De câte ori pe săptămână e normal să faci amor. Femeile NU se vor bucura!

La 20-30 de ani, bărbaţii pot face sex în fiecare zi, însă performanţa sexuală scade odată cu vârsta, astfel că, la 50 de ani, rămân „normale” patru-opt acte sexuale pe lună.

Un specialist englez în domeniu, Thomas Glynn, spune că ritmul activităţii sexuale este influenţat de constituţia biologică a fiecaruia dintre noi, de vârstă şi de factorii de mediu, culturali, sociali, estetici. Un rol esenţial îl joacă şi odihna, alimentaţia şi atracţia pentru partener.

Studii făcute de-a lungul timpului pe acest subiect arată că bărbaţii românii sunt mai puţin preocupaţi de performanţa sexuală faţă de americani, spre exemplu, unde standardele în ceea ce priveşte numărul de contacte sexuale într-o lună sunt destul de ridicate.

Tot americanii au realizat şi studii ştiinţifice pe acestă temă care spun cam aşa: orientativ, între 20-30 de ani, sunt normale în medie 15-30 de acte sexuale pe lună. Între 30-40 de ani, media actelor sexuale scade la opt pe lună, cu o marjă de +-5, adică pot fi şi 3, la fel de bine cum pot fi şi 13.

Performanţa sexuală scade odată cu vârstă, astfel că între 40 şi 50 de ani, media scade la 4-8 acte sexuale pe lună, adică 1-2 pe săptămână.

O altă problemă care mai poate apărea în viaţa cuplului după câţiva ani este scăderea dorinţei sexuale. Este absolut normal ca un cuplu de 40 de ani să nu mai facă sex cu aceeaşi frecvenţă cu care ar face un cuplu de 20 de ani, spune Thomas Glynn.

Ce să NU faci imediat după O PARTIDĂ DE AMOR. Sub nicio formă!

Întotdeauna am crezut că ceea ce facem după o partidă de amor este la fel de important ca ceea ce facem înainte de ea sau în timpul ei. Pentru că toate lucrurile au nevoie de un început „etern” şi de un sfârşit temporar, pentru că mintea noastră trăieşte în acelaşi timp cu sufletul şi cu trupul nostru, pentru că o femeie, dar şi un bărbat sunt supuşi gafei – e bine să avem în minte câte o schemă cu ce ar trebui sau ce nu ar trebui să facem în anumite situaţii.

Nu trebuie să ne lăsăm pradă automatismelor, este interzis în dragoste, amor, să facem altceva în afară de ceea ce ne dorim sau ceea ce ne spune instinctul sau chimia cu celălalt. Însă, e bine să conturăm în minte ceea ce în general s-a dovedit că deranjează sau îl face să sufere pe cel pe care nu am vrea decât să îl vedem fericit.

Aşadar, când vrei să te bucuri de tot ce implică contactul intim, nu te ridica imediat şi în goana luminii nu te îndrepta spre baie unde să îţi faci igiena imperios necesară.

L-ai/ai flata-o atât de mult dacă i-ai atinge în continuare corpul, dacă i-ai atinge părul în timp ce ai sta la poveşti cu el/ea sau dacă pur şi simplu i-ai respira în piept în timp ce vă ţineţi în braţe.

Dacă te-ai ridica imediat de lângă el e acelaşi lucru cu a-i spune că vrei să scapi de orice urmă ţi-a lăsat-o pe trup, o ofensă greu de descris.

Nu te lăsa pradă unei discuţii telefonice lungi (indiferent cine e sau ce importanţă are persoana care se află de partea cealaltă a firului) – deconectarea bruscă de partener şi atenţia îndreptată către altceva, care nu are nicio legătură cu el, trădează în primul rând superficialitatea sentimentelor sau chiar superficialitatea ta în general, ca om.

Deşi este foarte indicat să discutaţi după terminarea partidei de amor, e bine să îţi cerni cu atenţie subiectele alese – cele mai constructive sunt cele care vă ajută să vă descoperiţi unul în faţa celuilalt şi cele care vă ajută să vă apreciaţi unul pe celălalt şi mai mult.

E frumos şi sănătos să precizaţi, mai în glumă sau mai în serios, ce v-a plăcut, ce v-a făcut să vă depăşiţi limitele, ce v-a intimidat în sens pozitiv.

Lucrurile negative nu se spun acum niciodată, ele se amintesc în discuţii mai degajate, când nu sunteţi neapărat dezbrăcaţi sau când le induceţi subtil ca pe nişte adevăruri spontane.

În acelaşi timp, nu e bine nici să cazi într-o euforie copilărească ca şi cum ai fi câştigat o mare victoriei – poate părea uşor penibil, iar tu meriţi ceea ce primeşti, asta să nu uiţi, potrivit one.ro.

Adevărul nespus până acum despre PARTIDELE DE AMOR

„AMOR arde mai multe calorii decât alergatul” sau „Doar bărbaţii au fantezii” sunt doar câteva mituri populare în rândul cuplurilor. Care este însă, adevărul?

Iată patru dintre cel mai populare mituri despre amor, dar care nu au niciun sâmbure de adevăr:

1. Doar bărbaţii au fantezii – FALS! 80% dintre femei au fantezii cu alte persoane decât partenerul lor. În cazul bărbaţilor, procentul e de 98%.

2. Actul intim arde mai multe calorii decât alergatul – FALS! Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Quebec, Canada, într-un minut petrecut pe banda de alergat, bărbaţii ard 9,2 calorii, iar femeile – 7,2 calorii. În schimb, în timpul unei partide, un bărbat arde 4,2 calorii într-un minut, iar o femeie – 3,1 calorii pe minut.

3. Weekendurile sunt cele mai potrivite pentru amor – FALS! Potrivit cercetătorilor de la School of Economics, cea mai bună zi pentru este joia. În această zi, organismul înreistrează un nivel de cinci ori mai mare al hormonilor, spre deosebire de celelalte zile ale săptămânii, susţin oamenii de ştiinţă.

4. Actul intim ajută la scăderea presiunii sanguine – FALS! De fapt, presiunea sanguină creşte în timpul contactului, însă pentru scurt timp. În lume au fost înregistrate doar foarte puţine cazuri în care unul dintre parteneri a făcut atac de cord sau infarct în timpul actului; chiar dacă tensiunea creşte, nu o face atât de mult încât să-ţi pună sănătatea în pericol.

Varsta la care POFTA de AMOR a femeilor e MAXIMA. Sigur nu te asteptai la asta

Varsta la care POFTA de AMOR a femeilor e MAXIMA. Sigur nu te asteptai la asta
Femeile trecute de 40 de ani sunt coplesite de nelinisti iar pofta lor privind relatiile intime este scazuta.
Un studiu recent privind viata amoroasa a femeilor a aratat ca perioada cea mai intensa din punct de vedere al relatiile intime este cu aproximativ 15 ani mai devreme decat se credea anterior.

Psihologii erau convinsi ca femeile ajung la apogeul vietii amoroase dupa 35 de ani dar un sondaj recent a aratat ca acesta devin tot mai nesigure pe ele in dormitor odata cu trecerea anilor.

Menopauza indeparteaza dorinta de a face dragoste iar femeile incep sa se simta neatragatoare, desi acest sentiment fals e indus de schimbarile care au loc in organismul lor.
Studiul, realizat de un producator de vitamine, a aratat ca o treime dintre femei au menopauza la 40 de ani.

75% dintre femei au recunoscut ca menopauza a avut un impact asupra relatiei de cuplu.

Femeile care au participat la sondaj au declarat ca in jurul varstei de 20 de ani au fost cel mai interesate de amor iar intervalul 41-45 de ani a fost cea mai proasta perioada din punctul de vedere al realtiilor intime.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*