După ce soțul ei s-a mutat și a rămas singură să-și crească urmașii, MIRELA VAIDA a făcut public un detaliu pe care îl aștepta toată lumea

E greu şi să creşti un singur copil, dar când e vorba de doi, iar tu eşti femeie de carieră, se îngroaşă gluma. Mirela Boureanu Vaida simte că nu-i mai ajunge timpul de când acasă se împarte între Vlad şi Carla, iar la serviciu, între “2k1” şi “Acces direct”.

După ce a intrat în concediu pentru a-l aduce pe lume şi a-l creşte pe cel de-al doilea copil, pe Vladimir, umbla zvonul că Mirela Vaida vrea să se retragă din televiziune. Prin urmare, nu mică a fost mirarea tuturor când îndrăgita prezentatoare a revenit la Antena 1, unde a acceptat să modereze nu una, ci două producţii! Întâi, a primit pe mână “2k1”, apoi a preluat de la o altă vedetă care a rămas gravidă, Simona Gherghe, emisiunea de divertisment “Acces direct”, care e difuzată în fiecare după-amiază.

Programul e însă infernal. Zi de zi, Mirela fuge dintr-un platou în altul, apoi, când îşi termină treaba, oricât de stoarsă s-ar simţi, trebuie să-şi adune forţele, fiindcă acasă o aşteaptă soţul şi cei doi copii, Carla şi Vladimir, pentru a petrece câteva ore împreună.

Vedeta recunoaşte că e obositor, dar rezistă, pentru că-i place ce face şi la job, şi acasă, cu cei mici. Speră ca situaţia să dureze numai câteva luni, semn că a luat în calcul întoarcerea Simonei Gherghe la serviciu la scurt timp după ce-şi va naşte bebeluşul şi că nu concepe ca titulara de drept a emisiunii “Acces direct” să le ceară şefilor un concediu de doi ani…

«Îmi consumă toate resursele, dar mă împlinesc»

 Ai trecut de la schimbat scutece la un job full-time pe sticlă, cu două emisiuni. E greu? Ce te-a determinat să accepţi acest program?

Mirela Boureanu Vaida: Revenirea mea din cel de-al doilea concediu de maternitate m-a pus în faţa unei provocări: o emisiune cu totul şi cu totul nouă, un quiz-show despre iubirea la români, cu toate formele şi cu toate “defectele” ei, cu toate experienţele ei şi cu toate micile probleme care pot apărea într-un cuplu. Şi chiar când credeam că m-am obişnuit, iată şi cea de-a doua provocare: preluarea uneia dintre emisiunile-pilon ale staţiei, “Acces direct”. Două emisiuni zilnice, în direct, total diferite, atât ca structură, cât şi ca abordare, care îmi consumă resursele, dar care mă împlinesc ca om de televiziune şi pentru care dau tot ce pot ca să meargă bine.

Cât timp liber îţi rămâne şi cum îl împarţi între copii, soţ, casă şi nevoile tale personale?

Cu timpul liber e un pic mai greu, însă nu pot spune că programul meu este foarte diferit de cel al mamelor care s-au întors la muncă. Eu nu plec de acasă de la 9.00 la 18.00, ci de la 10.00 la 19.00, cina, joaca de seară, băiţa şi somnul le facem împreună.

Ai vreun secret care te ajută să jonglezi cu toate acestea?

Am un as în mânecă: bona care rămâne acasă cu Vladimir şi cu Carla! Şi am voinţă, pentru că de aici pornesc toate. Alte secrete nu am. Poate doar faptul că am doi copii pentru care muncesc, care mă motivează să reuşesc, să merg mai departe când am zile mai grele sau când simt că nu mai pot. Pentru că suntem, practic, într-o roată care trebuie să învârtă lumea.

Există momente când simţi că nu-ţi mai ajunge timpul?

Mai degrabă există momente când simt că nu îmi mai ajunge somnul! (râde) Cât crezi că vei rezista până să ceri un concediu? La emisiunea precedentă am rezistat 5 ani până să îmi iau un concediu mai lung. De data asta, sper să fie vorba doar de câteva luni, până se întoarce Simona.

Simona Gherghe s-a măritat la sfârşitul lunii trecute şi urmează să nască în scurtă vreme. Deocamdată nu se ştie cât va sta acasă cu copilul.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*