Dar după o săptămână, Manuel a venit acasă valvârtej și mi-a zis că se duce cu niște amici de-ai lui să joace cărți și că n-are timp nici să mănânce măcar.

Nu prea mi-a convenit mie, mai ales că era pentru prima oară când soțul meu mergea undeva fără mine, dar nici nu aveam chef de scandal, așa că doar i-am zis:

— Bine, du-te, dar să nu stai toată noaptea!

Mi-am zis că e bine să-i las puțină libertate, să nu se simtă urmărit, constrâns cumva… Așa citisem eu că trebuie să procedeze, după un timp, o soție, să nu stea mereu cu gura pe el, că, altfel, se duce în lume, pleacă de nu se mai uită în urmă.

— Jucați pe bani? l-am mai întrebat, înainte să iasă.

— Ei, da, dar nu pe bani mulți, doar asa, ca să ne facem cheful.

— Aha!

Mi s-a părut cam ciudat, fiindcă el nu era adeptul jocurilor de noroc. „Dar poate că are și omul chef o dată… De ce să-l pisez la cap cu întrebări?” A venit acasă pe la 12 noaptea, nervos fiindcă pierduse toți banii. S-a dus direct la baie și s-a spălat.

— Of, miroseam numai a fum de țigară! s-a justificat el când s-a băgat în pat, lângă mine.

După încă o săptămână, iar a zis că merge să joace cărți.

— Iar?! Nu-ti ajunge că ai pierdut o dată?

Atunci i-a sărit țandăra.

— Cum adică iar? Păi n-are voie omul să iasă și el o dată pe săptămână cu prietenii? Ce, vrei să stau după fusta ta mereu?

A ieșit trântind ușa. Era prima dată când făcea asta. Am plâns atunci de n-am mai știut de mine, până s-a întors. și-a cerut iertare când a venit, a zis că a fost un nemernic, că nu trebuia să se poarte astfel, iar eu, evident, l-am iertat.

— Nu știu ce m-a apucat, parcă nu eram eu… și iarăși am pierdut bani… Nu te superi, nu?

Nu m-am supărat, nu îmi păsa de asta acum, ci doar ca el să-și ceară iertare. Dacă nu aș fi fost așa naivă, mi-aș fi dat seama că ceva nu e în regulă. De pildă, faptul că ori de câte ori se întorcea de la așa-zisele lui jocuri de cărți, se ducea direct în baie, își băga repede hainele în coșul cu rufe și făcea duș. Zicea că miroase totul a fum. Ar fi fost suficient să duc la nas o cămașă de-a lui ca să-mi dau seama că, pe lângă fum, mai mirosea și a parfum de damă…

Am aflat adevărul chiar de la Manuel, căci, în ultima vreme, încrederea mea în el ajunsese egală cu zero și începusem să-l iau la întrebări. Voia din ce în ce mai des să joace poker și, pe deasupra, într-o dimineață când venise acasă, până să ajungă la baie, am zărit și o ușoară pată de ruj pe gulerul cămășii…

Vă dați seama ce scandal a urmat și, o dată cu el, a venit și mărturisirea lui. Ce făcea el? Ieșea pe ușa apartamentului, apoi pe ușa blocului și, după ce ieșea din presupusa mea rază de acțiune, se întorcea în bloc și se oprea la etajul trei, unde locuia amanta lui, o tipă care stătea cu chirie. Se spunea despre ea că e cam ușuratică, lumea o cam evita, dar eu m-am înțeles bine cu ea, ne salutam și ne mai întrebam una-alta, ba chiar, de câteva ori, mi-a lăsat bani ca să-i plătesc curentul.

După ce am aflat totul, mi s-a părut ciudat faptul că, în acești doi ani, ni-meni nu îl văzuse pe Manuel intrând la ea, de parcă nici nu ar fi locuit în bloc.

Timp de doi ani crezusem că banii se duc la poker, mai ales că de multe ori îi descususem pe amicii lui (ca să-l verific) și aceștia, deși știau foarte bine că are o amantă, mă mințeau în față cu nerușinare, spunându-mi că fusese cu ei și jucase cărți până dimineața.

— Da, sunt vinovat, dar din cauza ta s-a întâmplat totul! mi-a zis Manuel.

— Adică eu sunt de vină pentru că tu te-ai băgat în pat cu alta! Cum ai putut să-mi faci asta? Dacă o iubești de-atâta timp, de ce ai mai rămas lângă mine? De ce nu te-ai mutat de tot la etajul trei? Rușine să-ți fie…

— Am crezut că nu mă mai iubești și de-aia mi-am găsit pe altcineva… și nu m-am mutat la ea, fiindcă de doi ani aștept un semn care să-mi arate că tu mai ții la mine! Relația mea cu Rodica era comodă pentru amândoi. atât. Nici ea nu e sigură că mă iubește, nici eu…

— Excelent! Nu-mi vine să cred! Mă socoți pe mine vinovată că m-ai înșelat!

— știi, înainte mă întrebai mereu unde mă duc, mă descoseai, chiar mai aveai câte o criză de gelozie, dar, treptat, ai devenit indiferentă, de parcă nu ți-ar fi păsat deloc dacă mai sunt sau nu prin casă…

— și de-asta te-ai îndepărtat de mine?

— Da! La început, chiar mergeam la cărți, până într-o dimineață când am dat nas în nas cu Rodica. Eu veneam de la amicii mei, ea, de la o pe-trecere… Așa a început totul. și jur că nu aș fi trecut pragul casei ei dacă aș fi avut senzația că mai ții la mine un pic. Am crezut că a murit iubirea noastră…

— și dacă ți-aș spune acum că n-a murit, că eu te iubesc ca la început, ce ai face?

— Nu știu, trebuie să mă gândesc…

— Vezi? Vezi că încerci să te scuzi? Că ești pervers?

Manuel a căzut în genunchi și m-a implorat să-l iert.

— O șansă ca să mă mai minți încă doi ani de acum înainte? Nu cred!

Deși am zis așa, totuși, l-am iertat. Așa e iubi-rea: oarbă! Nu ține cont de rațiune. Nu știu dacă am făcut bine ori rău, am să văd. Dar consider că orice om are dreptul la o a doua șansă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*