kiss

Ce făcea această femeie cu un bebeluş pe marginea drumului. Martorii nu vor uita prea curând acea zi. DUMNEZEULE!

Șoferii care au trecut pe o șosea aglomerată din Florida nu vor uita niciodată imaginea pe care au zărit-o. O profesoară a fost o adevărată eroină după ce, fiind în mijlocul autostrăzii, i-a salvat viața nepotului ei aplicându-i respirație gură la gură.

Pamela Rauseo și-a dat imediat seama că ceva nu este în regulă în momentul în care nepotul ei de cinci luni, Sebastian, nu mai scotea nici un sunet. Femeia în vârstă de 37 de ani a oprit imediat mașina și i-a acordat micuțului un adevărat „sărut al vieții”. Pamela a învățat să aplice metode de resuscitare pentru bebeluși în urmă cu 7 ani când fiul ei, în vârstă atunci tot de 5 luni, a suferit un stop respirator. „Micul nostru Alex a suferit de ceva similar, s-a oprit brusc din a respira.

În timp ce eram în spital și așteptam ca Alex să își revină, am învățat să acordăm prim-ajutor bebelușilor, în cazul în care Alex ar mai fi avut un episod similar. Asta i-a salvat viața nepotului nostru”, a declarat pentru New York Post Eddie, soțul Pamelei.

Haosul creat pe autostradă în urma celor petrecute a făcut ca, în scurt timp, un echipaj de poliție să ajungă la Pamela. Astfel că, până a ajuns la locul incidentului un echipaj de salvare, cei prezenți s-au asigurat că micul Sebastian respiră până la spital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*