ANAF, anunt de ultima ora despre averea familiei IOHANNIS:

ANAF neagă ancheta în cazul Iohannis: Nu a avut loc niciun control referitor la averea preşedintelui României

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, spune că la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control privind „averea” preşedintelui Klaus Iohannis, după ce în spaţiul public au existat informaţii potrivit cărora ANAF ar fi declanşat un control pentru a stabili dacă familia Iohannis a declarat la Fisc veniturile obţinute din meditaţii în perioada când actualul şef al statului era profesor de fizică la Sibiu.

„Potrivit preşedintelui ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control pe aceasta temă”, precizează ANAF, marţi dimineaţă, într-un comunicat de presă.

Precizările au loc după ce luni în spaţiul public au apărut informaţii că ANAF a declanşat un control la Direcţia Finanţelor Publice Sibiu pentru a vedea dacă preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au declarat la Fisc sume obţinute din meditaţii pentru elevi în perioada 1990-2017, surse oficiale confirmând pentru News.ro existenţa acestor verificări.

Administraţia Prezidenţială a precizat, la solicitarea News.ro, că preşedintele Iohannis şi-a plătit întotdeauna taxele şi impozitele la stat.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a anunţat, pe 18 ianuarie, că a solicitat Ministerului de Finanţe şi ANAF să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de către preşedintele Klaus Iohannis şi să confirme dacă şeful statului a avut posibilitatea să cumpere mai multe imobile din veniturile obţinute din meditaţii.

NU uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*