GER NAPRASNIC! -26,4 grade Celsius la Botoşani. HARTA TEMPERATURILOR

Mercurul termometrelor a scăzut, vineri dimineață, la ora 7.00, până la minus 21,2 grade Celsius, în municipiul Botoșani, potrivit datelor furnizate de meteorologul de serviciu de la Stația Meteo Botoșani, Ștefana Cuciureanu. La sol, nivelul temperaturii a scăzut până la minus 26,4 grade Celsius. România este sub atenţionare de ger până marţi.

Botoșaniul este vineri dimineață cel mai geros județ din România, potrivit datelor meteo.
În același timp, temperatura de vineri dimineață este una record, pentru această iarnă, la Botoșani, precedentul record, de minus 16,1 grade Celsius, fiind înregistrat pe 10 ianuarie 2017.

ANM e emis o informare meteo care anunţă un val de frig şi nopţi geroase, care a intrat în vigoare joi şi este valabilă până marţi inclusiv.
Vremea va deveni deosebit de rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în est și sud, unde temperaturile maxime se vor menține preponderent negative. Nopțile vor fi geroase, la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 09/10 februarie) mai ales în Moldova și în depresiunile intramontane, apoi, local și în Muntenia, Oltenia, Transilvania și izolat în celelalte regiuni.

Temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei.

Nu uita să DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*