Horoscop Minerva pentru saptamana 19 – 25 noiembrie: O zodie are norocul vietii, alta pierde tot

Horoscop săptămâna 19-25 noiembrie 2017. Previziuni, sfaturi și recomandări pentru fiecare zodie în parte. Care sunt zodiile care au noroc, dar și ghinion în săptămâna care urmează. Citește horoscopul pentru zodia ta!

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – BERBEC

Horoscop săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – BERBEC: Aş spune că, pentru aceşti nativi, săptămâna aduce revelaţii neaşteptate. Sunt legate de carieră, de şefi, de oameni în care aveau încredere sau care le-au marcat într-un fel evoluţia profesională.

Cu o detaşare de neaşteptat la ei, taurii vor tăia cu precizie chirurgicală toate escrescenţele care le-au căpuşat viaţa în ultimele luni. Adică vor renunţa la toţi cei care au trăit până acum de pe urma lor.

Totuşi, săptămâna va fi un pic ambiguă, pentru că e nevoie de un echilibru între muncă şi distracţie. Apoi, au nevoie de timp ca să se adapteze la noul lor obiectiv: pozitivarea vieţilor lor. Le trebuie inclusiv un echilibru între viaţa personală şi cea de familie.

Dar Soarele le va veni în ajutor. Mai mult decât atât, va fi susținut în acest demers de Venus, de Jupiter şi de Mercur, în ciuda faptului că Mercur nu se simte prea bine în semnul Berbecului.
Vor fi umărul pe care se poate plânge cu uşurinţă. Este important să înțeleagă că au de a face cu o perioadă dinamică.

Probabil le va cere să fie mobili și activi în mai multe domenii.
Dacă lucrează pentru ei, va fi o perioadă ideală pentru a-şi promova afacerea şi produsele. Dacă sunt angajaţi, vor putea descoperi mijloace noi de administrarea a veniturilor, lucru plăcut și util.

Luni şi marţi, pe 20 şi pe 21 noiembrie, în cercul de prieteni vor întâlni dragostea vieții lor. Iar acum mă refer la Berbecii singuri.

Atenție, ar putea apărea adevărate lupte cu familia, care ar putea să nu le înțeleagă sau chiar să nu le accepte alegerea. Și vor fi tentați să recurgă la gesturi categorice de genul “Mă mut!”. Unii chiar o fac!

Îi sfătuiesc să se concentreze pe intuiţie, deoarece Luna neagră se vântură liniştită prin Casa carierei şi ar putea fi orbi la tot ce li se întâmplă. Momentul culminat va aduce veni în ziua vineri.

Profesional, lucrurile se mai potolesc. Posibil ca unii Berbeci să fie apreciaţi pentru ceea ce fac. Deloc exclus să se treyească peste noapte cu un protector care stă cu ochii pe ei de ceva timp şi care ar putea să le propună o nouă colaborare.

Cooperarea și consensul vor fi semnificative şi definitorii pentru propria stabilitate. Sunt de aşteptat afirmarea proprie și acțiunea îndrăzneață. O singură observație: să țină cont de nevoile celor din jur.

Indiferent ce părere au, înainte de a da un răspuns, să se gândească. Vor avea toată luna la dispoziţie.

Până pe 24 noiembrie, stau bine şi financiar. În plus, Venus este în Scorpion, tranziteată Casa sudiilor superioare, a credinţei şi a străinății.

În ceea ce privește sănătatea, rămâne în continuare viciată axa imunitară şi tractul uro-genital.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – TAUR

Horoscop săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – TAUR: Continuă relaxarea pe toate planurile. Tensiunea dispare ca prin farmec, revin încrederea în sine, speranța și dorinţa de a schimba ceva în viaţa lor.

Încep să-şi facă planuri, să viseze. Au învăţat ceva elementar despre ei înşişi, lucru care le deschide un drum nou. Accentul preocupărilor nativilor Taur va cădea pe rezolvarea problemelor personale, abia apoi pe cele profesionale.

Explicaţia este simplă: dacă planetele nu sunt favorabile pentru demersurile în carieră, atunci trebuie sa se concentreze mai mult pe cele de familie.

Către sfârșitul săptămânii, nativii Taur vor simţi că fac o trecere către competențele sociale. Autoafirmarea şi autonomia trebuie fi înlocuite, treptat, de efortul în echipă, de consens. Asta dacă vor să îşi atingă obiectivele propuse.

La capitolul afectiv, nu stau rău deloc. Dimpotrivă, parcă au schimbat rolurile cu prietenii lor Berbeci şi se reped cu capul înainte când este vorba despre dragoste.

Dar, iubăreţi fiind din fire, nu cumva să se trezească într-un angajament din care să nu mai poată scăpa. La ei, când e vorba de iubire, cad uşor în capcană. Zile periculoase 21 şi 24 – 25 noiembrie.

Mulţi Tauri vor învăţa să-şi controleze mai bine emoţiile și vor fi de acord cu ceea ce le propun colegii și partenerii. Aspectul comunicării este unul semnificativ, deși nu va avea prioritate. Să nu încerce să se ocupe singuri de toate problemele, fiindcă nu au nicio şansă.
Profesional, aş spune că se angajează la prea multe.

Și îi paște pericolul să clacheze. E posibil iși ia angajamente, cel puţin pe 21 şi pe 23 noiembrie, pe care să nu le poată respecta. Și atunci începe stresul și intră în criză. Și neplăcerea poate fi cu atât mai mare cu cât ei sunt, de felul lor, ceva mai lenţi.

Acum, cârma propriului destin este în mâinile lor, deci să fie atenţi la deciziile pe care le iau!
Din punct de vedere financiar, se limpezesc apele. Zilele 22, 24 şi 25 noiembrie le pot aduce bani. Atenţie, cineva va încerca să le propună o investiţie pe 25 noiembrie.

Se poată întâmpla asta la un pahar de vorbă. Să aibă grijă, că li se poate întinde o capcană, Dar despre toate acestea vom vorbi săptămâna viitoare. Important ar fi să nu ia nicio decizie financiară, pentru că ar putea să-şi șubrezească bugetul pentru multe luni de acum încolo.

Ca sănătate, rămâne problematic sectorul hepato-biliar. Mâncăcioşi cum sunt, să nu cumva să facă vreo indigestie sau să-şi declanşeze vreo criză de fiere.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – GEMENI

Horoscop săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – GEMENI: Pentru Gemeni, lucrurile sunt amestecare. În plan social, treaba merge de minune, dar nu aş spune că se întâmplă acest lucru şi în plan personal. În plus, ar trebui să fie niţel atenţi la sănătate.

Ca să facă progrese aşa cum îşi doresc, Gemenii trebuie să acţioneze calculat şi să nu se grăbească să tragă concluzii.

Oricum, circumstanțele vor fi o parte a acestui joc al destinului, dacă vreţi. Iar aici nu vorbesc despre faptul că duşmanii lor sunt extrem de activi, ci și despre propriile greșeli.

Acestea rezultă din faptul că au informaţii disparate sau nu suficient verificate. Deci, le este recomandat să acţioneze cu calm şi cu încredere.

Afectiv, vom putea asista la separări, despărțiri, ba chiar divorţuri cu tam-tam. Periculoase sunt mai ales ales zilele de 23 şi 24 noiembrie, când lucrurile par să ia o turnură neaşteptată, conflictuală.

Atenţie la relaţiile extra-conjugale, că ar putea să o zbârcească rău de tot, mai ales în a doua parte a lunii.

Pentru cei singuri, persoana care va apărea în viaţa lor le va transforma existenţa într-un vârtej. Îi va ţine mereu cu sufletul la gură, mai ales că relaţia se dovedeşte a fi una extrem de volatilă. Nu ezitați să spuneţi adevărul, fără a înfrumuseţa faptele.

Profesional, lucrurile se schimbă. Creativitatea lor proverbială e pusă la încercare, dar rezultatele pot să îi surprindă până şi pe ei. Vor primi propuneri interesante, dar să fie atenţi ce discută sau ce semnează, deoarece Luna neagră le tranzitează tocmai casa comunicării şi nu m-ar supride să afle a doua zi, după discuţii, că planurile au căzut.

Aş vrea să dea o atenţie mai mare relaţiilor cu colegii, rutinei cotidiene. Se pare că de acest lucru va depinde foarte mult cariera lor viitoare. Dacă au propria afacere, este momentul să se gândească la extindere.

Totuși, e importanat să nu se grăbească să îşi pună încă ideile în practică. Alţii ar putea afla despre o boală profesională care, mai devreme sau mai târziu, ar putea necesita intervenţie chirurgicală.

Sectorul financiar este bine susţinut. Banii vin şi se duc, iar ei sunt fericiţi că nu mai trebuie să-şi facă probleme că nu au cu ce să-şi plătească facturile sau că nu au ce pune pe masă a doua zi.

Interesant este că unii ar putea primi o sumă ca moştenire, cel mai probabil de la părintele de sex opus.

Poate că e vremea să fie mai atenți la sănătate. Femeile, la problemele de natură ginecologică şi hormonală, iar bărbaţii la colon sau la prostată.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – RAC

Horoscop săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – RAC: Mă întreb de când nu au mai fost nativii Rac atât de mulţumiţi de viaţa lor aşa cum sunt acum…

Pare să le meargă pe toate planurile şi, într-adevăr, aşa este. Sub rezerva că unele lovituri pot veni dinspre muncă sau sănătate ori chiar dinspre familie. Astfel de pericole pândesc în zilele de 23, 24 şi 25 noiembrie.

Problemele personale și aspectele emoționale vor fi dominante în această săptămână.

În familie, de duminică se stârnesc furtuni verbale. Racii se văd puşi în situaţia de a nu putea riposta. Și asta nu fiindcă nu pot, ci pentru că structura lor interioară este construită pe un tipar care să nu le permită să deschidă gura. Asta mai ales dacă vorbim despre femei. Bărbaţii Rac, în schimb, sunt cei care vor fi agresiv verbal.

Cuplurile tinere să fie atente la ziua de 22 noiembrie! Pentru Racii singuri, este o perioadă excelentă, colorată și productivă în toate sensurile.

Destul de bine susţinut este sectorul muncă. Maturii pot strânge relaţiile, ca să spun aşa, cu colegii mai tineri. Sunt buni sfătuitori şi chiar le dau o mână de ajutor să iasă din impas.
Celor aflaţi în pragul pensiei li se întâmplă lucruri frumoase, așa cum nu mai sperau să se întâmple. Zile benefice – 22, 23 şi 24 noiembrie.

În perioada 23 – 25 noiembrie, vor depinde ceva mai muklt de ceilalți și vor trebui să fie flexibili. Partea bună e că au toate posibilitățile să facă lucrul acesta.

Dacă şi-au făcut temele cum trebuie, vor câștiga cu siguranță. Vor fi momente în care doar iniţiativa și acțiunile lor vor conta. Trebuie să îşi urmeze planurile cu curaj, fără a aştepta să fie ajutați de alții.

Financiar, sunt unele hopuri şi ar trebui să fie atenţi la ce anume vor de la viaţă, pentru că ar putea să fie ultimele mari cheltuieli pe care le mai fac. I.aș sfătui să nu se repeadă încă să cumpere, ci să aştepte să mai trească niște timp.

Oportunitățile financiare îi urmăresc și, uneori, vor obține bani pe negândite. Se vor putea asocia cu noi oameni sau firme, încurajaţi şi de partenerul lor de viață.

Vreau să insist ceva mai mult asupra sănătății. Cred eu că aici vor fi marile probleme ale nativilor Rac săptămâna aceasta. O intervenţie chirurgicală pentru care trebuie să se decidă, timpul îi presează iar boala evoluează. Sau află de un diagnostic de care s-au cam tot temut. Vor fi nevoiţi să decidă următorul pas.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – LEU

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – LEU: Ambițiile personale și problemele profesionale ar trebui să fie prioritare pentru ei. Cum Casa carierei este goală, ne se întrevăd prea multe schimbări în această direcţie.

Inițiativa personală și munca serioasă vor aduce rezultate exclente pentru acești nativi.
În general, vor avea rezultatele dorite pe toate fronturile, fără excepție. Desigur, acestea vor fi direct proporționale cu efortul depus.

Afectivitatea lor stă sub semn plutonian. Forţe ascunse se dezmorţesc, se trezesc la viaţă. Încep să înlăture tabieturile, obiceiurile, să-şi modifice felul în care văd lucrurile.

Acum, se pot răsfăţa satisfăcându-şi o dorinţă sau un vis. Dar tot acum trebuie să acorde prioritate rațiunii și nu dictatelor inimii.

Pentru mulți, aceasta va fi o adevărată provocare, dar să nu se sperie. Nu se întrevăd probleme serioase, deși ar putea să răbufnească un conflict deloc de neglijat cu cineva din familie.
Cel mai bun consilier al său va fi acum mintea sa.

Logic ar fi să ceară sprijinul celor mai în vârstă, mai cu experienţă. Pentru că unii Lei sunt măcinaţi de interogații existenţiale, în unii se dau bătălii care le şubrezesc încrederea în ei.

În fine, alţii sunt surprinşi de uşurinţa cu care renunţă la vechi convingeri cu aer de idei fixe. Și se abandonează acestui proces de epurare cu o plăcere ludică.

Zilele de 23 şi 24 noiembrie sunt zile cruciale pentru unii dintre ei.

Profesional, aş spune că au intrat în linie dreaptă, schimbările preconizate se produc. Să fie atenţi doar că orice numire pe care o pot primi acum e în pericol să fie anulată până la mijlocul lunii viitoare, când Mercur va fi retrograd.

Este posibil să apară situații extrem de favorabile dezvoltării afacerilor proprii. Norocul va fi de partea lor, dar acesta depinde de cât sunt de capabili să se concentreze, de cât sunt de atenți și de adaptabili.

Abilitatea de a se adapta la circumstanțele schimbării va fi extrem de importantă. Și asta pentru că dinamica etapei implică o schimbare permanentă a poziției și a direcției.

Venus este în Scorpion şi face un aspect armonios cu Neptun din Casa afacerilor. Zile benefice: 20 şi 21 noiembrie.

Financiar nu există stres. Dar asta în măsura în care nu se apucă de vreo investiţie. Este adevărat au fler financiar, dar parcă nu e prea adecvat zilelor noastre.

Dacă tot vor să facă ceva pe măsura lor, să facă bine să se sfătuiască cu cei care au experienţă în domniu, ca nu cumva să arunce banii pe fereastră.

Câștigurile pot veni dinspre mass-media și noile tehnologii. Pot avea parte de profit din investiții în domeniul imobiliar, în construcții și comerț. Zile periculoase sunt 19, 20, 22 şi 24 noiembrie.

În ceea ce privește sănătatea, scăderea bruscă de presiune se resimte la nivel articular, în special zona cefei şi a spatelui.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie – FECIOARĂ

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie Fecioară: Tot ce li se întâmplă Fecioarelor săptămâna aceasta se circumscrie destinului.

Configuraţia din tema lor astrală sugearează o dezvoltare de natură spirituală, chiar mistică aş putea spune.

Nevoia de altceva, de linişte şi de reaşezare a unor lucruri aşa cum au fost nu va fi posibilă şi trebuie să înțeleagă acest lucru.

Va fi o săptămână creativă care se va împleti armonios cu stare bună de sănătate, dar și cu îmbunătățirea imaginii de sine.

Multe lucruri vor deveni clare pentru ei în această etapă a vieții. În comparație cu luna precedentă, vor fi conștienţi de multe lucruri, poate mai mult decât oricând înainte.

Vor fi ocupaţi cu activități de caritate și umanitare. Vor pricepe că schimbările încep întotdeauna cu sine. Interesante sunt pentru ei zilele de 20 şi 21 noiembrie.

Afectiv, este important să subliniem faptul că poziția lui Neptun, chiar și susținut de Lună, nu le va fi deosebit de favorabilă.

Asta înseamnă că nu trebuie să chitiţi doar pe anumite probleme, nu trebuie să rămână blocaţi doar pe raționamentului existențial. Iubirea le va aduce multe momente interesante.

Unele Fecioare îşi vor reevalua radical viaţa. Altele vor constata surprinse că vechea relaţie nu le mai spune şi nu le mai oferă nimic și că este timpul să se gândească la ceva nou.

Nu e nimic rău dacă doresc o schimbare, mai ales dacă simt o nevoie reală pentru asta. Zilele benefice nu sunt puține: 21, 22, 23 şi 25 noiembrie.

Luni, au o şansă spectaculoasă de a se evidenţia profesional şi nu cred că o să le scape momentul. Mai ales dacă sunt femei. Se conduc după sintagma totul sau nimic şi asta le va deschide drum acolo unde îşi doresc.

Celor care caută un loc de muncă le va fi destul de greu să găsească unul asta. Nu înseamnă că musai tebuie să devină posaci sau intoleranţi. Trebuie doar să aibă răbdare.

Dacă lucrează pentru ei, fac un efort să acționeze cu prudență. Pentru cei care angajaţi, va fi un moment excelent să îşi asume riscuri pentru a promova. Bine, asta nu înseamnă că trebuie să se arunce cu capul înainte! Cert e că vor fi într-o poziție incomparabil mai bună decât oricine altcineva.

Dacă vor, pot să-şi deschidă propria afacere, însă nu singuri, ci prin asociere cu cineva.
Posibile cheltuieli neaşteptate pentru cămin, dar şi pentru a face faţă unor evenimente sociale la care ar fi indicat să fie prezenţi.

Bani vin, în condiţiile în care prin buzunare le cam bate vântul. Și asta nu pentru că ar fi cheltuitori, ci pentru au unele probleme – taxe, impozite, amenzi – care nu pot fi amânate.
Oportunitatea de a-şi analiza cariera va duce la schimbări majore în strategia financiară.

Ca sănătate, vor cheltui pentru lucruri mărunte, dar sâcâitoare, gen unghie înacarnată. Nu ţin dietă, dar vor fi cu ochii pe cântar şi vor mânca la gramaj, ceea ce nu este rău.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – BALANȚĂ

Pentru Balanţe, săptămâna este alambicată. Pur și simplu nu mai ştiu încotro să o ia sau ce soluţii să mai găsească ca să-şi reechilibreze poziţia socială şi financiară.
Pe de altă parte, au senzaţia că tot ce plănuiesc se dărâmă peste noapte asemeni unui castel din nisip.

Zic că mai au nevoie de răbdare şi să-şi treacă în revistă propiile idei, modul de abordare a problemelor sau felul în care se comportă în relaţie. Nu de alta, dar persuasiunea lor înnăscută îi poate face să greşească cu foarte mare uşurinţă.

În situațiile în care sunt doar la un pas depărtare de atingerea scopului şi nu mai au suflu, astrele le vor da cu siguranță impulsul necesar.

Dacă circumstanțele încep să se înrăutăţească, vor găsi cu siguranță o cale de ieșire odată ce au primit îndrumări clare sau indirecte, lucrul cel mai probabil.

Cu alte cuvinte, în stadiul actual nu trebuie să îşi asume o libertate de mişcare totală. În primul rând, trebuie să ia în calcul şi situaţiile neprevăzute, cu adevărat critice. În al doilea rând, cu şefi atât de înţelegători precum au ei, nu au de ce să se teamă.

Importante sunt zilele de 20, 21 şi 22 noiembrie. Atunci, încearcă din răsputeri să se desprindă, pentru că se simt prinşi într-o capcană de emoţii şi sentimente contradictorii, iar asta îi bulversează total.

Intră în relaţii care le par bune dar care, de fapt, asund lucruri urâte atunci când trec de latura fizică.

Sunt persoane care duc multe, dar chiar să se transforme în sclavi, nu le sugerez şi nici să se lase şantajaţi.

Şi profesional, lucrurile sunt încurcate. Îşi doresc stabilitate şi linişte, îşi fac treaba conştiincioşi şi totuşi li se pare că le scapă cev printre degete.

Nu e vorba de încrederea colegilor sau a şefilor. La mijloc e ceva mult mai subtil, ceva ce ţine de apropiere şi de coeziune în interiorul echipei. E un fel de complex al lui Atlas şi nu există niciun Hercule prin preajmă care să ia greutatea de pe umerii lor.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

În anumite situații, este logic să fie atenţi, deoarece poziția lui Marte față de semnul lor nu este în mod deosebit favorabilă. Aceasta înseamnă că nu pot apela la orice metodă pentru a-şi atinge obiectivele.

Calea lor este calea lor și nu trebuie să plece urechea la sugestiile altora.
Financiar, sunt nativii care iau dintr-un buzunar şi pun într-altul.
Asta nu înseamnă că nu au bani, ci că sunt chibzuiţi şi atenţi la orice cheltuială.

Se blochează şi unele drumuri lungi pe care le plănuiesc de luni de zile, drumuri în care au investit şi financiar.

Să nu îşi asume riscuri inutile, ci să facă ceea ce este corect, altfel le va fi rău. Zi importantă: 23 noiembrie!

Ca sănătate, se vor trebui să se odihnească suficient. Nu trebuie să intre în panică, frica este cel mai mare duşman al lor. Trebuie să se gândească la ce anume au de făcut pentru a evita stresul și oboseala.

Este o perioadă potrivită pentru a face o serie de analize ţintite, cum ar fi testul pentru risc de atac de cord sau nivelul de colesterol.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – SCORPION

Pentru aceşti nativi aş spune că se îngroaşă gluma. Norocul proverbial despre care am tot vorbit în ultimele 7 – 8 luni începe să îi părăsească.

Se tensionează brusc relaţiile pe axa financiară, în primul rând, şi apoi pe cea relaţională.

Este ca şi cum Scorpionii au ajuns la capăt de drum şi trebuie să-şi reorienteze nevoile personale, afective şi profesionale.

Afectiv, lucrurile nu mai sunt cele cu care s-au obişnuit. Relaţiile de cuplu devin monotone, iar atunci când se întâmmplă asta, sensibilul Scorpion caută altceva.

Mai este posibil să-şi surprindă anumite lucruri despre partenerul sau partenera de viaţă. Sunt lucruri pe care nu le cunoştea şi asta ar putea schimba perspectiva asupra relaţiei.

Veţi rămâne surprinşi cât sunt de tranşanți când se pune problema nu atât de sentimente, cât de orgoliu, de mândrie. Chiar dacă au greşit, îşi vor rumega greşeala dar nu o vor recunoaşte niciodată.

În schimb, săptămâna aceasta există riscul de a fi descoperiţi, deci atenţie la zilele de 23, 24, 25 noiembrie.

Cei care sunt singuri ar putea întâlni iubirea undeva peste hotare când vor pleca în vacanţă. De asemenea, pot întâlni dragostea în mediul academic sau în locuri spirituale.
Cuplurile vor fi preocupate cu planurile de renovare a casei. Dar dacă vor să investească într-o casă nouă, ar trebui să amâne planurile până anul viitor.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

Un lucru foarte important este să fie ei înşişi. Nu este nevoie să fie originali, ci doar să se concentreze asupra exemplelor altor persoane. Au o minte inovativă, deci să o folosească!
Profesional, lucrururile sunt într-un soi de acalmie, dar nu pentru multă vreme. Nu de alta, dar nativilor Scorpion nu le place un loc de muncă mereu supus transformărilor.

Au nevoie de un job şi de o poziţie socială care să le asigure liniştea, să le provoace inteligenţa şi să îi oblige să aibă iniţiativă.

Săptămâna aceasta, mintea lor caută soluţii, adică un alt loc de muncă sau de alte îndatoriri.

Au de-a face cu un spectru mai larg de oportunități și de posibilități. Nu trebuie să se aștepte ca toți factorii externi să îi avantajeze. Dinamica perioadei le va permite să aleagă cu ușurință drumul pe care o vor lua. Zile de criză: 22 şi 24 noiembrie.

Instinctul lor financiar este admirabil și pot câștiga mai mulți bani ajutându-i pe alții să devină bogați decât să se ajutepe sine. Veniturile lor vor spori prin multă hotărâre și efort.

Acum, îşi pot plăti datoriile făcute în luna iunie. Câștigurile lor sunt sporite de cele ale partenerului de viaţă.

În ceea ce privește sănătatea, nu se pot plânge, pentru că au o lună excelentă. Totuși, s-ar putea să aibă probleme cu sinusurile sau cu polipii. Le-ar prinde bine o cură de detoxifiere.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – SĂGETĂTOR

Încă nu se liniştesc lucrurile întru totul. Rămân multe de făcut şi de înţeles, dacă ne gândim la ultimii ani. Cred că este momentul să se gândească la ce au învăţat în cei aproape zece ani cât au stat în conul de umbră.

Luna în scădere le secătuieşte forţele şi doar ce reuşiseră să se adune cât de cât. Nu au nevoie de lecţii de viaţă. Ar trebui doar să clarifice lucrurile legate de ceea ce îşi doresc.

În ansamblu, vorbim despre o etapă pe care o vor parcurge nestingheriţi, iar perioadele dinamice se vor schimba cu perioade de linişte. acestea din urmă pot fi descrise ca fiind absolut pașnice și stabile.

Desigur, totul ţine de tema natală a fiecăruia. În general, este greu de determinat cu claritate, exact, cum vor alterna aceste perioade. Dar nativii sunt, de regulă, pregătiţi pentru ceea ce îi așteaptă.

Acum are sens să aibă încredere în intuiția lor, nu numai în domeniul relațiilor personale. Chiar și la muncă trebuie să ţină cont de intuiţie, să dea prioritate instinctelor.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

Afectiv, se vor lămuri multe lucruri. Bonomia cu care ne-au obişnuit le va prinde bine, în relaţia de cuplu, în cea cu familia dar şi în relaţiile de serviciu.

Zile critice sunt 22 şi pe 25 noiembrie. Pentru cei singuri se anticipează o poveste de dragoste neașteptată, iar pentru cei care sunt deja în cuplu, unele turbulențe vor neceseita o evaluare a situației.

Sfatul meu este să nu se pripească să ia decizii majore în materie de dragoste, copii sau o sarcină, mai ales pe 24 şi pe 25 noiembrie.

Perioada care urmează le este favorabilă pentru a-și atinge obiectivele în carieră. Și un rol decisiv în aceasta l-ar putea avea prietenii.

Să nu se îndoiască de abilitățile lor creative, au o mulțime de rezerve ascunse și acum este momentul să le folosească pentru a obține cele mai bune rezultate.

Este puțin probabil ca rivalii lor să aibă forța de a-i domina. Dacă lucrează pentru ei, să nu încetinească ritmul, să nu aibă încredere în nimeni și să nu caute un traseu alternativ. Atenţie la colectivele conduse de femei, dar în care domină bărbaţii! Ziua de 24 noiembrie poate fi o zi de regres.

Financiar, lucrurile stau ceva mai bine. Totuși, să nu îşi facă iluzii că vor pune ceva deoparte că nu vor apuca.

Săptămâna stă sub semnul mersului la spital. Urgenaţele ţin de stomatologie ori problemele biliare. Posibil ca familia să îi sfătuiască să-și consume energia debordantă într-o sală de fitness.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – CAPRICORN

Începe să se strângă şurubul. Dreptunghiul mistic pare că vine să îndulcească efectele crucii cardinale care încă le dă de furcă acestor nativi pe axa comunicării şi credinţei şi pe cea relaţională.

Mai mult, Luna Neagră prin Casa partneriatelor sugerează mobilitate, ambiguitate şi instabilitate. Sunt lucruri care pentru un nativ Capricorn înseamnă supliciul suprem.

În general, vor fi puşi în situații neobișnuite, din care vor ieşi, desigur, cu fruntea sus.
Concluzia este că nu trebuie să le fie teamă că multe dintre planurile lor nu vor părea fezabile. Să nu abandoneze, ci să schimbe modul de abordare a problemei şi să-şi continue drumul.

Când vine vorba de muncă, îi așteaptă lucruri interesante, iar asta ar putea implica schimbări semnificative în plan personal.

În sfera sentimentală și a emoțiilor este greu să spun ceva anume. Cunoscându-i pe nativii Capricorn, este greu să ghiceşti exact cum vor reacționa sau cum vor evolua.

În familie, să acorde atenție tinerei generații, pentru că cineva va avea nevoie de sprijinul lor. Și nu va cere explicit ajutorul.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

Capricornii singuri sunt sfătuiți să-și asculte inima și să meargă în direcţia cred că îi așteaptă fericirea. Angoase în cuplurile mature care doresc să se separe. Zilele de 20 şi 21 noiembrie sunt semnificative din acest punct de vedere.

Pentru cei care doresc schimbarea locului de muncă nu este un moment propice să ia vreo decizie în acest sens. Atenţie la zilele de 23, 24 şi 25 noiembrie.

Financiar, ca întotdeauna o duc bine. Chiar aş spune că este singurul domeniu care vine să le mai atenueze din trăiri. Şi banii vin din munca lor, vin din recunoaşterea unor merite şi mai vin de pe urma unor contracte.

Săptămâna aceasta s-ar putea confrunta cu dureri de cap şi de spate. Atracţia personală sporeşte, iar vitalitatea lor se va îmbunătăți enorm. Zile bune sunt 19 şi 20 noiembrie, zile rele sunt 24 şi 25 noiembrie.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – VĂRSĂTOR

Va fi o săptămână destul de dinamică şi de plină de neprevăzut. Vor obține ceea ce doresc, dar vor realiza, de asemenea, multe lucruri neaşteptate.

Să nu le fie teamă să se vadă aşa cum sunt, să se accepte şi să ia lucrurile ca pe un dat divin. Norocul va fi de partea lor şi vor reuşi să îşi atingă obiectivele profesionale şi pe cele personale.

Ca în orice alt eveniment, au toate șansele. Nu trebuie să se îndoiască de ei înșiși sau de oportunitățile pe care le au.

Este important acum să obțină cel mai bun rezultat posibil și să câștige experiență în timpul ciclului curent.

Datorită capacităţii de apărare prin detaşarea de eveniment, vărsătorii prilejul să analizeze lucrurile.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

Din acest motiv, sunt într-un perpetuu conflict cu partenerii, care ajung să îi acuze că nu se implică.

Important este să nu intre în panică. Să încerce să ia lucrurile cum sunt. Și, cum ziceam, să fie ei înșiși și totul va funcționa a la carte.

Pentru cei căsătoriți, va fi o perioadă blândă, care va trece repede.

Pentru tineri sau cuplurile tinere, cam toată săptămâna se dovedeşte un teren de luptă. Zile bune: 22 şi 24 noiembrie.

Cei care lucrează în domenii laxe, care permit talentelor să se manifeste, vor excela la capitolul creativitate. Trebuie să fie toleranți și să aștepte ca lucrurile să vină de la sine. Vărsătorii care nu lucrează au șansă să îți găsească un loc de muncă nou. Trebuie să se folosească de acest moment, altfel vor pierde o oportunitate excelentă.

Acest lucru este valabil și pentru Vărsătorii care au propriile afaceri. Este timpul să se gândească serios la schimbările de personal. Zile faste: 20, 23, 24 şi 25 noiembrie.
La capitolul bani, stau aşa cum stau semnele de aer, adică în bătaia vântului. Pe de-o parte vin, pleacă pe alta.

Sănătatea lor va fi delicată după a 22 noiembrie și impune mai multă atenție. Este posibil să trebuiască să țină o dietă sau să schimbe ceva în modul lor de alimentație. Nivelul energetic va fi scăzut și de aici starea de oboseală. Să doarmă cât mai mult.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017 – PEȘTI

Aceşti nativi nu stau prea strălucit la capitolul comunicare în săptămâna care urmează.
Cei care sunt singuri şi-ar putea întâlni cu ușurință soarta, în sensul cel mai bun al cuvântului.

Trebuie totuși luat în considerare faptul că nu este vorba neapărat despre dragostea propriu-zisă, deși este posibil și asta. E vorba mai degrabă despre o relaţie de prietenie, un fel de unitate emoțională cum ar fi cea dintre un student și un mentor spiritual.

Afectivitatea lor exacerbată, emoţiile pe care le trăiesc acut îi fac în această săptămână parteneri greu de suportat. Chiar şi pentru cei din familie sunt greu de înţeles.

Acolo unde unul din parteneri este un nativ Peşti, pot apărea disensiuni provenite din încăpăţânarea şi capriciile acestuia din urmă. Acesta nu vrea să cedeze, deşi de multe ori nu are dreptate, dar consideră că el trebuie să aibă ultimul cuvânt. Și asta mai ales dacă este bărbat.

Horoscop Minerva săptămâna 19-25 noiembrie 2017

Nativul Pește ar putea întâlni pe cineva care să facă să le ticăie inima. Asta se poate întâmpla undeva în jurul lui 23 noiembrie. Căută perfecțiune în partener, ceea ce nu este ideal pentru dragoste sau relații pe termen lung.

Le-aș recomanda să se concentreze pe acele persoane care le sunt dragi fără să încerce să le domine. Atenţie la zilele de 19, 20 şi 21 noiembrie.

În ceea ce priveşte profesia, aş spune că este o perioadă liniștită și destul de calmă.
Cei care au propria lor afacere se pot concentra asupra colegilor și partenerilor lor. Ajutorul din afară nu va mai fi în cale de rezolvare o problemă.

Totuşi, să nu accepte nicio avansare, să nu înceapă nici un proiect şi să nu îşi asume nicio responsabilitate nouă. Asta în special dacă lucrează în domenii gen media sau publicitate, deoarece stau destul de prost şi la capitolul creativitate şi la capitolul resurse interioare.

Cei care lucrează în domeniul financiar-bancar să fie atenţi la actele şi documentele cu care lucrează. Zile periculoase sunt 19 şi 20 noiembrie, dar și 23 – 24 noiembrie.

Nici financiar nu o duc prea strălucit. Totuşi, în comparaţie cu ultimele două săptămâni, pare că lucrurile s-au mai aşezat. Le-aş sugera să nu se lase duși de val. Să se gândească că şi mâine este o zi!

În ce priveşte sănătatea, răcelile sunt la ordinea zilei, dar şi căderile imunitare. Le recomand să evite suprasolicitarea. Chiar dacă sănătatea lor nu dă semne că îi lasă, trebuie să facă schimbări importante în rutina cotidiană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*