4

Băieţi gemeni seamezi în zona capului sunt în sfârșit separaţi după o operaţie de 20 de ore!

O pereche de gemeni „lipiţi” la cap au fost separaţi cu succes după o operație de 20 de ore.

Anias și Iadon McDonald, în vârstă de 13 luni, se refac în Spitalul Montefiore Bronx după operație lor de joi.

În conformitate cu chirurgul lor – Dr. James Goodrich – este incredibil că ei au rezistat operaţiei şi că au trăit pănă acum.

Pe la jumatea operației, neurochirurgul s-a gândit să oprirească procedura când a descoperit că băieții aveau în comun mult mai ţesut cerebral decât s-ar fi asteptat – chiar dacă au folosit imagini 3D pentru a se pregăti pentru operaţie.

Cu fiecare tăietură, ritmul cardiac și tensiunea arterială a lui Anias scădea.
În cele din urmă doctorul a găsit o deschidere și a continuat operaţia, reuşind separarea cu succes a celor 2 copii.

Doctorii au avertizat că Anias s-ar putea confrunta cu probleme fizice grave.

Părinții lor Nicole și Christian, din apropiere de Chicago, Illinois, au stat în sala de așteptare tot timpul.

Nicole, 31, a intrat pe Facebook vineri, pentru a explica toate detaliile miilor de oameni care i-au urmărit povestea.

„Atmosfera generală a fost una de sărbătoare amestecată cu incertitudine”, a explicat ea.

Ei vor sta acum 72 de ore la terapie intensivă, apoi luni de zile într-un centru de reabilitare.
Potrivit lui Dr. Goodrich, abilitățile lor de vorbire nu vor fi afectate.

7 1 2 3 4 5 6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*