CUM ÎȚI DAI SEAMA CĂ ȚI S-A RUPT UN CHIST OVARIAN

Chistul ovarian este un săculeț plin cu lichid, iar de cele mai multe ori nu provoacă niciun simptom. În cazuri grave, însă, se poate rupe. Vezi cum îți dai seama că trebuie să mergi urgent la medic.

Cele mai multe femei au, măcar o dată în viață, un chist ovarian pe care îl descoperă în timpul unui control de rutină și care nu ridică probleme. Simptomele încep să apară când chistul începe să crească. În astfel de situații, apar balonare, durere în timpul scaunelor, dureri menstruale intense, durere în timpul actului sexual, sâni tensionați, greață și vomă. Chistul ovarian poate fi ținut sub control, dar în unele situații se poate rupe și este nevoie de intervenție medicală de urgență.

Semne că ți s-a rupt chistul ovarian

Până să ajungi pe masa de operație, sunt câteva semne care te anunță că unul dintre chisturi stă să se spargă. În primul rând, când acest săculeț cu lichid se umflă, pune presiune pe intestine, tractul urinar și vagin, astfel că apar dureri puternice în timpul sexului, dar și atunci când mergi la toaletă. În al doilea rând, urinezi mai des decât de obicei.

Citește și: Chistul ovarian – cum scapi de el

Durerea abdominală severă este unul dintre cele mai comune semne ale rupturii unui chist ovarian. Este localizată spre mijlocul abdomenului, dar iradiază și spre pelvis și spate. O femeie care se confruntă cu o astfel de problemă nu poate sta în picioare și are nevoie de ajutor medical de urgență, potrivit fertilitychef.com.

Amețeala și slăbiciunea subită sunt alte semnale că ai o ruptură de chist ovarian, pentru că aceasta poate provoca o hemoragie. Dacă ai o senzație de leșin și știi că ai un chist, mergi la medic și asigură-te că acesta nu s-a rupt.

Când lichidul din chist ajunge în cavitatea abdominală, riscul de infecție crește, astfel că sistemul imunitar reacționează și apare febra. Într-o astfel de situație este nevoie de intervenție medicală de urgență, pentru a evita complicațiile.

Ce faci dacă ți se rupe un chist ovarian

Când medicul suspectează că ți s-a rupt un chist ovarian, îți recomandă o ecografie. Dacă se observă o hemoragie severă, atunci este nevoie de intervenție chirurgicală. Dacă nu, calmantele care să țină durerea sub control sunt de ajuns pentru tratarea acestei probleme.

Cum previi ruperea unui chist ovarian

Nu prea ai cum să previi creșterea unui chist ovarian, însă poți depista la timp complicațiile dacă mergi regulat la medic. Fii atentă și la schimbările menstruale, pentru că dau indicii importante despre sănătatea ovarelor tale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*