Dumitru era făcut praf și repeta despre iubita lui: „Am prins-o în pat cu frate-meu, Marcel!”

Dumitru era făcut praf și repeta despre iubita lui: „Am prins-o ÎN PAT cu frate-meu, Marcel!” :O Atunci o tânără s-a apropiat de el și i-a spus ceva. El nu a luat-o în seamă, dar e incredibil ce i s-a întâmplat peste câțiva ani. Și-a dat seama că i-a zis adevărul. OMG, cine e de fapt femeia

Bineînțeles, citind titlul povestirii mele, vă puneți întrebarea: de ce a trebuit să așteptăm 30 de ani pentru a finaliza ceea ce începuserăm în adolescență? Privind înapoi, singurul răspuns pe care îl pot da este: așa ne-a fost scris.

Numele meu este Maria Suciu. Am 51 de ani, locuiesc în Craiova și, de câteva luni, sunt căsătorită cu Dumitru Suciu, omul alături de care am trăit două dintre cele mai frumoase momente ale vieții: primul sărut și noaptea nunții. Nimic deosebit, veți spune: o poveste de dragoste normală, între doi tineri care se iubesc. Numai că nu e chiar așa, între cele două evenimente având loc o pauză de nu mai puțin 30 de ani. De ce a trebuit să treacă atâta timp de la primul sărut până la căsătorie aflați în cele de mai jos.

L-am cunoscut pe Dumitru în timpul liceului, pe când abia împlinisem 15 ani. Eu, de fel, sunt dintr-o comună apropiată de Craiova, dar liceul l-am făcut în oraș. Ai mei, deși oameni simpli și nevoiași, au ținut în mod expres ca eu să merg la un liceu bun, unde să învăț carte, pentru a mă putea descurca de una singură în viață. Din păcate, ei nu aveau posibilitatea să mă ajute cu nimic decât cu o vorbă bună și un sfat. Așa că le-am respectat dorința.

Astfel stând lucrurile, din capul locului am pornit cu un handicap psihologic în raport cu alți tineri, care, având spatele asigurat, afișau siguranță în relațiile colegiale și interumane. Eu, spre deosebire de aceștia, mă simțeam neînsemnată și, în consecință, eram timorată. Este și motivul pentru care am ratat ocazia de a mă apropia de Dumitru. Deși îl plăceam foarte mult și observasem că nici eu nu îi eram indiferentă, ba dimpotrivă, nu l-am încurajat câtuși de puțin atunci când a încercat să se apropie de mine.

Dumitru era un băiat de familie bună, care, pe lângă faptul că era cel mai deștept din clasă, era și cel mai frumos. Avea un trup armonios, un chip tare plăcut și, peste toate, o privire ucigașă, în genul celei a craiului Clark Gable în filmele de odinioară… Fetele erau „în limbă” după el, nu puține fiind cele ce își ofereau deschis serviciile erotice. El însă nu avea ochi decât pentru mine. Ar fi putut ieși ceva frumos între noi, dar, din păcate, n-a ieșit. și asta din cauza mea.

Cum spuneam, mă trag dintr-o familie modestă, a cărei unică sursă de venit a fost întotdeauna agricultura. Colegele mele erau cochete, se îmbrăcau modern și se fardau. Eu eram una dintre cele mai reținute liceene în exprimarea feminității, însă, cu toate astea, deși nu mă machiam și nu mă îmbrăcam în haine de firmă, eram printre cele mai admirate și mai râvnite fetișcane din liceu. Iar Dumitru era unul dintre cei mai înfocați admiratori ai mei.

Scena de tandrețe dintre mine și el nu s-a petrecut în timpul anilor de liceu, când doar ne-am dat de înțeles că ne plăcem, neîndrăznind să ne apropiem unul de altul și altfel decât ca niște colegi, ci la Balul Bobocilor de la facultatea unde intrasem eu în acel an. împlinisem 20 de ani.

După momentul surprizei întâlnirii noastre, Dumitru, cu mișcări largi, curtenitoare, m-a invitat la dans. Tremurând de emoție, am acceptat. în timp ce dansam, mi-a spus că și el e student, dar la o altă facultate, și că venise ca partener al unei „boboace”. Apoi, când melodia s-a terminat, mi-a zis:

— Mulțumesc, Maria! mi-a spus Dumitru la sfârșitul cântecului, unul care aș fi vrut să nu se mai termine vreodată, aruncându-mi privirea lui Gable. A fost o plăcere uriașă să te întâlnesc în seara asta și să dansăm împreună.

Atunci, cu un gest simplu, firesc, m-a sărutat. Direct, fără ocolișuri, pe buze. Nu m-am opus, dimpotrivă: l-am sărutat și eu. Câteva secunde, buzele noastre au rămas lipite, după care ne-am retras și, încetișor, ne-am îndepărtat.

— Mulțumesc și eu, Dumitru! i-am răspuns, fixându-l câteva clipe cu o pri-vire timidă, dar totodată provocatoare, în genul celor reușite de senzuala Vivian Leigh. Ești un partener de dans minunat.

Asta a fost tot. El s-a retras în grupul cu care venise. Apoi ne-am întâlnit de mai multe ori până la vacanța de iarnă. Era mereu cu aceeași fată de la facultatea unde eram eu, cu un an mai mică. Cu toate că știam că nu e bine, mintea îmi fugea încontinuu la Dumitru, de care mă îndrăgostisem nebunește: mă întrebam tot timpul unde o fi, ce face, dacă s-o gândi măcar o secundă la mine. știam că îmi fac iluzii, dar nu mă puteam abține să mă gândesc la el și să-mi doresc să-l văd zi de zi, chiar și cu fata aceea. Dar, după vacanța de Crăciun, am aflat că lucrurile se schimbaseră total: Dumitru fusese la munte cu un grup de prieteni, printre care se număra și o colegă de la mine din grupă, care se declara… îndrăgostită lulea de un tip pe care-l cunoscuse recent, pe nume Dumitru. Apoi Dumitru venea și o aștepta după cursuri…

Deși altora vacanțele le aduc experiențe deosebite și îi ajută să construiască amintiri de neuitat, mie acea vacanță îmi adusese numai suferință. Pe zi ce trecea, realizam că legătura lor este tot mai puternică… De-acum, Geanina mergea peste tot cu gașca lui, de unde se întorcea euforică, povestind în gura mare cât de mult se iubesc ea și Dumitru al ei. De câteva ori, era și el cu ea când povestea… își ascundea privirea, de parcă se simțea vinovat față de mine. Eu știam că mă plăcea, dar…

— îmi pare rău că lucrurile n-au funcționat între noi, Maria, mi-a destăinuit el într-unul din rarele momente în care ne-am aflat singuri.

— Bineînțeles, Dumitru, i-am răspuns abia abținându-mă să izbucnesc în plâns. Prieteni pe viață!

și, deși atunci aruncasem acele vorbe doar de complezență, chiar așa a fost. Eu și Dumitru am devenit cei mai buni prieteni. Mai mult chiar, prietenia noastră s-a dovedit atât de strânsă și de trainică, încât, în urmă cu câteva luni, adică la exact 30 de la episodul sărutului din ringul de dans, s-a transformat în iubire. Așa se face că am ajuns, în cele din urmă, doamna Suciu. Dar, să nu anticipez, să o iau treptat, să vedeți prin câte am trecut eu și Dumitru înainte de a ne lega destinele.

Ne întâlneam zi de zi după cursuri. Din fericire, cele două instituții se aflau foarte aproape una de cealaltă, așa încât nu de puține ori mă întâlneam cu Dumitru în drumul spre facultate, iar uneori chiar plecam împreună după cursuri. în felul acesta, prietenia noastră a fost permanent alimentată cu ceva nou, zilnic clădind amintiri comune, mai mult sau mai puțin frumoase.

Una dintre amintirile triste avea să se consemneze pe când ne aflam în anul trei al facultații. Atunci, l-am găsit pe Dumitru stând singur și abătut pe o bancă din parc. Mi-am dat seama imediat că pățise un necaz și, mai mult chiar, am știut și ce necaz anume:

— Geanina? l-am întrebat imediat. E vorba despre Geanina? ți-a făcut figura?

— și încă ce figură urâtă mi-a făcut Geanina! mi-a răspuns fără jenă, căci între noi nu existau secrete. Am prins-o în pat cu frate-meu, Marcel! l-am compătimit sincer. știam de mai multă vreme de modul perfid în care colega mea de grupă Geanina îl juca pe degete, dar n-am vrut să mă amestec, să nu creadă cumva că sunt invidioasă și direct interesată să îi despart. L-am lăsat să descopere singur cine era cea pentru care renunțase să mai încerce să mă cucerească pe mine. și iată, într-un final, Dumitru descoperise… Din păcate, însă, prea târziu: eu eram implicată într-o relație cu Daniel, un coleg de facultate care, ca mine, provenea de la țară și era un băiat serios, corect, atent, înțelegător. Nu aveam cum să-l consolez pe vechiul meu prieten decât cu o vorbă bună. Ceea ce am și făcut:

— Lasă, Dumitru, că orice rău e spre bine! Ai să găsești tu pe cineva mult mai bun, care să te merite cu adevărat, căci Geanina nu te merita așa cum credeai tu….

— Măcar de-ar fi așa, Maria, dar nu prea cred! mi-a replicat. N-am noroc, ăsta e adevărul…

— Ba așa are să fie, am repetat încrezătoare. Ai să vezi că, în curând, vom râde amândoi de cât de fraier ai putut fi, iar tu o să-mi spui cât de tare te-ai îndrăgostit de o altă fată… O să întâlnești o fată bună, o să te cuplezi cu ea, o să dai răul afară din tine și o să te liniștești. Când o să fii tu fericit, o să fiu și eu fericită.

Ceea ce s-a și întâmplat. După circa un an, Dumitru a întâlnit-o pe Anda, o bibliotecară focoasă din oraș, de care s-a îndrăgostit nebunește și cu care a făcut exact ceea ce îi prezisesem eu: a dat răul afară. L-am văzut renăscând și redevenind cavalerul șarmant de altădată, și m-am bucurat pentru el, deși inima în mine plângea de durere. și eu, la rândul meu, suferisem o dezamăgire, mă despărțisem de puțin timp de Daniel, care își găsise o mândră în mediul rural, unde se retrăsese la terminarea facultății.

Eram deci, singură, disponibilă. Dumitru însă nu știuse asta, căci evitasem să îi dezvălui problemele mele, pentru a nu crede că îl presez. Mare greșeală am făcut, căci, poate, dacă ar fi știut, ar fi acționat cumva… Dar așa, proasta sincronizare a făcut ca să ratăm din nou ocazia de a ne apropia. și nu era ultima ocazie pe care aveam să o ratăm. Vor mai fi fost multe de atunci înainte…

Prin voia sorții, după absolvire, eu și Dumitru ne-am găsit de lucru la aceeași întreprindere: el s-a angajat ca inginer, eu – ca economistă. Lucrul acesta ne-a oferit posibilitatea să ne vedem și să comunicăm în continuare, respectând astfel promisiunea reciprocă de a rămâne prieteni pe viață.

Prietenia care ne lega era însă una specială, greu de descris în cuvinte. De câte ori vreunul dintre noi avea o problemă sau un necaz, celălalt era primul care afla și care sărea în ajutor. Iar cele mai mari și dese necazuri au fost cele survenite din motive sentimentale: nici eu, nici Dumitru nu am avut noroc în dragoste, fiecare dintre noi înregistrând o serie întreagă de eșecuri lamentabile.

După Anda, Dumitru a avut o relație cu o coafeză, Diana, care, în timp ce era cu el, și-a descoperit latura feminină, recunoscând faptul că era lesbiană. Degeaba a rămas însă Dumitru singur, căci pe atunci eu eram combinată cu un sudor în mediu autogen, Gheorghe, care mă zăpăcise cu șarmul lui și partidele de amor pe care mi le oferea. Când însă n-am mai putut suporta crizele sale de gelozie, i-am dat papucii sudorului și m-am dus să plâng pe umărul prietenului meu de-o viață.

Răbdător, el a ascultat povestea și s-a oferit să mă ajute cu o vorbă bună, un sfat sau o băutură tare. Mai mult însă nu a putut să îmi ofere, căci era cuplat cu Gilda, secretara directorului unei școli din oraș, o tipă unsă cu toate alifiile, care scotea untul din el. Când însă a aflat directorul, Gilda l-a scos pe prietenul meu din peisaj și s-a întors la el. Dumitru, rămas singur, a venit la mine să îmi spună ce pățise. L-am ascultat și eu cu răbdare, dar, cum între timp intrasem pe felie cu Gelu, un abil afacerist cu de-amănuntul, n-am putut să-i ofer mai mult.

Acestea sunt numai câteva exemple ale relațiilor păguboase în care am fost implicați eu și Dumitru. Ele ar putea continua mult și bine, însă nu doresc să mă întind cu povestea mea prea mult, așa încât mă rezum la a sublinia ideea că întotdeauna, când unul dintre noi a fost disponibil, celălalt nu era, și sar la partea finală, și anume la evenimentele de anul trecut.

Carevasăzică, ne aflam pe o bancă din parc. Eu îi spuneam lui Dumitru cum își bătuse joc de mine Giani, patronul unei săli de jocuri de noroc, iar el se văita că fusese părăsit de Amanda, o croitoreasă de cartier. Am realizat, atunci, că era prima dată, de când ne cunoșteam, când eram amândoi singuri și că, în fine, dezamăgirile noastre se sincronizaseră. Atunci, Dumitru m-a luat de mână, mi-a aruncat privirea aceea lui Gable și m-a întrebat:

— Maria, eu am obosit să dau rateu după rateu. Ce-ai zice dacă ți-aș propune să încercăm noi doi?

— Credeam că nu mai întrebi! i-am răspuns, înfiorată. și eu sunt sătulă de eșecuri…

— Atunci, ce-ai zice dacă te-aș cere de soție?

— Aș zice da!

Urmare a discuției de mai sus, eu și Dumitru ne-am căsătorit, iar acum, la circa un an, suntem mai fericiți ca oricând. N-am să uit niciodată noaptea nunții, una la care am visat în secret timp de 30 de ani… Una peste alta, totul e minunat, singurul nostru regret fiind acela că nu ne-am trezit mai devreme, ca să putem avea copii. Dar, cu sau fără ei, iubirea care ne leagă este enormă. Facem amor zilnic.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*