Este vorba de ginerele lui Nicolae Guță! Prin ce trece acum soțul Nicoletei Guță

Ionica Bangala s-a insurat acum doua saptamani cu Nicoleta Guta.

Nicoleta Guta a anuntat ca s-a maritat cu Ionica Bangala, barbatul pe care l-a cunoscut in aceasta primavara.

Dealer de masini la mana a doua, Bangala circula frecvent prin tara cu autoturismele sale. Anul trecut, el a fost amendat de Inspectoratul Judetean de Politie Bacau, probabil pentru viteza excesiva.

Ionica a contestat actul in instanta, la Judecatoria Bacau care, dupa cateva termene, i-a dat un verdict nefavorabil actualului sot al Nicoletei Guta.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Bangală Ionică în contradictoriu cu intimatul IPJ Bacău, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare”, se arata in hotararea judectorilor.Ionica nu a mai facut apel, pierzand astfel procesul.

Nicoleta Guta a avut o viata sentimentala complicata, despartindu-se acum mai bine de trei ani de Andrei Lingurar, barbatul caruia ii daruise doi baieti. Acuzata chiar de tatal ei, Nicolae Guta, ca a stricat casncia, ea s-a implicat apoi intr-o alta relatie, cu Mircea, un tanar pe care il cunoscuse in Spania.

Acesta s-a mutat la Petrosani de dragul Nicoletei, insa cei doi s-au certat la inceputul lui 2017 si s-au despartit. „Prefer sa stau singura”, a marturisit Nicoleta.

Ea si-a gasit repede perechea, in persoana lui Ionica, un barbat care se ocupa cu vanzarea de masini second-hand aduse din Germania. Cei doi au fost discreti cu relatia lor si nu s-au afisat decat alaturi de prieteni si rudele lor. Recent, insa, Nicoleta Guta si Ionica au fost invitati sa fie nasii de botez ai unui baietel, ca un cuplu. Cei doi au fost fotografiati la petrecere si si-au marturisit iubirea. „Tot ce iubesc din suflet”, a spus Nicoleta, iar Ionica i-a replicat: „Esti sufletul si inima mea”.

Fiica lui Nicolae Guță, Nicoleta (32 de ani), a ajuns piele și os. Cântăreața de manelea slăbit enorm și s-a schimbat în totalitate.

Nicoleta Guță e tot mai atentă la felul în care arată, iar primul efort pe care l-a făcut a fost să slăbească aproape 40 de kilograme. Invitată joi seară (3 noiembrie) la emisiunea Wowbiz, de la Kanal D, Nicoleta a mărturisit că a reușit performanța asta în ultimul an, când a luat decizia să-și taie stomacul. Intervenție care, spune ea, nu a fost una deloc ușoară.

”Pentru mine nu a fost ușor, eu am stat trei zile în plus în spital. Nu trecea bine apa prin stomac, mi se umplea gura cu apă. Mi-au scos sonda, mi-au băgat-o iar, pe viu, prin nas. A început chinul acasă. 12 zile am băut ceai și supă. Am prins Paștele așa. Îmi părea rău, plângeam. Acum nu-mi mai pare rau”, a declarat Nicoleta Guță, în direct la Kanal D.

Aceasta a ajuns să fie extrem de preocupată de look-ul său, ajungând să aibă în prezent 55 de kilograme de la 90 de kilograme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*