Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. ”Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”

S-au cunoscut in anii 50, intr-un Bucuresti sovietizat. El, poet la inceput de drum. Ea, solista la Opera. El, condamnat la puscarie politica.

Ea a facut vraji si l-a scos de acolo. S-au iubit o jumatate de secol. Apoi el a plecat nitel. Ea n-a rezistat. I-a cerut iertare Zamislitorului, a luat un pumn de somnifere si s-a dus dupa el.

Biserica, inmuiata in fata celei mai frumoase tragedii din lumea noastra, le-a dat voie sa paseasca dimpreuna pe taramul lui Hades. Irinel Liciu si Stefan Augustin Doinas…

Se gasisera putin dupa finalul celei de-a doua mari urgii. Bucurestiul era impresurat de sovietism. El se daduse jos dintr-un tren de Ardeal, poet minor, simbrie microscopica, gazetar la o revista culturala.

Ea era Everestul. Vedeta. Studiase la Moscova si Leningrad. Maurer ori Bodnaras, apostolii lui Stalin, ii dadeau tarcoale. Se tutuia cu Tanti si Lica Gheorghiu, puicele lui Dej. El impartea o masa si un pat cu un balerin. Asa a cunoscut-o. Iubirea dintre o zeita si un muritor.

Afrodita si Adonis…

In 1957 el uita sa-si parasca la Securitate un coleg de la ”Teatru”. Omul glasuia ca ar fi bine ca revolutia maghiara sa se extinda si peste granita. E saltat. Puscarie politica. Irinel intervine. Sus, sus de tot. Poetul e eliberat in februarie 1958…

”Ani de zile, dupa casatorie, am fost print consort”, marturisea, pentru TVR, Stefan Augustin Doinas. ”Pur si simplu m-a intretinut, traiam pe spinarea ei”. Irinel era in voga. Mergea, ascuns sub palarie si palton, sa o astepte la iesirea de la Opera. El era proscris.

Ea primise titlul de Artist Emerit al Poporului din mainile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar se iubeau la infinit. Lumea nu-i stia de Doinas si Liciu. Cuplul consacrat era Liciu – Gabriel Popescu, balerinul.

Acesta era, insa, homosexual. Inchis, cere azil politic in Occident. Fara el, Irinel rareste aparitiile pe scena. Se retrage, pe nesimtitelea, de la Opera. Pe 12 februarie 1970 marea balerina danseaza pentru ultima oara. Acelasi rol ca la debut. Cercul este inchis. Cantecul de lebada. Rezerva tot timplul pentru Doinas…Gloria ei apune. A poetului, prinde a urca, scrie a1.ro.

Intr-o seara, zamisleste ”Mistretul cu colti de argint”. I-o citeste soatei. E prima care aude probabil una dintre cele mai frumoase poezii din literatura noastra. Dar scriitorul nu e statornic, are drag de servitoare, desi iubirea jumatatii e infinita. Irinel afla, e ceva ce o macina.

Atata dragoste, un Univers de dragoste si el insala! Pentru prima data face bagajele. Doinas simte ca a infuriat pana si pe olimpieni. Se pune la birou si, asemenea lui Zeus cu Atena, scoate din al sau cap o alta capodopera: ”Azi ne despartim”..

”Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat”.

Dar dragostea arde. Irinel se intoarce. De fapt, unii zic ca nici nu a plecat. 1989 ii prinde impreuna. Cum au fost si in 1977 si in 1968. Scriitorii il propun pentru Nobelul literar. Academia Romana il primeste cu bratele deschise.

Apoi… Apoi vin accidentele vasculare si tonele de medicamente. Cancer. Nu zodia, boala. Leaga prietenie cu un baston. Are 80 de ani si el stie asta. Vineri spre sambata, 25 mai 2002.

Pe masa de operatie. Infarct. Scurt! Irinel Popescu, medicul, a chemat-o pe Irinel l-a spital. Nu i-a spus de ce. A inteles acolo. Se stinsese la 80 de ani si o luna. Din acest timp, 50 fusesera impruna. N-a plans, n-a jeluit, nu s-a dat cu capul de lespezi.

”Doinas, barbat fiind, adica las”…

S-a intors acasa. S-a aranjat, s-a dat cu pomada. Stia ca atunci cand Charon te trece Styxul, trebuie sa te arati frumoasa si neradbatoare de intalnirea cu cei dragi.

Cu cel drag…S-a dus la biroul lui Doinas. A suras o secunda. ”Aceeasi dezordine monumentala”…

A luat stiloul si a asternut 16 cuvinte. Cele mai frumoase si mai tragice din istoria iubirilor noastre. Apoi a strans pumnul, pentru ultima oara. I-a dat drumul, cu un pahar de apa. Era plin cu somnifere.

S-a asezat pe pat, gata de revederea Doinasului…Reverberat, auzea, de undeva, din departare, un glas ce dialoga cu Gabriel Liiceanu: ”Am hotarat cu Doinas ca, daca unul dintre noi moare, celalalt se sinucide.

Numai ca Doinas, barbat fiind, adica las, nu o sa fie in stare sa o faca”. Hmmm, ce straniu, era chiar vocea ei…

A gasit-o menajera, a doua zi de dimineata. Noi, muritorii, nu putem pricepe asa ceva. Babele prinsera a sporovai ca viata ti-a dat-o Cel de Sus, numai El poate sa ti-o ia.

Dar Biserica, Biserica inchizitionala cu acest subiect, a decis sa inchida ochii in fata unei iubiri de peste 10 lustrii.

Le-a dat voie sa fie inmormantati dimpreuna, cu salve de tun, cu fanfara, pe Aleea Academicienilor, din Bellu, ceea ce spune multe…De fapt, spune totul.

Cele 16 cuvinte caligrafiate erau acestea: ”Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*