Era să ne despărțim în ziua în care împlineam 5 ani de căsnicie

Bănuiesc că vi s-a întâmplat și vouă ca, atunci când erați mai supărați și mai nemulțumiți de viața voastră, să primiți o lecție care să vă facă să vă schimbați optica. Ei bine, eu am primit-o la timp, chiar înainte de a da cu piciorul unei căsnicii frumoase.

Cuvânt după cuvânt, replică după replică, eu și David am început o ceartă cum nu mai avuseserăm Reproșurile curgeau fără oprire, toată căsnicia noastră părea un chin, un șir nesfârșit de probleme. Eram amândoi îndârjiți, hotărâți să ne arătăm unul celuilalt că așa nu mai merge. Motivul principal al discordiei era faptul că, deși aniversam cinci ani de căsătorie, David nu-și dorea decât să stea acasă, în fața televizorului. Era un microbist împătimit, dar eu nu acceptam că nu poate renunța la plăcerea asta în ziua aceea.

Nu-mi puteam crede urechilor. Primul an de căsnicie îl aniversaserăm la spital, dând naștere fiului nostru, Ionuț. Iar de atunci, sărbătoriserăm acasă. E drept că, o dată, aniversarea se petrecuse cu oaspeți. Acum, îmi doream să savurăm plăcerea de a petrece împreună o seară romantică, la un restaurant. Visam lumina lumânărilor oglindindu-se în paharele cu șampanie, visam cum ne leagănă ritmul lent al melodiei… David se încăpățâna însă să-mi explice că nu aveam destui bani pentru a petrece seara aniversării în oraș, că ne aflam în a treia săptămână a lunii, când fon-durile noastre scădeau considerabil și așteptam cu nerăbdare salariul din luna următoare. Asta mi se părea o justificare de formă, fiindcă știam sigur că David păstrează mereu o sumă de rezervă.

— Dacă e vorba de bani, de ce nu folosim banii de rezervă? l-am întrebat, cu vocea ridicată. Nu e o ocazie suficient de importantă ca să-i cheltuim?
— Nu se poate, Ana! Aniversarea nu e o situație de criză! Nu-ți pierde uzul rațiunii, mi-a spus el, cu voce aspră. ți-am făcut și un cadou, ce mai vrei?

Da, îmi cumpărase un cadou, o cămășuță de noapte, iar eu avusesem grijă să îi gătesc felul lui preferat de mâncare, plus un tortuleț de ciocolată.. Totul decursese de minune până în momentul în care îi sugerasem lui David să rugăm o vecină să aibă grijă de Ionuț, pentru ca noi doi să petrecem seara în oraș. David se uita la mine, de parcă i-aș fi vorbit într-o limbă necunoscută.

— Să ieșim în oraș! Asta îmi doresc să facem astăzi! Asta face orice cuplu normal când își aniversează căsătoria. Vreau să mergem să dansăm, să ne simțim bine!
David își menținea însă poziția, și asta mă enerva.
— Ana, știi doar că am depășit deja bugetul și, pentru o asemenea seară, aș fi nevoit să mă împrumut până la salariu. Pur și simplu nu ne putem permite, înțelegi?

Banii erau lucrul cel mai de preț pentru David. Calcula tot timpul, până la ultimul leu. Dar de astă dată, nu mai suportam să-i ascult astfel de argumente. Oricât am încercat să-l înduplec, m-am lovit de un refuz.

— Nu se poate. Vrei să rămânem fără bani de pâine, până la leafă?
— Nu putem trăi numai cu pâine, i-am răspuns. Avem nevoie și de altfel de hrană.
— Ai dreptate, dar, deocamdată, pâinea rămâne prioritatea noastră, mi-a spus el, iritat peste măsură. Pe lângă asta, peste două ore, o să fie la televizor un meci important.
— Nici nu știi cât rău îmi faci, am șoptit.

David s-a ridicat de la masă. Nu-și terminase felia de tort, nici nu-mi mulțumise pentru masa pe care o pregătisem cu atâta drag. L-am urmărit până în living, unde s-a așezat în fotoliu. M-am postat în fața lui, dar se pare că nu-l interesam eu, ci ziarul pe care nu apucase să-l frunzărească în ziua aceea. Am început să îi vorbesc, să îi spun tot ce aveam pe inimă. I-am zis că mi-ar plăcea să facem din când în când ceva deosebit, ceva ieșit din cotidian, că orice cuplu are nevoie de clipe de felul acesta.

In taină, îmi doream ca David să fie ca Adrian, cumnatul meu. Adi era omul pe care nu l-ai fi găsit cu siguranță acasă, în seara în care-și aniversa căsătoria. Muncea enorm, dar știa să se și distreze.

Sarcastic, David mi-a răspuns, la un moment dat, fără să-și ridice ochii de pe ziar:
— E impresionant monologul tău, dar nu te mai osteni…
Asta era prea de tot. Deși îmi venea să plâng de supărare, l-am întrebat dacă nici măcar la un film n-ar vrea să ieșim. David
s-a uitat la mine o secundă, apoi mi-a spus:

— Se vede treaba că n-ai înțeles ce am încercat să îți explic. Am vorbit degeaba la masă, tu tot pe-a ta o ții.
— Bine, mă duc singură! Voiam să ies undeva astăzi, cu tine. Ești un insensibil!
— De ce nu te uiți împreună cu mine la meci? Nu poți face tu asta pentru mine? Dacă nu, fă cum vrei!

Răspunsul pe care mi l-a dat m-a făcut să îmi ies din fire și am hotărât să-i urmez îndemnul. în timp ce mă pregăteam să plec, nu a schițat niciun gest ca să mă oprească. îndreptându-mă spre ușă, i-am spus ceva care să-l usture:

— Data viitoare când am să mă mărit, voi avea grijă ca nunta să aibă loc în prima parte a lunii, pentru ca aniversările să se nimerească aproape de ziua lefii!
— Bună idee, am s-o rețin! mi-a răspuns, zâmbind ironic.

După ce am trântit ușa de la intrare, am auzit cum Ionuț, trezit de zgomotul puternic, a început să plângă. „Așa îți trebuie, David! Acum să te văd cum te mai uiți la meci!”, m-am gândit, în timp ce coboram scările.

în drum spre cinematograf, mă întrebam, necăjită, ce se întâmplase cu relația noastră, cu gesturile tandre, cu grija lui pentru mine. Unde dispăruseră toate astea? Cum de murise iubirea, fără să ne dăm seama? Eu devenisem casnică, purtându-i de grijă copilului, iar el, un soț obosit, căruia cel mai mult îi plăcea să se tolănescă pe canapea, cu picioarele pe masă și cu ochii la televizor, urmărind meciuri de fotbal. Mă gândeam la sora mea, Maia, și la viața pe care o ducea alături de Adi. 0 comparam cu traiul pe care mi-l oferea David.

Ajunsă în fața intrării în cinematograf, mi-am aruncat ochii pe afișul filmului care rula săptămâna aceea și am renunțat să mai intru. într-o secundă, am hotărât că cel mai bine ar fi să-i fac o vizită surorii mele. Simțeam nevoia să stau de vorbă cu cineva în care să am încredere și care să mă asculte. Fără să mai stau pe gânduri, am sărit în tramvaiul care mă ducea spre casa Maiei. Ea avea să mă înțeleagă…

în timp ce intram în scara blocului unde locuia, m-am temut o clipă că n-am s-o găsesc acasă. Dar am avut noroc. Maia m-a primit bucuroasă, deși îmi părea puțin obosită. Adi stătea pe un fotoliu, cu o revistă în mână. M-a salutat călduros. în casă domnea o atmosferă grea.

— Dacă vă deranjez…
— Dimpotrivă, Ana! mi-a răspuns Adi. Eu tocmai voiam să ies în oraș, iar nevastă-mea n-are chef să mă însoțească. Ai picat la țanc pentru o cafea între voi, fetele.

Maia părea încordată, iar zâmbetul îi era fals, forțat. Am înțeles că se petrecuse ceva între ei. Probabil că se certau, iar eu apărusem tocmai în toiul discuției.

Adi ne-a spus „Pa!” și a plecat. îmi părea bine că ne lăsa singure, că puteam sta de vorbă în voie cu sora mea. Poate mă ajuta să iau o hotărâre în privința viitorului, a căsniciei mele. Maia făcea cafeaua. I-am observat rochia nouă, în ton cu niște papucei finuți pe care îi avea în picioare. Nu mi-au scăpat nici perdelele noi de la ferestre. Aș fi vrut ca și acasă la mine situația să fie simi-lară.

—Maia, am spus, cred că ți se pare ciudat că am apărut așa, fără să te anunț…
Dar ea nu m-a lăsat să-mi termin fraza:
— Nici nu știi ce bine-mi pare că ai venit! Aveam nevoie de tine, în clipele astea grele.
Vorbele ei m-au lăsat fără replică. Oare ce se putuse întâmpla între ea și Adi? De ce era nefericită? știam că nu e genul de femeie care să-și facă probleme fără rost. Arăta obosită, palidă, necăjită. Ideea că Adi ar înșela-o m-a îngrozit.

— Maia, dacă e vorba de o altă femeie în viața lui Adi, nu știu ce să spun…
Maia a râs sincer.
— 0 altă femeie? Nu e vorba de așa ceva. Peste una ca asta aș ști cum să trec, dar ceea ce mi se întâmplă acum mă depășește…

Brusc, a început să plângă. S-a prăbușit pe canapea, spunându-mi că e disperată, că nu știe ce să facă.
— Ce s-a întâmplat? Spune-mi!
— E felul în care trăim. Asta e cauza, mi-a răspuns Maia. Suntem mereu la petreceri, mereu între oameni de care nu ne pasă, aruncăm banii pe fereastră și totul numai pentru că așa îi place lui Adi. Mă obligă să duc o viață haotică, obositoare, nu mai pot!
— Maia, ce vrei să spui? Uită-te în jurul tău! Aveți un apartament drăguț, aranjat de tine așa cum ți-ai dorit, porți o rochie nouă și frumoasă, semn că Adi are grijă să te mulțumească. Zău că nu te înțeleg…

— și tu crezi că asta e totul într-o căsnicie? Nici nu știi de câte ori am întârziat cu plata întreținerii! Până acum, ne-am descurcat aproape de pe-o zi pe alta. Dar ce se va întâmpla când nu vom mai avea cu ce? Vorbești de rochia mea? știi că l-a costat pe Adi șapte sute de lei? Cu banii ăștia plăteam la timp utilitățile! Dar bărbatu-meu zice că mai bine stăm pe întuneric și facem foamea decât să nu fiu eu frumoasă și aranjată!

Tot nu înțelegeam pe deplin motivul supărării ei.

— Cum poți fi necăjită pentru că Adi vrea să te simți bine, frumoasă și prețuită?
— Nu înțelegi, mi-a spus ea, plângând. îl iubesc, Ana! îl iubesc enorm și știu că și el are același sentiment pentru mine. Dar mă chinuie neseriozitatea lui. E ca un adolescent, pus doar pe distracții și plăceri! știi unde s-a dus în seara asta? La un bar de noapte, unde se întâlnește cu niște așa-ziși amici simpatici, petrecăreți. Dar ăia au bani de aruncat, sunt patroni, nu trăiesc din leafă, ca noi. Voia să-l însoțesc, dar nu mai pot. Trebuie să joc teatru, să par mereu veselă. Pentru ce? Pentru ca să-mi fac singură griji pentru cheltuielile casei?

Nu știam ce să-i mai spun. De problemele mele, uitasem cu totul.

— Ana, nici nu știi cât m-a ușurat faptul că am putut să-ți spun ce mă frământă! Adi e dragostea vieții mele, dar aș fi cu adevărat fericită dacă ar înțelege că îl iubesc oricum, chiar și fără bani.
— Sunt sigură că înțelege, Maia. Dă-i numai puțin timp, să se poată schimba!

Maia a zâmbit, în sfârșit. Era calmă acum, iar eu mi-am amintit de ceea ce se petrecuse cu două ore în urmă, la mine acasă. L-am văzut în gând pe David, singur și trist.

— Doamne, ce târziu s-a făcut! am exclamat. Trebuie să fug acasă, Maia! Cred că David e tare îngrijorat!
— Stai puțin, unde te grăbești așa? Nu mi-ai povestit nimic despre tine. De ce nu-l suni pe David, să-i spui că întârzii puțin?
— E mai bine să mă duc acasă, crede-mă!
— S-a întâmplat ceva? știe că ești aici? m-a întrebat ea, devenind bănuitoare. Precis s-a întâmplat ceva, de-aia ai venit așa răvășită. și eu, în loc să te ascult, ți-am împuiat capul cu prostii!
— Nu, nu s-a întâmplat nimic. Nu-ți face griji. Acum te las, vorbim mâine! Pa!

Si am zbughit-o pe ușă, înainte ca soră-mea să mai apuce să mai zică ceva. Pe drumul spre casă, m-am gândit la tot ce-mi povestise. Din nou comparam căsnicia ei cu a mea, dar punctul de vedere era puțin schimbat. Acum îmi părea bine că David nu era ca Adi. Sora mea avea dreptate, e cumplit de greu să trăiești de pe-o zi pe alta, într-o nesiguranță totală. Avea David defectele lui, dar și ele îmi erau dragi. Am coborât din tramvai și aproape că am alergat spre casă. Pe David l-am găsit la masa din bucătărie, pe care își întinsese hârtii cu facturi și calcule. S-a uitat la mine cu o figură sobră. Nu știam ce să-i spun, cu ce să încep, dar mi-a zâmbit, ca și cum s-ar fi simțit ușurat că mă vede.

— Devreme acasă, nu? mi-a spus.
— Da, i-am răspuns. M-am întors devreme și vreau să îți spun că, dacă ar fi să aleg din nou data căsătoriei mele, aș alege tot ziua de azi, ca acum cinci ani, iar mirele ai fi tot tu. Mi-aș dori să serbez a cincea aniversare a nunții acasă, uitându-mă cu tine la televizor, la un meci de fotbal.

David s-a ridicat de pe scaun.

— Nu. Nu trebuie să fie așa. M-am gândit mult, cât ai fost plecată, și am înțeles că am greșit. A fost o prostie din partea mea să nu pregătesc o seară festivă, la restaurant. Vreau să mă ierți și te invit să ieșim în weekend, unde vrei tu.
— David… Nu trebuie… am spus, mirată.
— Ba da. Vreau să mă înveți să-ți arăt cât te iubesc. De când eram mic, auzeam în casă numai certuri din cauza banilor. Mama îi reproșa tatei că nu chibzuiește banii casei. Mereu îmi amintesc de lucrul ăsta și nu vreau să-ți fac astfel de probleme… Nu ți-am spus asta până acum și abia în seara asta am înțeles cât te iubesc și m-am chinuit să găsesc o soluție pentru relația noastră.
— Acum, nu mai ai de ce să-ți faci probleme, David. între noi n-o să se întâmple ceea ce s-a întâmplat între părinții tăi! Ești cel mai bun soț din lume și știu că o căsnicie nu se bazează pe goana după distracții.

Mi-au dat lacrimile. îmi părea rău că fusese nevoie de o ceartă pentru ca eu să înțeleg cât de mult îl iubesc pe David și cât de mult prețuiesc căsnicia noastră.

David m-a luat în brațe și mi-a șoptit „La mulți ani!”. Pe urmă, a destupat sticla cu șampanie și am savurat-o împreună pe toată, în vreme ce ne uitam la televizor, tolăniți pe canapea. Ce bine e acasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*